Conflictul care se apropie

Încă de la începutul luptei celei mari din ceruri, scopul Satanei a fost să distrugă Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a aduce la îndeplinire lucrul acesta s-a răsculat împotriva Creatorului și, cu toate că a fost aruncat din cer, a continuat aceeași luptă pe pământ. Ținta pe care a urmărit-o neabătut a fost să amăgească pe oameni și să-i determine să calce Legea lui Dumnezeu. Lucrul acesta s-a realizat fie prin lepădarea Legii în întregime, fie prin lepădarea unuia dintre principiile ei, dar consecința va fi în cele din urmă aceeași. Cine calcă "o singură poruncă" manifestă dispreț pentru toată Legea; influența și exemplul lui sunt de partea neascultării; el "se face vinovat de toate". (Iacov 2,10). Căutând să arunce dispreț asupra statutelor divine, Satana a pervertit învățăturile Bibliei iar aceste rătăciri au fost astfel încorporate în credința mulțimilor care mărturisesc a crede în Scriptură. Ultima mare luptă dintre adevăr și rătăcire nu este decât bătălia finală a unei controverse îndelungate cu privire la Legea lui Dumnezeu. În această luptă intrăm acum – o luptă între legile oamenilor și preceptele lui Iehova, între religia Bibliei și religia fabulelor și a tradiției. Factorii care se vor uni împotriva adevărului și dreptății în această luptă sunt acum la lucru. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, care ne-a fost dat cu prețul atâtor suferințe și sânge, este prea puțin prețuit. Biblia este la îndemâna tuturor, dar sunt puțini aceia care o primesc în adevăr ca fiind călăuza vieții. Necredința predomină într-o proporție alarmantă, nu numai în lume, dar chiar și în biserică. Mulți au ajuns să combată chiar învățăturile care constituie înșiși stâlpii credinței creștine. Faptele mari ale creațiunii, așa cum sunt prezentate de scriitorii inspirați, căderea omului, ispășirea, perpetuitatea Legii lui Dumnezeu, sunt practic lepădate, fie cu totul, fie în parte, de o mare parte din lumea zisă creștină. Mii de oameni care se mândresc cu înțelepciunea și cu independența lor, socotesc ca o dovadă de slăbiciune a-și pune cineva încrederea în Biblie; ei socotesc ca o dovadă de talent superior și cultură să găsească greșeli în Scripturi, să denatureze și să nege cele mai importante adevăruri ale ei. Mulți predicatori învață poporul și mulți profesori și învățători își instruiesc studenții că Legea lui Dumnezeu a fost schimbată sau desființată; iar aceia care privesc cerințele ei ca fiind încă valabile, că trebuie ascultate literal, sunt socotiți ca meritând numai batjocură sau dispreț. Lepădând adevărul, oamenii leapădă pe Autorul lui. Călcând Legea lui Dumnezeu, ei leapădă autoritatea Legiuitorului. Este tot atât de ușor a face un idol din învățăturile și teoriile rătăcite, cum este a modela un idol din lemn sau din piatră. Reprezentând greșit atributele lui Dumnezeu, Satana îi conduce pe oameni să-și imagineze într-un fel neadevărat caracterul Lui. În viața multora, un idol filosofic este întronat în locul lui Iehova; în timp ce viul Dumnezeu, așa cum este descoperit în Cuvântul Său, în Hristos și în lucrările creațiunii, este slujit doar de puțini. Mii de oameni zeifică natura, în timp ce leapădă pe Dumnezeul naturii. Deși într-o formă diferită, idolatria există în lumea creștină de astăzi în mod tot atât de real, cum exista în vechiul Israel din zilele lui Ilie. Dumnezeul multora dintre pretinșii oameni înțelepți, filosofi, poeți, politicieni, ziariști – dumnezeul cercurilor rafinate mondene, al multor colegii și universități, chiar și al unor instituții teologice – este doar cu puțin mai bun decât Baal, zeul soare al Feniciei. Nici o rătăcire primită de lumea creștină nu se ridică cu mai multă îndrăzneală împotriva autorității Cerului, niciuna nu este mai opusă dictatelor rațiunii, niciuna