Tara Romaneasca in secolele 14 si15

CUPRINS:

INTRODUCERE.

I. COORDONATE GEOGRAFICE ȘI DEMOGRAFICE 15

Denumirea țării, 17. întindere și așezare geografică, 19. Realități demografice, vechimea și continuitatea așezărilor omenești, 22. Numărul și desimea satelor, 25. Populația românească, 33. Sașii și ungurii, 42. Grecii, 43. Raguzanii, 44. Musulmanii, 45.

II. BUNURI NECESARE TRAIULUI 47

Producția agricolă, 49. Grânele, 49. Răspândirea terenurilor de cultură, 50. Depozitarea grânedor, 51. Excedente și lipsuri în producția agricolă, 53. Viile, 54. Pomicultura, 59. Alte culturi, 61. Modificări în peisajul rural, 61.

Creșterea vitelor. Oieritul, transhumanta, 64. Porcinele, 67. Bovinele, 68. Cai, 68. Albinăritul. 69. Pescuitul, 70. Marile zone de pescuit, 72. Terenuri rezervate pentru vânătoare și pescuit, 77. Exploatarea subsolului. Sarea, 79. Fierul și arama, 82. Păcura, 84. Aurul, 85. Concluzii, 85.

III. MEȘTEȘUGURI ȘI TEHNICI 87

Metalurgia, reducerea minereului, 89. Vechimea făurăriei, 94. Plugul, 92. Morile acționate de apă (frecvența lor; beneficii și obligații în legătura cu morile; vechimea lor; aspecte tehnice), 97.

Țesătoria, 106. Pive, dârste și viitori, 108. Olăritul, 110. Alte meșteșuguri, 114. Extragerea sării, 119. Meșteșugul argintarilor, 121. Tehnica construcțiilor, locuințele, 123. Arhitectura de cult, 130. Nivelul tehnic în Țara Românească în secolele XIV și XV, 137.

IV. NEGUȚĂTORI ȘI MĂRFURI 139

Vechimea schimbului de mărfuri, 141. Comerțul intern în secolele XIV și XV; mărfurile vehiculate, 141. Negoțul intern desfășurat în zona târgurilor, 144. Categoriile sociale ce se îndeletniceau cu negoțul (târgoveții; săracii sau siromahii; boierii; dregătorii, domnii; mănăstirile), 147. Politica domniei față de activitatea comercială dinlăumtral țării, 150. Comerțul extern. Țara Românească în cadrul circuitelor europene, 150. Mărfurile exportate (pestele; vitele; pieile de vite, blănuri, ceară, miere, brânză, seu, vin; grânele; sarea), 153. Importurile (țesături; mirodenii și alte mărfuri „ce vin de peste mare"; fierul, oțelul, obiecte din metal; alte articole), 163. Tranzitul, 170. Meca- nismul comerțului exterior, 171. Rolul brașovenilor (privilegiile acordate brașovenilor nu au stânjenit activitatea neguțătorilor autohtoni din Țara Românească?), 173. Alți participanți la comerțul extern al Țării Românești (genovezii; liovenii; raguzanii; grecii), 182.

Drumurile de uscat, vechimea lor, 187. Căile fluviale și maritime, 192. Mijloacele de transport, 195. Vămile, 196. Circulația monetară, 202. Concluzii asupra dezvoltării economice a Țării Românești în secolele XIV și XV, 207.

V. SOCIETATEA MEDIEVALA: ALCĂTUIRI ȘI ANTAGONISME

GeneraJități, 213. De când a fost luat în stăpânire păsmântu?! 213. Stăpânii pământului: cei desemnați în acte nominal, 216. Boierii, 217. Dregătorii, 218. Jupanii, 218. Gnezii, 219. Boierii mari (diferențieri în cadrul stăpânilor pământului; tendințele de acaparare ale ocinelor; marea proprietate ecleziastică; domnul țării, mare proprietar), 222. Stăpânii de ocini mijlocii, 227. Stă-pânii de ocini mici, 228. Dinamica înlăuntrul Clasei stăpânilor de pământ, 229. Devălmășia, 231. Boier înseamnă stăpân de moșie cu privilegiu de imunitate? 236. Temeiurile pe care se exercită stăpânirea pământului (moștenirea; vlnzarea-cumpărarea; slujba față de domnie; unirea ocinelor; constituirea proprietății ecleziastice; constituirea statului feudal al Țării Românești și urmările asupra structurii proprietăților feudale), 237. Domeniul feudal (cuprindea domeniul feudal un teritoriu unitar?), 241. A existat o rezervă feudală? 244. Curțile boierești, 245. Sătenii dependenți (cum sunt ei numiți în actele epocii), 246. Dependența, legătură personală, 249. „Obligațiile" celor dependenți, față de stăpân, accentuarea exploatării, 250.

Târgoveții. Vechimea târguiriJor din Țara Românească (temeiul lor economic; categorii de târgoveți), 254. Robii, 257.

