Vrajitorii din Lisabona

Capitolul I.

Un Boeing 707 al companiei aeriene TAP, care se pregătea să aterizeze pe aeroportul din Lisabona, trecu cu zgomot pe deasupra autostrăzii din Porto, zburând spre nordul țării. Era plin în întregime cu refugiați din Angola, care soseau câte cinci sute pe zi. Mai mult de două sute cincizeci de mii de albi așteptau încă în Luanda pentru a fi evacuați.

Joe Walker, cu armele la bandulieră, reveni fără să se grăbească pe drumul prăfuit care întâlnea autostrada, de-a lungul zidurilor albe ale cazărmii Primului Regiment de Artilerie Ușoară. Cu blugii peticiți și găuriți în fund, cu ochelarii pătrați, fumurii, cu lentile groase ca niște lupe, cu tenul acneic și tunsoarea ciudată care termina înălțimea-i de 1,95 metri, Joe Walker nu putea trece neobservat. Dar nimic din el nu trăda capitalismul, fapt ce era esențial în Portugalia, în luna mai 1975, cu atât mai mult cu cât era într-un loc periculos.

Primul „Ralis”, cum era numit, se găsea practic în stare de insurecție, după lovitura din 25 aprilie 1974. „Soviete” alcătuite din simpli soldați înlocuiseră ofițerii și nimeni nu știa cine avea comanda. Cei care se aventurau în interiorul cazărmii, nu știau niciodată ce-i așteaptă.

Joe Walker trecu prin fața bătrânei sale motociclete, pe care Associated Press i-o punea la dispoziție, verifică dacă era bine proptită și luă un film dintr-o sacoșă. Neliniștit, el își consultă ceasul. Alfonso și Guadaloupe trecuseră deja pe sub poarta albă de aproximativ trei sferturi de oră. Cu un mers nepăsător, el se apropie de mulțimea care înconjura intrarea cazărmii.

Sute de tineri, băieți și fete, fâlfâiau steaguri roșii, împodobite cu secera și ciocanul, emblema M. R. P. P.1 unul dintre partidele de stânga, dintre cele mai virulente în noua Portugalie, urlând la intervale regulate sloganuri antifasciste. Era o manifestație de susținere a primului Ralis.

În realitate, constituia o presiune discretă asupra artileriștilor, pentru a-i determina să acționeze împotriva Consiliului Revoluției, considerat prea de dreapta, deși naționalizase toate băncile, cenzurase presa și alungase 60.000 de „bogătași” în Brazilia. Dar, pentru unii, nu era destul. În mod public, generalul Otelo de Carvalho se plânsese că nu se împușca suficient de mult.

Joe Walker se fofilă cu prudență printre cei adunați și se apropie de grilajul păzit de doi soldați în ținută de camuflaj, cu automate la umăr. Bărboși, murdari, cu mărgele multicolore în jurul gâtului, glumeau cu manifestanții. Cu coada ochiului, Joe inspectă curtea pustie. Manifestanții așteptau întoarcerea unei delegații purtătoare a dorinței lor de victorie. Nu departe de intrare, câțiva soldați stăteau întinși pe o automitralieră parcată în curte. Unul cânta la chitară. Nici urmă de Guadaloupe sau Alfonso. Joe Walker trase un scuipat, obicei tipic portughezilor. Era neliniștit. O atmosferă apăsătoare domnea deasupra Lisabonei.

Întreg cartierul de birouri, între Rossio2 și mare, era întotdeauna la fel de murdar, asudat și animat, dar zidurile dispăreau sub afișele roșii care anunțau punerea în autogestiune a unei întreprinderi sau proclamau susținerea diferitelor partide în lupta antifascistă. Afișele M. F. A., Mișcarea Forțelor Armate, erau omniprezente, reprezentând un soldat și un țăran sub sloganul: „M. F. A. E O POVO, O POVO E M. F. A”. Nimeni nu mai acorda de mult timp nici o atenție militarilor în ținută de camuflaj, care se plimbau pe străzile orașului, golit de turiștii care fugiseră de revoluție.

Majoritatea hotelurilor erau pustii. Prețurile crescuseră cu treizeci și cinci la sută în șase luni, pe când salariul minim era fixat la numai 4.000 escudos3.

Numai soarele, nestingherit, continua să încălzească bătrânele pietre de Casteloni din Săo Jorge, care domina peste străduțele întortocheate din Alfama. Alături de Joe Walker, o fată, unsuroasă ca o măslină, ridică pumnul și urlă:

— Abacsa o fascismo! 4”

Ea îi zâmbi fotografului. Joe îi întoarse zâmbetul, întrebându-se ce ar face mulțimea dacă ar ști că un agent al C. I. A. asista la zbenguiala lor.

Joe Walker era fotograf și informator cu jumătate de normă pentru C. I. A. Strecurându-se printre manifestanți, el obținea mici informații, substanțial plătite de către cei pentru care lucra ca agent de legătură. Câțiva dintre aceștia îi informau pe americani, dar nu doreau să ia un contact direct cu agenții Companiei, ce-și avea sediul în Ambasadă.

În Portugalia, C. I. A. s-a lăsat mai întâi surprinsă. De-abia după aceea, ea a început jocul dublu. Tot personalul Ambasadei a fost înlocuit, cel mai vechi funcționar având doar unsprezece luni la post.

Steve Thomas, noul șef al stației Companiei, nu era prea sigur pe poziție. O simplă surpriză neplăcută era de-ajuns. Șefii lui aflaseră din ziare despre lovitura din 25 aprilie.

Joe Walker rămase pe loc. Un cuplu tocmai ieșea din clădirea principala a cazărmii. Își fixă privirea-i de miop pe pletele roșii ale Guadalupei Sanchez. Mersul ei legănat făcea să-i iasă în evidență șoldurile impunătoare.

Dar în ochii lui Joe, ea avea mult farmec. Guadaloupe își petrecea timpul frecându-se precum o pisică de toți masculii. Nici măcar aerul colonial și stilul vagabond al lui Joe nu o descurajau. Într-o seară, în timp ce el dădea un telefon din cabina de mahon și sticlă de la Gremio Litterario, ea se strecurase încet lângă el, se ghemuise, protejată de peretele de mahon și îi administrase o felație focoasă. Deși la Gremio Litterario nu se afla nimeni, cu excepția barmanului, fusese totuși un gest frumos.

Guadaloupe, ziaristă șomeră, avea întotdeauna un apetit sexual considerabil, iar revoluția reușise să i-l sporească. Pe lângă ea, Alfonso, soțul ei, părea caraghios. Fusese totuși un excelent ziarist, înainte de 25 aprilie.

Joe Walker își luă ochii de pe pletele roșii ale femeii pentru a-și muta privirea pe vesta ei de culoare deschisă. Cuplul traversa curtea cu pași repezi. Liniștea lui Joe nu dură mult. Un ofițer tocmai ieșise din cazarmă și alerga în urma lor. Ei se opriră și se întoarseră. Ce se întâmpla? Joe știa că ei luaseră contact cu un informator care trebuia să le furnizeze amănunte despre intențiile sovieticilor.