nu este mai ucigătoare în consecințele ei, decât învățătura modernă care câștigă teren atât de repede, că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie pentru oameni. Fiecare popor își are legile lui, care cer respect și ascultare; nici o guvernare nu poate exista fără ele; dar se poate concepe ca Făcătorul cerurilor și al pământului să nu aibă nici o lege care să guverneze ființele pe care le-a făcut? Să presupunem că predicatori proeminenți ar învăța în mod public că legile care guvernează țara lor și ocrotesc drepturile cetățenilor ei n-ar fi obligatorii – că ele restrâng libertatea oamenilor și de aceea n-ar trebui să fie ascultate; cât timp ar mai fi îngăduiți astfel de oameni la amvon? Dar este oare o jignire mai gravă să disprețuiești legile statelor și ale popoarelor decât să calci acele precepte divine care sunt temelia oricărei guvernări? Ar fi cu mult mai potrivit pentru națiuni să-și abroge legile și să îngăduie oamenilor să facă ce le place, decât pentru Conducătorul universului să-Și anuleze Legea și să lase lumea fără o măsură care să condamne pe vinovat sau să îndreptățească pe cel ascultător. Dorim să cunoaștem rezultatele anulării Legii lui Dumnezeu? Experiența a fost încercată. Teribile au fost scenele care au avut loc în Franța atunci când ateismul a devenit puterea stăpânitoare. S-a demonstrat atunci înaintea lumii că a lepăda restricțiile pe care Dumnezeu le-a impus înseamnă primirea conducerii celui mai crud dintre tirani. Când măsura dreptății este îndepărtată, se deschide calea pentru prințul întunericului de a-și întemeia puterea pe pământ. Oriunde preceptele divine sunt lepădate, păcatul încetează să mai fie privit ca păcat iar neprihănirea nu este de dorit. Aceia care refuză să se supună guvernării lui Dumnezeu sunt cu totul nepregătiți pentru a se conduce pe ei înșiși. Prin învățăturile lor vătămătoare este sădit spiritul de nesupunere în inimile copiilor și ale tineretului, care din fire nu suportă să fie controlați; și ca urmare va fi o societate nelegiuită și imorală. În timp ce-și bat joc de credulitatea acelora care ascultă de cerințele lui Dumnezeu, mulțimile primesc cu ușurință amăgirile Satanei. Ei dau frâu liber plăcerii și practică păcatele care au adus judecățile asupra păgânilor. Aceia care învață pe oameni să privească cu ușurință poruncile lui Dumnezeu, seamănă neascultare pentru a culege neascultare. Să fie date la o parte restricțiile impuse de Legea divină și atunci legile omenești vor fi în curând neluate în seamă. Din cauză că Dumnezeu interzice practicile necinstite, lăcomia, minciuna și înșelăciunea, oamenii sunt gata să calce principiile Sale pe care le socotesc ca o piedică în calea prosperității lor pământești; dar urmările îndepărtării acestor precepte ar fi de așa natură încât nu se pot anticipa. Dacă legea n-ar fi obligatorie, de ce să mai fie teama de a o călca? Proprietatea n-ar mai fi sigură. Oamenii ar lua bunurile aproapelui prin violență, iar cel mai tare ar deveni cel mai bogat. Nici viața n-ar mai fi respectată. Legământul căsătoriei n-ar mai sta ca o fortăreață sfântă pentru ocrotirea familiei. Cine ar avea puterea, dacă ar dori, ar putea lua nevasta aproapelui prin violență. Porunca a cincea ar fi îndepărtată împreună cu a patra. Copiii nu s-ar sfii să ia viața părinților lor dacă, făcând așa, și-ar putea împlini dorința inimii lor stricate. Lumea civilizată ar deveni o hoardă de hoți și asasini; iar pacea, liniștea și fericirea ar fi alungate de pe pământ. Deja învățătura că oamenii sunt eliberați de ascultarea de cerințele lui Dumnezeu a slăbit puterea obligației morale și a deschis stăvilarele nelegiuirii asupra lumii. Nelegiuirea, risipa și corupția se revarsă peste noi ca un val copleșitor. În familie, Satana este la lucru. Steagul lui flutură chiar și în căminele