Tornada asupra Manilei

Capitolul I.

Un val de căldură îl copleși pe Malko, învăluindu-l într-o toropeală dulce, îndată ce ieși din cursa Air France 747. Mirosul pătrunzător îi gâdilă nările; un amestec ciudat între uleiul de motor, miresmele junglei din apropiere, parfumul greoi al florilor tropicale și mirosul înțepător al orezăriilor. Era izul tulburător și de neuitat al Asiei.

În spatele aerogării din Don Muang, linia întunecată a vegetației thailandeze, învăluită într-un halou de căldură, se oglindea în orezăriile ce mărgineau șoseaua rectilinie a orașului. Pădurea se întindea cât cuprindeai cu ochii, colorată într-un verde închis, specific tropical.

Datorită avioanelor cu reacție, Asia se afla doar la câteva ore de Europa, cursele aeriene având un confort pe care generația precedentă nu ar fi îndrăznit nici să-l viseze. Îmbrăcat într-un costum alb din in, puțin șifonat din cauza călătoriei, Malko traversă pasarela. O stewardesă thailandeză încântătoare, mică de statură i se adresă cu o voce de iepuraș:

— Tranzit sau Bangkok?

— Bangkok.

Tânăra îi arătă un minibus climatizat, rezervat călătorilor de la clasa întâi. Numai patru din pasagerii acestei clase coborâră pentru Bangkok. Un cuplu simpatic de bătrânei ce mâncaseră tot timpul caviar și pateu de ficat de la începutul călătoriei, ca apoi să se îmbibe vârtos cu șampanie, un om de afaceri german, posac și agentul CIA, Malko Linge.

Aeroportul din Don Muang se modernizase. Însă aceeași mulțime pestriță forfotea, ca de obicei.

Malko trecu repede de ghișeul „Imigrări”, apoi traversă sala de unde se recuperau bagajele, îndreptându-se spre ieșire. Un vameș thailandez îi aruncă o privire mirată.

— No lagguage? 1

— Lagguage lost2, răspunse agentul cu un surâs dezarmant.

Omilii dădu din cap, cu un aer compătimitor. De fapt, puțin îi păsa. Agentul străbătu mulțimea strânsă aproape de ieșire, îndreptându-se spre ghișeul de unde se cumpărau bilete de taxi pentru Bangkok. Un bărbat tânăr, cu părul creț, cu ochii uimitor de albaștri observa călătorii. Îndată ce-l zări, făcu un pas în întâmpinare.

— Malko Linge?

— Ați ghicit, veni răspunsul însoțit de o caldă strângere de mână.

— William Carter. Spuneți-mi Bill. Wellcome to Bangkok. Aveți recipisele pentru bagaje?

— Iată-le.

Americanul se întoarse spre un tânăr thailandez și i le întinse. Băiatul se pierdu imediat în mulțime.

— Ați călătorit bine?

— Excelent! Locurile din Air France sunt modernizate și se poate dormi ca într-o cușetă. Ca să nu mai vorbesc despre mâncare… și vinuri. Adorabile!

— Ah, mă faceți să visez, suspină tânărul. La Manila, totul este mizerabil…

William Carter era șeful de stație CIA de la Manila. Un veteran al Vietnamului și al Asiei. Cu un gest simplu îi îndepărtă pe șoferii de taxi care-i asaltaseră și își privi ceasul.

— Avem destul de puțin timp la dispoziție. Cursa își reia zborul peste patruzeci de minute. Dați-mi voie să vi-l prezint pe maiorul Ayutiya.

Un bărbat de statura unui băiețandru, cu figură inteligentă își făcu apariția alături de cei doi și îi strânse îndelung mâna lui Malko. Imediat, William Carter adăugă cu subînțeles:

— Fără ajutorul maiorului Ayutiya, mica noastră plimbare ar fi fost imposibil de făcut. Să mergem!

Din nou, un val de căldură îi izbi drept în față. William Carter se opri și scoase din buzunar un carnet verde pe care i-l întinse lui Malko, sub privirea indiferentă a ofițerului. Era un document german.

— Iată pașaportul dumneavoastră. Vă numiți Hans Vogel. Naționalitate germană. Fost legionar. Făcut prizonier de către Vet-Cong în 1954. „Restituit” de către comuniști. A lucrat la instruirea armatei nord-vietnameze. După aceea, a fost în Cehoslovacia, în campusurile de antrenament ale teroriștilor palestinieni. A participat la numeroase „acțiuni” pentru serviciile cehe și germane din est. Oficial, domiciliază la Hamburg și lucrează într-o societate de import-export, o filială a OMNIPOL.

Malko răsfoi rapid pașaportul. Își văzu fotografia cu timbrul sec ce imprima în relief imaginea, imitată la perfecție. Maiorul Ayutiya îl observa, zâmbind…

— Unde se află adevăratul Hans Vogel? întrebă Malko.

— O să vă explic totul în avion, răspunse William Carter. Am avut grijă ca bagajele dumneavoastră să ajungă la Manila. Să mergem… Domnule maior…

Își luară rămas bun de la ofițerul thailandez care se îndreptă spre mașina lui și cei doi intrară în holul „plecărilor” încăpere din fericire climatizată. Doi, noi pasageri sosiră la biroul pentru clasa întâi al cursei Air France, 190. Americanul prezentă cele două bilete și alese locurile. Malko scrută cu privirea sala de așteptare, dându-și seama că urma să părăsească foarte repede Bangkok-ul.

O tânără brună, splendidă aștepta la ghișeul vecin. Femeia, un insolit amestec de rase, purta un taior dintr-o țesătură ușoară care se mula pe curbele perfecte. Ochelarii, negri de soare care-i ascundeau privirea și o geantă Hermes pe braț desăvârșeau înfățișarea apariției. Malko îi simți privirea ațintită asupra lui, fără să-i poată vedea ochii. Un fior îi săgetă pe amândoi. El schiță un surâs, iar necunoscuta i-l întoarse.

Agentul își spuse că nu ar fi fost exclus să sfârșească întâlnirea în același pat cu tânăra superbă, în caz că ar lua același avion. Din nefericire, William Carter îl grăbi, întinzându-i cartela de îmbarcare.

— Let's go! 3