Primavara la Tbilisi

PROLOG.

Una dintre santinelele aflate în fața gardului Palatului Prezidențial Avlabari își ridică încet casca pentru a-și șterge fruntea. Palatul era o clădire lungă și albă, mai degrabă urâtă, înălțată în mijlocul cartierului armean, ale cărui case vechi, cele mai multe nelocuite, se aflau deja în ruină. Așezată pe un promontoriu, ea domina orașul Tbilisi și râul Kura.

În ziua de 7 august a anului 2008 era o căldură teribilă în Georgia. Aproape 40 de grade, chiar și acum, la ora șase seara.

Soldatul constată cu amărăciune că miliardul de dolari al bugetului georgian pentru apărare, practic un sfert din bugetul total al țării, nu era suficient ca să se poată cumpăra pentru armata georgiană un echipament mai adaptat la această căldură. În același timp însă, toți ofițerii mergeau în mașini 4x4, japoneze sau coreene și aveau uniforme noi.

Fost satelit al Uniunii Sovietice, devenită independentă la 9 aprilie 1991, Georgia cunoscuse o tinerețe dificilă, trebuind să facă față veleităților de independență ale celor două provincii, Abhazia de Vest și Osetia de Sud, aflate în partea nordică a țării. Ultima își ceruse independența la 28 noiembrie 1991, urmată de Abhazia, în iulie 1992.

În urma acestor mișcări, președintele Gamsakhurdia a fost, în modul cel mai curat, sinucis și, în anul 1995, un fost apparatcik georgian, Eduard Șevarnadze, fost ministru al afacerilor externe al URSS, a fost ales președinte și apoi reales în anul 2000.

Această perioadă s-a caracterizat printr-o corupție deșănțată și printr-un regres economic înspăimântător. La Tbilisi nu mai exista nici măcar iluminatul public!

Și a sosit, apoi, „cavalerul alb”, Mihail Saakașvili! După ce l-a alungat pe Șevarnadze, noul conducător al Georgiei a pus mâna pe putere la 4 ianuarie 2004. A fost ales președinte la numai 36 de ani!

Din acea zi, Georgia a făcut o întoarcere de 180 de grade, privind ferm spre Occident și spre Statele Unite. Mihail Saakașvili și echipa sa, toți făcând parte din aceeași generație, fuseseră formați peste Ocean și venerau America.

O venerau în așa măsură, încât gurile rele spuneau că era suficient să fi petrecut un weekend la New York ca să fii numit ministru. Noul președinte a cumpărat avioane fără pilot din Israel, tancuri T-72 și T-55 din Belarus și a ridicat bugetul pentru apărare la 25% din cheltuielile statului! L-a sărutat în public pe George Bush pe gură, a numit autostrada care leagă noul aeroport internațional de capitală, bulevardul George W. Bush și l-a primit pe acesta, în iulie 2005, într-o vizită oficială în Georgia. Această fostă provincie a Uniunii Sovietice era considerată acum vârful de lance al luptei pentru libertate.

Încurajat de acest sprijin puternic, dar puțin cam vizibil, Mihail Saakașvili jurase să recupereze Abhazia și Osetia de Sud, întoarse acum la sânul Rusiei.

De aici și prezența a numeroși consilieri militari americani și israelieni, ca și „reînarmarea” minusculei republici. Aceasta are doar 4 650 000 de locuitori, o suprafață egală cu aceea a cinci departamente din Franța, adică 70 000 de kilometri pătrați. Evident că, la această scară, chiar și Osetia de Sud, cu cei 900 de kilometri pătrați ai ei, reprezintă o pierdere importantă.

Pentru a-și atrage și mai mult simpatia Statelor Unite, Mihail Saakașvili a trimis chiar un contingent de 3 500 de soldați în Irak. A cerut, de asemenea, să facă parte din NATO. În acest timp, rușii distribuiau în Osetia de Sud pașapoarte la fel de ușor precum chiflele.

După ce le-a venit de hac corupției – a alungat 15 000 de polițiști necinstiți – și penelor repetate de electricitate, nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să recupereze cele două teritorii pierdute. America, deja implicată în două războaie, deși își manifesta sprijinul, l-a pus în gardă pe tânărul președinte în legătură cu o eventuală operațiune privind cele două regiuni. Sub bâta lui Vladimir Putin, ursul rusesc își regăsise ghearele!

Încă de la începutul anului 2008, incidentele frontaliere între milițienii din Osetia, conduși de „președintele” Georgiei, fostul responsabil local al KGB și trupele georgiene s-au înmulțit. Deși trupele rusești, staționate în Osetia de Sud ca „forțe ale păcii”, nu se manifestaseră, tensiunea era tot mai puternică. În ajun, la 6 august, ambasadorul american la Tbilisi, John Tefft, alertat de numeroasele incidente care aveau loc la frontieră între Georgia și Osetia de Sud, l-a chemat pe Mihail Saakașvili pentru a-l avertiza că o acțiune militară împotriva Osetiei de Sud ar fi considerată de americani drept o nebunie și tratată ca atare.

În după-amiaza zilei de 7 august, Mihail Saakașvili a ținut un discurs televizat, în care își afirma dorința de a nu se recurge la forță.

Santinelele aflate în fața intrării Palatului Prezidențial s-au încordat brusc. Două mașini 4x4 negre, cu geamuri fumurii, s-au năpustit dinspre Metheki și s-au oprit în fața lor. Din prima a ieșit un bărbat uscat și cenușiu, cu profilul ascuțit, cu o mică servietă neagră în mână. Era Shalva Dzeghenti, responsabilul de contraspionaj. Urmat de gărzile sale de corp, a trecut de poarta magnetică într-un concert de alarme, salutat cu destul de multă indiferență de santinele. Disciplina nu era trăsătura forte a armatei georgiene.

Grupul a luat-o, cu pași mari, pe culoarul lung unde se aflau birourile de la parter. Ajunși în fața ascensorului, bărbații au intrat repede în el pentru a ajunge la etajul președintelui.

Clădirea președinției nu era încă terminată, o mare parte din ea se afla încă în construcție și nu adăpostea decât birourile lui Mihail Saakașvili. El nu locuia aici. Închiriase o vilă mare, în vestul orașului, aproape de noua ambasadă americană, în cartierul Bilovani.

La etajul doi, mai mulți bărbați în haine negre vegheau în fața unei intrări cu două uși batante de lemn. Era intrarea în sala unde, de o oră, avea loc o ședință a Consiliului Național de Securitate georgian, prezidată de Mihail Saakașvili.