zise creștine. Gelozia, bănuielile, fățărnicia, înstrăinarea, rivalitatea, cearta, trădarea încrederii sacre, îngăduirea poftei se află acolo. Întregul sistem de principii și de învățături religioase, care ar trebui să constituie temelia și structura vieții sociale, pare a fi un edificiu gata să se prăbușească în ruină. Criminalii cei mai josnici, când sunt aruncați în închisoare pentru abaterile lor, sunt făcuți adesea obiectul atențiilor și darurilor ca și când ar fi obținut o distincție de invidiat. Se acordă o mare publicitate caracterului și crimelor lor. Presa publică amănunte revoltătoare cu privire la vicii, inițiind în felul acesta și pe alții în practicarea înșelătoriei, furtului și a crimei; iar Satana tresaltă pentru succesele planurilor lui diabolice. Pasiunea nebunească a viciului, violența cu care se i-a viața, creșterea teribilă a necumpătării și a nelegiuirii de orice fel și peste orice măsură, trebuie să îi trezească pe toți aceia care se tem de Dumnezeu, să se întrebe ce se poate face pentru a opri valul răului. Curțile de justiție sunt corupte. Conducătorii sunt mânați de dorințe după câștig și de iubire de plăceri senzuale. Necumpătarea a întunecat facultățile multora, așa încât Satana are aproape stăpânire deplină asupra lor. Juriștii sunt pervertiți, mituiți, înșelați. Beția și petrecerile, pasiunea, invidia, necinstea de orice fel, sunt prezente printre aceia care administrează legile. "Adevărul s-a poticnit în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie." (Is. 59,14). Nelegiuirea și întunericul spiritual care au stăpânit în timpul supremației Romei, au fost urmarea inevitabilă a suprimării Scripturilor; dar unde trebuie căutată cauza necredinței larg răspândite, a lepădării Legii lui Dumnezeu și a stricăciunii care este legată de acestea, în lumina deplină a iluminării Evangheliei într-un veac de libertate religioasă? Acum, pentru că Satana nu mai poate ține lumea sub stăpânirea lui prin interzicerea Scripturilor, el recurge la alte mijloace pentru a-și atinge același scop. Distrugerea credinței în Biblie slujește scopului lui tot așa de bine ca și distrugerea Bibliei însăși. Prin introducerea ideii că Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie, în realitate el conduce pe oameni să o calce ca și când ar fi întru totul necunoscători ai preceptelor ei. Și acum, ca și în veacurile trecute, el a lucrat prin biserică pentru a-și realiza planurile. Organizațiile religioase din timpul nostru au refuzat să asculte adevărurile nepopulare descoperite clar în Scripturi și combătându-le, ele au adoptat interpretări și au luat poziții care au semănat pe o scară largă semințele necredinței. Acceptând rătăcirea papală despre nemurirea naturală a sufletului și conștiența omului în moarte, ele au lepădat singura apărare împotriva amăgirilor spiritismului. Învățătura cu privire la chinurile veșnice a condus pe mulți să nu mai creadă în Biblie. Și când cuvintele poruncii a patra sunt susținute înaintea oamenilor, se descoperă că este poruncită păzirea Sabatului zilei a șaptea; și ca singură cale de a se elibera de o datorie pe care nu sunt gata să o îndeplinească, mulți învățători populari declară că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie. În felul acesta ei leapădă Legea și odată cu ea și Sabatul. Când lucrarea pentru reforma Sabatului se extinde, această lepădare a Legii divine, pentru a evita cerințele poruncii a patra, va deveni aproape generală. Învățăturile conducătorilor religiei au deschis ușa către necredință, către spiritism și către disprețuirea Legii sfinte a lui Dumnezeu; și asupra acestor conducători zace o răspundere grozavă pentru nelegiuirea care există în lumea creștină. Și cu toate acestea chiar această categorie de oameni susține că răspândirea rapidă a stricăciunii se datorește în mare