Sa vezi Malta si apoi sa mori

de AnnaE 573 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Capitolul I

— Ultimul apel pentru zborul cu destinația Londra. Domnul Godfrey Borg este rugat să se prezinte la ghișeul de îmbarcare. Domnule Godfrey Borg prezentați-vă, vă rog, la ghișeul de îmbarcare.

Vocea cavernoasă din difuzor răsuna între pereții goi ai micuței aerogări. Pasagerii stăteau cuminți la coadă în partea dreaptă, ca să treacă de poliție și de vamă. Numai vreo patru pasageri întârziați se înregistrau în grabă la bruneta durdulie de la ghișeul companiei Air Malta. John Fitzpatrick se uită la ceas pentru a mia oară. El se înregistrase deja. Îmbarcarea trebuia să se sfârșească dintr-o clipă în alta, iar Godfrey Borg nu sosise încă. Vocea metalică din difuzor se auzi din nou, de parcă întârziatul ar putea să apară din pământ. Cu mâinile băgate în buzunarele fulgarinului vechi, John Fitzpatrick ieși pe trotuarul din fața aerogării ca să vadă dacă nu venea vreun taxi. Nimic. Când se întoarse, în fața ghișeului companiei Air Malta nu mai era nimeni. Îmbarcarea se terminase, iar Godfrey Borg pierduse avionul.

John Fitzpatrick își trecu furios mâna prin claia de păr roșcat. Oare ce să însemne acest lucru? Cercetă holul cu privirea și zări trei arabi sprijiniți cu coatele de ghișeul companiei Libyan Airlines. Păreau să aștepte ceva, deși nu era nici un zbor ai acestei companii. Brusc, simți că îl trage cineva de mânecă. Plecă privirea și zări un puștan negricios cu părul creț.

— You. Sir Fitzpatrick?

Din cauza părului roșcat, nu avea cum să-l confunde. Englezul clătină din cap.

— Yes, it's me.

— For you.

Puștiul îi întinse un plic alb, se îndepărtă în goană și ieși din aerogara. John Fitzpatrick desfăcu plicul în care era o carte de vizită și câteva cuvinte: „Vă aștept la Casino Maltais, în La Valetta. Godfrey Borg.” Mototoli cartonul și îl băgă în buzunar. Brusc își încorda atenția. Nu întârziase întâmplător. Godfrey Borg nu voise în mod special să ia acest avion, deși își dorea din tot sufletul să plece din Malta. Trebuie să fi avut un motiv foarte serios. Bine că John Fitzpatrick nu îi înregistrase valiza la bagaje. Își luă geanta din piele roasă și se îndreptă către șirul de taxiuri. Simțea totuși o înțepătură în inimă. Se bucurase enorm la gândul că va petrece o seară agreabilă la Clubul „Ambasadorilor” din Londra. Dar serviciul înainte de toate. Deodată, cerul senin și albastru i se păru ostil. În timp ce taxiul, se îndrepta spre La Valetta, un huruit puternic zgudui geamurile mașinii vechi. Avionul de Londra tocmai își lua zborul.

Godfrey Borg se așezase în fundul celei mai mari dintre sălile prăfuite, împodobite cu mobilă disparată și descleiată, ce constituia partea cea mai selectă a celui mai select club din Malta. Pielea fotoliilor era crăpată, chelnerii păreau că dorm în picioare, îmbrăcați în hainele albe murdare și mototolite, iar ambianța crepusculară era și mai sinistră decât în cluburile britanice autentice. Aceasta se datora în parte lambriurilor din mahon înnegrite de trecerea timpului, care nici măcar nu reflectau lumina slabă a lămpilor puține. John Fitzpatrick nu se atinsese de ceai, nescăpând nici un cuvințel din povestea lui Godfrey Borg, ascunzându-si descurajarea sub masca indiferenței. Aproape că trebuia să ia totul de la zero. Observă țigara lui Borg. Tremura ușurel în mână. Îi era teamă. Simțindu-se privit, Godfrey o strivi în scrumieră.

— Trebuie să vă las acum, zise el.

— Lăsați-mă să vin cu dumneavoastră, îi sugeră John Fitzpatrick. Este mai sigur așa.

Godfrey Borg clătină ușurel din cap.

— Nu, mulțumesc. Voi ieși pe ușa care dă în Strait Street. De obicei, este închisă și nu cred că mă urmăresc în locul acela. Îmi pare rău pentru această neînțelegere. Voi lua legătura cu dumneavoastră peste câteva zile. Până actunci, sper că.

— Cu siguranță, îi tăie vorba John Fitzpatrick. Cu siguranță. Godfrey Borg se ridică, îi strânse mâna și se îndreptă cu pași lenți către fundul sălii. John Fitzpatrick îl văzu dispărând, cu inima strânsă. Casino Maltais, cel mai vechi club din Malta, se afla chiar în centrul capitalei La Valetta, vizavi de Queen's Square și de Grand Master's Palace, fostul sediu al Ordinului de Malta, în prezent Președinția republicii. Construcție greoaie și negricioasă, cu grilaje la ferestre, ținea de pe Republic Street până pe Merchant Street.

John Fitzpatrick așteptă câteva clipe în fața ceaiului de care nu se atinsese, gândindu-se la ceea ce tocmai aflase. Deși Malta respira un calm absolut englezesc, datorat celor o sută optzeci și trei de ani de ocupație britanică, în realitate, se dădea o luptă feroce și subterană pentru păstrarea controlului asupra teritoriului său care măsoară câteva sute de kilometri pătrați, aflat la o sută de kilometri de Sicilia și la trei sute cinzeci de Tripoli, capitala Libiei. Văzându-l pe John Fitzpatrick plecând, portarul care stătea în ghereta de sticlă, chiar în stânga ușii, îi zise tare să-l audă:

— Have a good day, Sir! 1

În Malta, devenită independentă din 1955, engleza a rămas în continuare limba dominantă, iar malteza, un amestec de arabă, spaniolă, italiană, franceză și puțină engleză, se dovedea a fi destul de ermetică pentru orice alt auz în afară de cel maltez.

— Thank you, îi răspunse Fitzpatrick distrat.

Ieși și se opri pe trotuar, în fața hidoasei statui a reginei Victoria, în zarva de pe Republic Street. La Valetta era ceva între Neapole și San Francisco, cu străzile înguste în pantă sau cu scări, întotdeauna aglomerate, mărginite de clădiri din blocuri de piatră rozalie, încărcate cu ornamente în relief și balcoane cu forme bizare.

În această dimineață, zgomotul era asurzitor. Mulțimea compactă invada și carosabilul străzilor cu sens unic. John Fitzpatrick își spuse că trebuia să găsească un taxi în față la Grand Master's Palace și începu să coboare, cu geanta în mână.

Fișiere de descărcat

DOC
Sa vezi Malta si apoi sa mori de Gerard de Villiers.doc
802 KB · 178 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Gerard de Villiers

Toate ›