Tradare in CIA

(SAS contra CIA)

Capitolul I.

Aerul era sufocant din cauza kerosenului ars. Deși era aproape unu noaptea, cimentul terenului era încă impregnat de căldură. Micile luminițe albastre care jalonau pista de zbor reușeau să dea ansamblului un vag aer modern.

Malko Linge surâse malițios, fără să fie văzut de nimeni, observând că fiecare bec electric era dublat de o lampă cu gaz. Electricitatea era extrem de capricioasă la Teheran.

Uriașul DE 8 se așezase pe pistă aproape de clădirea aeroportului. Nu se vedeau prea multe avioane: un Boeing de la Air India, un Coronado al S. A. S. și câteva vechituri de Dakota care aparțineau unor companii orientale, cărora le era jenă să-și afișeze numele pe fuselajul aparatelor.

Docili, pasagerii se luaseră după stewardesa dolofană și negricioasă.

Malko privi în jurul lui. Nu-l aștepta nimeni. Altfel, s-ar fi aflat la fața locului.

Nu vedea decât doi hamali persani, zdrențăroși, zăcând pe treptele aeroportului.

Terasa era pustie, iar pendula arăta unu și zece.

Malko suspină, gândindu-se că la New York nu era decât ora patru și jumătate și trebuia să fie mult mai bine în căsuța lui din Pughkeepsie, decât pe tărâmul acela pustiu unde avea impresia că respiră vapori de petrol.

Pasagerii se aliniaseră cuminți în fața celor două ghișee, în spatele geamurilor, funcționarii adormiți și nerași își treceau din mână în mână, cu aere misterioase, pașapoartele străine.

Datorită pașaportului diplomatic, Malko fu scutit de vamă. Un iranian mărunțel, numai dinți strălucitori și mustață, se sperie de-a binelea când îi citi titlurile. Însă nu îndrăzni să întrebe ce însemna S. A. S. Dar era clar că murea de nerăbdare să afle.

De altfel nu era primul ins intrigat de cele trei litere!

Ele însemnau, pur și simplu, „Alteța Sa Serenisimă”.

În ciuda pașaportului său diplomatic american, prințul Malko Linge, de origine austriacă, avea tot dreptul la acest titlu. Și, trebuie să spunem că ținea nespus de mult la el.

Tot atât de mult, se atașase de castelul pe care îl deținea în Austria și unde se hotărâse să-și petreacă zilele bătrâneții, sigur, numai după ce vor fi fost terminate lucrările foarte delicate de restaurare, pentru care se străduia să asigure banii necesari, transpirând în solda guvernului american. Pentru că nu era decât un soi de funcționar al C. I. A.1, binecunoscuta organizație a contraspionajului american.

Colegii lui, ca toți americanii, erau extrem de impresionați de titlul său. Numai că li se părea puțin cam lung. Să-l fi strigat „Linge”, pur și simplu, ar fi fost lipsit de gust.

Așa că „S. A. S.” reușea să exprime concizie și respect în același timp.

— Doriți o mașină? Îi propuse politicos funcționarul.

— Nu, mulțumesc, o să iau un taxi.

Știa că într-o asemenea țară trebuie să ai îndoieli serioase în fața oamenilor prea serviabili.

Malko privi în jurul lui. Se afla în sala vămii, printre primii sosiți unde, dincolo de un perete de sticlă, vreo cincizeci de iranieni se străduiau să distingă chipurile noilor veniți.

Expresiile lor, trecând de la curiozitate la încântare, îl făcură pe Malko să se simtă ca într-un incubator.

Așteptând să-i sosească valizele, merse să schimbe o sută de dolari la un oficiu al Băncii Melli.

Funcționarul îi înmână un teanc de riali. Malko îi numără. Lipseau câteva. Întinse mâna fără să spună nimic.

Funcționarul, dezgustat, deschise sertarul și îi restitui cele două bancnote pe care le extrăsese din teanc înainte de a i-l întinde. O dată din două îi reușea figura, datorită naivității călătorilor care mizau pe cinstea lui și a băncii.

Asta este, fata cea mare nu va primi un cadou.

Valizele sosiseră. Un vameș burtos le lipi o etichetă și îi surâse lui Malko. Înțelegător, acesta îi întinse 5 riali.

Și totuși nu se vedea nimeni prin preajmă, cu toate că Schalberg aflase că Malko sosește.

Iar avionul nu întârziase.

Malko strânse mai temeinic în palmă mânerul servietei negre ca și când cineva ar fi putut zări ceva prin pereții de piele. Se gândise chiar, o clipă, să și-o lege cu un lănțișor de încheietura mâinii, dar s-ar fi simțit ridicol.

Un hamal în zdrențe îi luă valizele. Malko îl urmă după un moment de sufocare. Deși se aflau la 1500 de metri altitudine, căldura era teribilă.

Teheranul, în iunie, se transforma în rug încins. Simțea deja sudoarea alunecându-i pe spate. Costumul lui de alpaca neagră era șifonat, fapt ce îl enerva îngrozitor, pentru că nu suporta ținuta neglijentă.

Strecurându-și mâna sub haină, deplasă ușor crosa pistolului extraplat pe care îl avea la centură. Astfel era invizibil, dar căldura îl făcea să i se lipească de piele, producându-i o senzație neplăcută. Și așa mai făcuse o concesie celor care îl plăteau. Pentru că el, personal, avea oroare de arme.

Ezită pe trotuar, în fața aeroportului. Observase un bar la primul etaj, dar ar fi trebuit să urce scările de marmură și i se părea foarte departe. Se hotărî să meargă la hotel. Cel puțin acolo, trebuia să existe un seif. După care, îi rămânea o mulțime de timp să bea votcă-citron din plin.

— V-ați rătăcit?