măsură profanării așa numitului "Sabat creștin" și că impunerea păzirii duminicii ar reface într-o mare măsură morala societății. Această susținere este accentuată îndeosebi în America, unde învățătura cu privire la Sabatul cel adevărat a fost predicată pe scară largă. Aici lucrarea de cumpătare, una dintre cele mai proeminente și importante reforme morale, este adesea combinată cu mișcarea duminicală, iar apărătorii acesteia de pe urmă se prezintă ca unii care lucrează pentru promovarea celor mai înalte interese ale societății. Aceia care refuză să se unească cu ei sunt denunțați ca fiind dușmanii reformei și ai cumpătării. Dar faptul că mișcarea către întemeierea rătăcirii este unită cu o lucrare care este bună în ea însăși, nu este un argument în favoarea rătăcirii. Putem ascunde otrava amestecând-o cu o hrană sănătoasă, dar nu-i putem schimba natura. Din contră, devine și mai primejdioasă și este mai ușor de luat de către cei neavizați. Unul din planurile lui Satana este să amestece suficient adevăr cu rătăcirea pentru a o face plauzibilă. Conducătorii mișcării duminicale pot pleda pentru reforme de care oamenii au nevoie, principii care sunt în armonie cu Biblia; și cu toate acestea, dacă împreună cu ele se află și o cerință care este contrară Legii lui Dumnezeu, slujitorii Lui nu se pot uni cu ei. Nimic nu le poate justifica punerea de o parte a poruncilor lui Dumnezeu în schimbul preceptelor oamenilor. Prin cele două rătăciri mari, nemurirea sufletului și sfințirea duminicii, Satana va aduce pe oameni în robia amăgirilor sale. În timp ce prima pune temelia pentru spiritism, ultima creează o legătură de simpatie cu Roma. Protestanții din Statele Unite se vor afla în primele rânduri pentru a întinde mâna peste abis și a prinde mâna spiritismului; ei vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea romană; și sub influența acestei întreite uniri, această țară va merge pe urmele Romei pentru a călca în picioare drepturile conștiinței. Deoarece spiritismul imită din ce în ce mai mult pretinsul creștinism, el are o putere mai mare să amăgească și să încurce. După concepția actuală, chiar și Satana s-a convertit. El va apărea sub forma unui înger de lumină. Prin intermediul spiritismului vor fi făcute miracole, bolnavii vor fi vindecați și vor fi înfăptuite multe minuni de necontestat. Și pentru că duhurile vor mărturisi credința în Biblie și vor da pe față respect pentru instituțiile bisericii, lucrarea lor va fi socotită ca o manifestare a puterii divine. Linia de deosebire dintre creștinii cu numele și cei nelegiuiți abia se mai distinge astăzi. Membrii bisericii iubesc ce iubește lumea și sunt gata să se unească cu ea, iar Satana este hotărât să-i unească într-o singură organizație și în felul acesta să-și întărească puterea, aruncându-i în rândurile spiritismului. Papistașii, care se laudă cu minunile, ca fiind un semn sigur al adevăratei biserici, vor fi amăgiți cu ușurință de această putere făcătoare de minuni; iar protestanții care au lepădat scutul adevărului, vor fi amăgiți și ei. Papistașii, protestanții și cei lumești vor primi în egală măsură o formă de evlavie fără putere și vor vedea în această unire o mare mișcare pentru pocăința lumii întregi și pentru inaugurarea mileniului mult așteptat. Prin spiritism, Satana apare ca un binefăcător al omenirii, vindecând bolile oamenilor și pretinzând că aduce o ordine nouă și un sistem mai înalt de credință religioasă; dar în același timp lucrează ca un nimicitor. Ispitele lui duc mulțimile la ruină. Necumpătarea detronează rațiunea, urmează îngăduința senzuală, lupta și vărsarea de sânge. Satana găsește plăcere în război, căci el provoacă pasiunile cele mai rele ale sufletului și apoi își aruncă pentru veșnicie victimele cufundate în viciu și în sânge. Ținta lui este să provoace