Ruleta cambodgiana
Aa
CAPITOLUL I
— Ficatul este cel mai bun lucru pe care îl au comuniștii.
Generalul Oung Krom zâmbea cu răceală în timp ce îl privea pe soldatul guvernamental care se pregătea să deschidă stomacul unui „khmer roșu” lungit la picioarele lui, spintecându-l cu ajutorul unui pumnal K-Bar1. Legat cu un cablu pentru transmisiuni, prizonierul fusese grav rănit de o schijă de obuz care îi despicase burta. Acum avea doar niște mișcări reflexe. Fusese un băiat în floarea vârstei, cu fața rotundă, schimonosită de durere.
Soldatul călău dădu la o parte și mai mult uniforma verzuie și îi secționă pieptul ca să scoată ficatul împreună cu vezica biliară. Malko se abținu cu greu să nu vomite. Scena era observată de mai mulți soldați cambodgieni glumeți, cu puști de asalt M 16 pe umăr. Unul dintre ei luă ficatul, îl băgă într-o pungă de plastic și îl puse în raniță. Cameramanul neamț, care avea niște ochi ciudat de migdalați și filma scena, secondat de o chinezoaică ce îi ajungea până la brâu, opri aparatul de filmat, îl puse ușurel pe sol și își șterse fruntea.
Un șuierat veni din cer și, din instinct, Malko se chirci. Obuzul mortierului de calibrul optzeci și doi explodă la cincizeci de metri de ei într-un nor alb. Soldații nu se clintiseră din loc. Unul dintre ei fusese surprins cu micul Buddha din fildeș, pe care îl avusese la gât, strâns cu discreție între dinți, convins fiind că această superstiție îl va face invulnerabil… Îndată, un M 113 – vehicul blindat pentru transportarea trupelor – adăpostit într-o parte, începu să tragă cu furie din mitraliera de calibrul cincizeci rafală după rafală, în liziera de cocotieri unde se ascunseseră khmerii roșii, la vreo sută de metri, dincolo de spațiul liber. Erau cei din linia întâi. Jungla deasă și verde alterna cu savana plină de terenuri accidentate. Pnom Penh se afla la douăzeci de kilometri mai la sud. Momentan, pe front domnea liniștea. Era ora sfântă a orezului. De comun acord, adversarii făcuseră un pact tacit… Mai cu seamă că trupele guvernamentale avansau în momentul ăsta.
Malko îl cerceta cu privirea pe generalul Oung Krom care stătea lângă cadavru. Era mult mai înalt decât ceilalți cambodgieni. Ras în cap și cu mustața neagră care îi atârna în ambele colțuri ale gurii, semăna cu Genghis-Han rătăcit prin întinsa Asie. Un smoc de păr negru crescut la rădăcina nasului îi imprima un aer comic.
Uniforma părea ca scoasă din cutie, iar vizitele pe front erau întotdeauna foarte scurte. Fiind mâna dreaptă a mareșalului Lon-Nol, șeful de stat cambodgian, nu părăsea nici un moment „Chamcar-Mon”, marea de garduri din sârmă ghimpată ce îl adăpostea pe bătrânul mareșal în inima Pnom Penh-ului.
Soldatul care îl omorâse pe prizonier și îi scosese ficatul își puse arma M 16 pe umăr și se îndepărtă. Malko se apropie de generalul cambodgian puțin cam nedumerit.
— De ce a luat ficatul cu el?
Generalul îi adresă un zâmbet larg.
— Fiindcă o să-l mănânce. Ca să împrumute virtuțile dușmanului.
Cameramanul cel înalt, care își aranja aparatul de filmat, ridică privirea și adăugă cu voce calmă și indiferentă:
— Câteodată mai mănâncă și urechile. Și fierb capetele ca să facă supă.
Brusc și fără nici un sens, mai multe țevi din vehiculele M 113 se dezlănțuiră trăgând spre liniile comuniștilor. Vacarmul era înspăimântător. La fiecare rafală, se ridica la cer un nor de fum alb. Chinezoaica ce îl însoțea pe cameraman se așeză, își astupă urechile și îi zâmbi lui Malko. Părul negru și lung, gura cu buze groase și ochii mari de căprioară contrastau în chip ciudat cu umerii lați și mersul cam țeapăn de docher. Nu schițase nici un gest când soldatul îi scosese ficatul prizonierului. În acest univers de o cruzime fără margini, acesta fusese doar un incident banal. Încă năuc după cele douăzeci de ore de zbor și cu cămașa lipită de corp din cauza căldurii înfiorătoare, Malko se întrebă deodată ce căuta în acest colț din îndepărtata junglă cambodgiană.
Generalul Oung Krom luă arma mortului, un AK 47 de fabricație chinezească, al cărei pat se rupsese și o aruncă în Jeep-ul personal. Celelalte vehicule din escortă rămăseseră puțin mai în spate pe drum.
Cameramanul se îndreptă cu pași liniștiți către un vehicul M 113 care trăgea rafale în pozițiile comuniștilor, însoțit de chinezoaica ce îi căra bateriile aparatului de filmat.
— Unde este domnul Frankel? întrebă deodată generalul Krom.
— Iată-l, spuse Malko. A pus ceva în mașină.
Americanul venea spre ei cu pași repezi în soarele dogoritor. Malko se întrebă de ce l-a adus în colțul acesta pierdut de lume. Întoarse capul și surprinse privirea generalului Krom care îl fixa pe american. În ochii foarte negri se citea o ură imensă.
Apoi, când se simți observat de Malko, ura din priviri se stinse pe dată. Douglas Frankel veni lângă general gâfâind.
— Îi atacați?
— Așteptăm obuzele de 105, răspunse cambodgianul.
Trupele guvernamentale nu se grăbeau să atace. Pentru doisprezece dolari pe lună și câte un ficat din când în când, soldații nu prea aveau chef să participe la un masacru… Doug Frankel clătină din cap după obiceiul lui. Acest lucru putea să dureze ore în șir… I se adresă lui Malko:
— Să ne întoarcem la Pnom Penh. Aș vrea să vă duc să vedeți și alți refugiați de pe strada numărul 30.
Malko îl aprobă, apoi se îndepărtă discret de american, căci mirosea a pește. De dimineață zburase cu un avion cambodgian care transportase cu puțin timp în urmă câteva tone de pește uscat. Cu ochelarii cu ramă de oțel și fața rotundă puțin umflată, bondoc și lipsit de eleganță, semăna cu un comis-voiajor rătăcit în acest război straniu. Însă buzele subțiri ca lama unui brici contrastau îngrijorător cu fața de lună plină. La drept vorbind, Doug Frankel fusese unul dintre cele mai strălucite elemente pe care le avea CIA în sud-estul Asiei. Unul dintre puținii agenți ai Companiei care vorbeau curent chineza, thailandeza, franceza, vietnameza și limba cambodgiană… Cei douăzeci și doi de ani petrecuți în Asia îl căliseră precum umezeala care pătrundea neîncetat în lemnul bătrânelor pagode. Dar rămăsese un profesionist de o luciditate absolută, animat de o îndârjire rece și de un cinism de fier, dar și de un curaj absolut.
