Venin

de AnnaE 1.269 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

PROLOG.

August 1973

Delhi.

De la fereastra biroului său din centrul vechiului Delhi, judecătorul Sikander Reddy privea potopul musonului care se abătuse din zori asupra orașului. Pe acoperiș, răpăitul ploii părea o rafală din mii de alice.

— Cinci minute, domnule judecător, îl anunță un chip ivit în ușa întredeschisă.

Reddy încuviință absent și continuă să se uite pe fereastră. Ploaia îl fascina. În anotimpul musonului existau momente când se părea că va continua la nesfârșit, fără oprire, până ce totul urma să dispară sub apă. Dar apoi, trecea ca orice alt anotimp, ca viața însăși.

Cinci minute până la amiază. Cinci minute până la cel mai așteptat proces din istoria Indiei. Judecătorul nu era obișnuit cu asemenea publicitate. În mod normal, modesta lui sală de tribunal din complexul Tis Hizari era aproape goală. Însă acum nu mai era un caz obișnuit.

În primul rând, acuzatul nu era cetățean indian. Ba mai mult, adevărata lui naționalitate trebuia stabilită. Era foarte posibil să nu aibă niciuna. Se născuse în Saigonul postbelic, fiul nelegitim al unei franțuzoaice cu un indian. Dintre multele pașapoarte despre care se spunea că le folosise, niciunul nu fusese al său.

În al doilea rând, deși acuzația era doar de tentativă de omucidere, polițiștii din alte state asiatice continuau să strângă dovezi care-l implicau în crime nerezolvate din țările respective. De pe plajele aurii ale Filipinelor și până la poalele verzi ale Himalaiei, fuseseră găsiți oameni sugrumați sau cu gâtlejurile retezate, și fiecare dintre ei avusese o legătură cu acest individ.

Atâtea crime pe scară internaționala erau suficiente pentru a atrage atenția reporterilor. Mai era însă și fata; tânără și frumoasă. Franțuzoaică, un manechin al cărei chip apăruse pe coperțile unor reviste precum Vogue și Cosmopolitan.

Iar acestei combinații atractive i se mai adăugase un alt personaj spectaculos; pe acuzat îl apăra Nawabul de Pashan, cel mai celebru avocat al Indiei, și o figură impunătoare în orice circumstanțe. O personalitate.

Da, avea să fie o zi mare pentru ziariști.

Și totuși, judecătorul Reddy nu-și putu ascunde senzația de consternare când pătrunse în sala de judecată, la amiază. Soția încercase să-l prevină la ce să se aștepte, dar când privi împrejur, spre fețele nerăbdătoare și curioase, descoperi cu surprindere că-i tremură rău mâinile.

Încăperea era micuță, lată de numai treizeci de pași, cu o porțiune mai înaltă în capătul unde stătea acum judecătorul, cercetând audiența. Temperatura dinăuntru crescuse în mod sensibil. Ventilatoarele din plafon se roteau lent, parcă încercând să agite un fluid vâscos.

Autoritățile nu-și asumau nici un risc cu celebrul lor prizonier. Toți cei din sală fuseseră supuși unei percheziții corporale înainte de a li se permite accesul dincolo de soldații care înconjurau încăperea, cu baionetele fixate la arme. Aceștia erau dublați de o echipă de polițiști, experți în judo. Acuzatul era aproape invizibil printre militarii înarmați.

Multe scaune fuseseră ocupate de reporterii ziarelor și revistelor. Își trimiseseră reprezentanți Bangkok Post, Strait's Times, Paris Match, Le Figaro, până și New York Times. Judecătorul Reddy se întrebă cum aveau să reacționeze văzând justiția indiană în acțiune.

I se părea incredibil ca viața să-l fi ales tocmai pe el, dintre toți judecătorii Indiei, să prezideze un asemenea spectacol public. Știa că viitoarele generații de oameni ai legii n-aveau să-l țină minte pentru capacitățile sale intelectuale sau pentru elocința lui; își cunoștea propriile limite, ba chiar simțea o anumită siguranță alături de ele. Dar în felul lui, personal și naiv, era onest – o calitate absolut remarcabilă într-o țară unde judecătorii câștigă mai puțin de o sută cincizeci de dolari pe lună.

Tensiunea așteptării determină o liniște bruscă și dramatică. Se oprise până și ploaia care răpăise toată dimineața pe acoperișurile Tis Hizari.

Totul trece. Până și anotimpurile, până și viața.

Nimeni nu-și drese glasul și nici nu bătu cu ciocănelul. Judecătorul Reddy privi spre procuror prin ochelarii săi cu rame groase din os și încuviință din cap.

Procesul lui Michel Christian începuse.

Bombay.

Joginder Krisnan își înfrână un alt val de durere. Din patul unde zăcea de cinci ani, își putea da seama după deplasarea umbrelor pe pereți că sosise ora. Procesul începuse.

Pe noptiera de lângă pat exista o oglindă, în care se vedea o imagine oarecum distorsionată de convexitatea suprafeței. Îi plăcea să se privească, și să-și descarce furia și disprețul. Deoarece acum nu mai rămăsese nici urmă de milă în el, nici măcar pentru sine însuși.

Ceea ce zărea în oglindă îl umplea de repulsie; o siluetă atrofiată, picioarele retezate de la coapse, trupul spân și slab ca al unei fete sub vesta albă, pătată. Cândva fusese înalt, cu corp de atlet și pielea atât de deschisă la culoare, încât era mândru că de multe ori fusese luat drept european. Îl ajutaseră atât în afaceri, cât și cu femeile.

În ultima vreme se îngrășase, totuși simțise și atunci un fel de mândrie perversă, considerând că kilogramele suplimentare erau dovada începutului îmbogățirii sale. Pornise câteva afaceri profitabile cu ateliere de croitorie în Saigon și Bombay, și anticipase o retragere liniștită într-o vilă luxoasă, undeva în colinele umbroase deasupra căldurii, prafului și hărmălaiei din Maha Amma.

Acum însă, la numai cinci ani după ultima întâlnire cu fiul său, zăcea olog în odaia sărăcăcioasă, pe care i-o permiteau veniturile modeste.

Fișiere de descărcat

DOC
Venin de Colin Falconer.doc
1,6 MB · 298 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Colin Falconer

Toate ›