popoarele la război unul împotriva altuia, pentru că în felul acesta poate îndepărta mințile oamenilor de la lucrarea de pregătire pentru a sta în ziua lui Dumnezeu. Satana lucrează și prin elementele naturii pentru a-și strânge secerișul de suflete nepregătite. El a studiat secretele laboratoarelor naturii și își folosește toată puterea pentru a dirija aceste elemente ale naturii atât cât îi îngăduie Dumnezeu. Când i s-a îngăduit să-l chinuiască pe Iov, cât de repede au fost distruse turmele, cirezile, robii, casele, copiii, un necaz venind după altul într-o clipă. Dumnezeu este Acela care ocrotește făpturile Sale și le înconjoară pentru a le feri de puterea distrugătorului. Dar lumea creștină a dovedit dispreț față de Legea lui Iehova; Domnul însă va face exact ceea ce a spus – Își va retrage binecuvântările de pe pământ și-Și va îndepărta grija Sa ocrotitoare de la aceia care se răscoală împotriva Legii Sale și care îi învață și îi obligă și pe alții să facă la fel. Satana are stăpânire peste toți aceia pe care Dumnezeu nu-i păzește în mod deosebit. El va favoriza și va face pe unii să prospere pentru ca să-i aducă la îndeplinire planurile lui și va aduce necazuri peste alții, făcând pe oameni să creadă că Dumnezeu este Acela care-i chinuiește. În timp ce va apărea înaintea copiilor oamenilor ca un medic mare care le poate vindeca bolile, el le va aduce boală și dezastru, până acolo încât orașele populate să fie aduse în stare de ruină și părăsire. Chiar acum el este la lucru. În accidente și calamități pe mare și pe uscat, în marile conflagrații, în furtuni grozave și în uragane pustiitoare, inundații, cicloane, valuri uriașe și cutremure, în toate locurile și în mii de forme, Satana își exercită puterea. El distruge recolta gata de recoltat și ca urmare vine foametea și suferința. El face ca aerul să fie poluat de moarte și mii de oameni pier din cauza epidemiilor. Aceste calamități vor deveni din ce în ce mai frecvente și mai dezastruoase. Distrugerea va veni asupra oamenilor și a animalelor. "Țara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniți și tânjesc; țara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu țineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic!" (Is. 24,4.5). Și atunci amăgitorul cel mare îi va convinge pe oameni că aceia care slujesc lui Dumnezeu provoacă toate aceste rele. Clasa de oameni care a provocat dizgrația cerului vor pune toate necazurile lor asupra acelora a căror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continuă pentru aceia care o calcă. Se va spune că oamenii insultă pe Dumnezeu prin călcarea sabatului duminical; că acest păcat a adus calamitățile care nu vor înceta până nu se va impune cu strictețe păzirea duminicii; și că aceia care susțin cerințele poruncii a patra, distrugând prin aceasta respectul față de duminică, sunt tulburătorii poporului, împiedicând revenirea lor la favoarea divină și la prosperitatea materială. În felul acesta, acuzația ridicată în vechime împotriva slujitorului lui Dumnezeu se va repeta pe criterii bine stabilite: "Abia a zărit Ahab pe Ilie și i-a zis: "Tu ești acela care nenorocești pe Israel?" Ilie a răspuns: "Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și te-ai dus după Baali". (1 Regi 18,17.18). Când mânia oamenilor va fi provocată prin acuzații neadevărate, ei se vor urma față de trimișii lui Dumnezeu o cale foarte asemănătoare cu aceea pe care Israelul apostaziat a urmat-o în ceea ce privea pe Ilie. Puterea făcătoare de minuni dată pe față prin spiritism, își va exercita influența împotriva acelora care aleg să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Comunicările din partea duhurilor vor declara că Dumnezeu le-a trimis pentru a convinge pe aceia care leapădă duminica de rătăcirea lor, afirmând că legile țării trebuie ascultate