VI. ORGANIZAREA STATULUI 263

Șeful statului feudal (voievod și domn), 265. Prerogativele sale (a exercitat domnul un dominium. eminens asupra teritoriului? «darea calului»), 266. Succesiunea la domnie (lipsa unei reguli precise; asocierea la domnie), 270.

Dregătorii statului feuda]. „Martorii" hiisaavelor domnești. Marii dregători [competența lor; recrutarea lor; „cursus honorum"; de ce în actele secolelor XIV-XV boierii fără slujbe figurează, în unele cazuri, înaintea dregătorilor?), 271. Banul, 276. Vornicul, 277. Vistierul, 279. Logofătul, 280. Spătarul, 282. Stolnicul, 282. Paharnicul, 283. Postelnicul (stratornicul), 284. Comisul, 285. Ckicemil, 286. Suilgerul, 286. Alți dregători la curtea domnească, 286. Dregătorii obișnuiți ai statului feudal (Vechimea lor. Categorii de dregători: birarii, dijmarii, vină-ricerii, fanării, vameșii de albine «stupi», vameșii <i.ăe oi, porci, de bălți», brăniștarii, povodnicarii, osluharii, pârcălabii și dregătorii orașelor, vameșii, plăieșii, globnicii, curtenii. Slugile boierilor; slugi ale mănăstirilor), 287. Ponderea aparatului de stat feudai în viața satelor și târgurilor, 297.

Împărțirea teritorială. Satele, 301. Județele, 301. Privilegiile de imunitate (ce reprezintă ocinele cu privilegii de imunitate în comparație cu întregul teritoriu al Țării Românești?), 303. A cunoscut Țara Românească în secolele XIV-XV fărâmițarea feudală? 308.

Renta feudală, vechimea ei, 312. Dijmele, 313. Renta în muncă, 318. Birul (Impunerea la rentă; repartiția ei invers proporțională cu ierarhia socială. Cum era privită renta de oamenii epocii), 320.

Organizarea militară. Oastea și oastea cea mare, 326. Curtenii și slujba militară, 327. Armamentul, 328. Costumul militar, 330. Tactica militară, 332. Fortificațiile (Cetățile de pe linia Dunării. Cetățile de pe linia munților. Sate fortificate. Cetăți de pământ. Cetăți în Dobrogea. Alte aspecte ale organizării oastei), 334.

Organizarea bisericească, importanța factorului ideologic (Înființarea mitropoliei Țării Românești. Preoții), 351. Viața mona-

Introducere.

Țara Românească a secolelor XIV și XV se înscrie, prin alcătuirile ei economice, sociale, politice, prin creația de artă, în realitățile definitorii ale civilizației europene medievale.

Așezată din Carpații meridionali până în valea Dunării și „Marea cea Mare", ea cuprinde în jur de 3 000 de sate și un număr de orașe (târguri), răspândite din munte și până în câmpie, cu începuturi din depărtate timpuri și cu delimitări statornice, bine știute de fiecare colectivitate.

Realitatea demografică se întemeiază pe continuitatea românilor în spațiul carpatic și pe unitatea de limbă. Românii formează aproape totalitatea populației țării în secolele XIV și XV; alături de ei conviețuiesc, în cî-teva orașe mai ales, mici comunități de sași și unguri, familii de greci și raguzani, iar în Dobrogea, musulmani.

Ca pe întregul continent, sectorul predominant de producție îl constituie agricultura, în cele două componente majore: cultura câmpului – cereale (grâu, mei, ovăz, orz), vii, livezi, legume (cunoscute și continuate, toate, din antichitate), determinând înaintarea lentă a ogoarelor asupra pădurii – și creșterea animalelor (ovine, porcine, vite mari, cai), sector în strânsă interdependență cu producția cerealieră; li se adaugă stupăritul și pescuitul. Resursele subsolului sunt puse în valoare prin extragerea și reducerea minereurilor de fier și aramă, ca și prin exploatarea salinelor.

Agricultura folosește unelte, instalații și metode similare celor din alte părți ale continentului (plugul, moara hidraulică, asolamentul trienal).

Producția bunurilor se materializează și prin practicarea a zeci de meșteșuguri. „Meserie" și „măestrie", faur (fierar), tâmplar, lemnar, olar, pietrar, cărbunar, pielar, morar, arcar ș.a. – sunt de origine latină și arată practicarea neîntreruptă a acestor meșteșuguri, din antichitate. Instalațiile medievale mai complexe (cele hidraulice la cuptoarele de redus minereul, pive, viitori, dârste.) stau alături de cele din alte țări, în aceeași epocă; un studiu comparativ ar fi, desigur, de cel mai mare interes. Construcțiile de zid se înscriu în parametrii tehnici și de măestrie ai celor de tradiție bizantină, pregătind treptat sinteze definitorii pentru arhitectura veche românească. Meșterii lemnului, judecind după mărturiile de dată mai recentă, dar care reiau tipuri și procedee foarte vechi, aduc o contribuție de certă originalitate în arhitectura europeană.

Comerțul intern are loc în orașe, în zonele din jur și, deopotrivă, pe arii mai mari, cu mărfuri de largă căutare (produse metalurgice, sare, pește, textile, articole din import).