ca fiind Legea lui Dumnezeu. Ele vor deplânge nelegiuirea cea mare din lume și vor susține mărturia învățătorilor religioși că starea morală decăzută este cauzată de necinstirea duminicii. Mare va fi indignarea împotriva tuturor acelora care refuză să accepte mărturia lor. Modul de procedare al Satanei în această luptă finală cu poporul lui Dumnezeu este același pe care l-a folosit la începutul marii controverse din ceruri. El pretindea a căuta să promoveze stabilitatea cârmuirii divine, în timp ce, în ascuns, depunea toate eforturile pentru a asigura răsturnarea ei. Și astfel, chiar lucrarea pe care se străduia să o îndeplinească o punea în seama îngerilor credincioși. Aceeași lucrare de amăgire a marcat istoria bisericii romane. Ea a susținut că lucrează ca vicerege al Cerului, în timp ce a căutat să se înalțe mai presus de Dumnezeu și să-l schimbe Legea. Sub conducerea Romei, aceia care au suferit moartea pentru credincioșia lor față de Evanghelie au fost denunțați ca răufăcători; au fost declarați a fi aliați ai Satanei; s-au folosit toate mijloacele posibile pentru a-i acoperi de rușine, a-i face să apară în ochii oamenilor și chiar în ochii lor ca cei mai odioși criminali. Tot așa va fi și acum. În timp ce Satana caută să distrugă pe aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu, va face ca ei să fie acuzați de călcarea legii, ca oameni care dezonorează pe Dumnezeu și aduc judecățile Lui asupra lumii. Dumnezeu nu forțează niciodată voința sau conștiința; dar calea continuă a Satanei – pentru a câștiga stăpânire asupra acelora pe care nu-i poate amăgi altfel – este constrângerea și cruzimea. Prin teamă sau frică el încearcă să stăpânească conștiința și să-și asigure închinarea. Pentru împlinirea acestui țel, el lucrează prin autoritățile religioase și pământești, mobilizându-le să impună legile omenești și disprețuind Legea lui Dumnezeu. Aceia care cinstesc Sabatul biblic vor fi denunțați ca vrăjmași ai legii și ai ordinii, ca unii care calcă în picioare preceptele morale ale societății, provocând anarhie și corupție și atrăgând judecățile lui Dumnezeu asupra pământului. Stăruințele lor de a nu-și călca pe conștiință vor fi socotite ca încăpățânare, îndărătnicie și dispreț față de autoritate. Ei vor fi acuzați de nemulțumire față de cârmuire. Predicatorii care contestă obligativitatea Legii divine vor prezenta de la amvoane datoria de a da ascultare autorităților civile ca fiind rânduite de Dumnezeu. În sălile legislative și în curțile de judecată, păzitorii poruncilor lui Dumnezeu vor fi greșit reprezentați și condamnați. O falsă interpretare va fi dată cuvintelor lor, iar asupra motivelor lor va fi pusă cea mai rea intenție. Când bisericile protestante leapădă argumentele clare, scripturistice în apărarea Legii lui Dumnezeu, ele vor dori să aducă la tăcere pe aceia a căror credință n-o pot respinge cu ajutorul Bibliei. Cu toate că închid ochii față de acest fapt, ele adoptă acum o cale care va duce la prigonirea acelora care refuză în mod conștient să facă ceea ce face restul lumii creștine și să recunoască pretențiile sabatului papal. Demnitarii bisericii și ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrânge toate clasele de oameni să cinstească duminica. Lipsa autorității divine va fi înlocuită cu decrete prigonitoare. Corupția politică distruge iubirea de dreptate și respectul pentru adevăr; chiar și în America liberă, conducătorii și legiuitorii, pentru a-și asigura favoarea publică, se vor supune cererii populare după o lege care să impună păzirea duminicii. Libertatea de conștiință, plătită cu un sacrificiu atât de mare, nu va mai fi respectată. În conflictul care se apropie cu grăbire, vom vedea exemplificate cuvintelor profetului: "Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos". (Apoc. 12,17).

SFÂRȘIT