Legea lui Dumnezeu de neschimbat

"Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său." (Apoc. 11,19). Chivotul legământului lui Dumnezeu se află în Sfânta Sfintelor, a doua despărțitură a Sanctuarului. În serviciul sanctuarului pământesc, care slujea ca o preînchipuire și "o umbră a lucrurilor cerești", această despărțitură era deschisă numai în Ziua cea Mare de Ispășire pentru curățirea sanctuarului. De aceea, anunțarea că Templul lui Dumnezeu a fost deschis în ceruri și a fost văzut chivotul legământului, arată către deschiderea Locului prea Sfânt din Sanctuarul ceresc în anul 1844, când Hristos a intrat acolo pentru a aduce la îndeplinire lucrarea de încheiere a ispășirii. Aceia care prin credință au urmat pe Marele lor Preot, când Și-a început lucrarea în Locul prea Sfânt, au văzut chivotul legământului Său. Când au studiat subiectul sanctuarului, au ajuns să înțeleagă schimbarea locului slujirii Mântuitorului și au văzut că El mijlocea acum înaintea chivotului lui Dumnezeu, mijlocind cu sângele Său în favoarea păcătoșilor. Chivotul din sanctuarul de pe pământ conținea cele două table de piatră pe care erau înscrise preceptele Legii lui Dumnezeu. Chivotul era doar un locaș pentru tablele Legii, dar prezența acestor precepte divine îi dădea valoare și sfințenie. Când Templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer, s-a văzut chivotul legământului Său. În Sfânta Sfintelor din Sanctuarul din cer, Legea divină este înconjurată de sfințenie – Legea care a fost vestită de Însuși Dumnezeu în mijlocul tunetelor de pe Sinai și scrisă cu degetul Său pe tablele de piatră. Legea lui Dumnezeu din Sanctuarul din ceruri este marele original, după care poruncile înscrise pe tablele de piatră și raportate de Moise în cărțile sale erau o transcriere fără greș. Aceia care au ajuns la înțelegerea acestui punct important au fost conduși astfel să vadă caracterul sfânt, neschimbător al Legii divine. Ei au înțeles ca niciodată mai înainte puterea cuvintelor Mântuitorului: "Câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege". (Matei 5,18). Legea lui Dumnezeu fiind o descoperire a voinței Sale, o transcriere a caracterului Său, trebuie să dăinuiască veșnic, "ca un martor credincios în ceruri". Nici o poruncă n-a fost anulată, nici o iotă sau titlu n-a fost schimbat. Psalmistul zice: "Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri". "toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie". (Ps. 119,89; 111,7.8). Chiar în centrul Decalogului se găsește porunca a patra, așa cum a fost pentru prima dată vestită: "Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o". (Exod 20,8-l1). Duhul lui Dumnezeu a impresionat inimile acelor cercetători ai Cuvântului Său. A pus stăpânire pe ei convingerea că din neștiință călcaseră preceptele și nesocotiseră ziua de odihnă a Creatorului. Atunci au început să cerceteze temeiurile pentru care prima zi a săptămânii era păzită în locul zilei pe care o sfințise Dumnezeu. Și n-au putut găsi nici o dovadă în Scripturi că porunca a patra a fost desființată sau că Sabatul a fost schimbat; binecuvântarea care la început a sfințit ziua a șaptea n-a fost îndepărtată. Ei căutaseră ca în mod corect să cunoască și să facă voia lui Dumnezeu. Acum însă, când s-au văzut călcători ai Legii Sale, durerea le-a umplut inimile și și-au dat pe față credincioșia față de Dumnezeu începând a păzi Sabatul Său cel Sfânt. Multe și stăruitoare au fost eforturile făcute pentru distrugerea credinței lor. Niciunul n-a putut să vadă că, dacă sanctuarul pământesc era o preînchipuire sau un model al celui ceresc, Legea păstrată în chivotul de pe pământ era o copie exactă a Legii din chivotul din ceruri; și că primirea adevărului cu privire la Sanctuarul ceresc cuprindea și recunoașterea cerințelor Legii lui Dumnezeu și obligativitatea Sabatului poruncii a patra. Acestui fapt se datorește amara și hotărâta ostilitate față de armonioasa învățătură a Scripturilor, care descopereau lucrarea lui Hristos în Sanctuarul ceresc. Oamenii căutau să închidă ușa pe care Dumnezeu o deschisese și să deschidă ușa pe care El o închisese. Dar "Cel ce deschide și nimeni nu va închide, Cel ce închide și nimeni nu va deschide", declarase: "Iată ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide". (Apoc. 3,7.8). Hristos deschisese ușa, sau slujirea în Sfânta Sfintelor, lumina strălucea prin ușa aceea deschisă a Sanctuarului din ceruri, iar porunca a patra se vedea cuprinsă în Legea care se afla acolo. Ceea ce Dumnezeu întemeiase, nimeni nu putea desființa. Aceia care au primit lumina cu privire la mijlocirea lui Hristos și la perpetuitatea Legii lui Dumnezeu, au găsit că aceste adevăruri erau prezentate în Apocalips 14. Soliile din capitolul acesta constituie întreita avertizare (vezi note suplimentare 32) care trebuie să pregătească pe locuitorii pământului pentru a doua venire a Domnului. Vestirea: "A venit ceasul judecății Lui" arată către încheierea lucrării lui Hristos pentru mântuirea oamenilor. Ea face cunoscut adevărul care trebuie vestit până când va înceta mijlocirea Mântuitorului și El va reveni pe pământ pentru a lua la Sine pe poporul Său. Lucrarea de judecată care a început în anul 1844, trebuie să se continue până când se vor hotărî cazurile tuturor oamenilor, atât ale celor vii, cât și ale celor morți. De aceea va continua până la încheierea harului. Pentru ca oamenii să fie pregătiți să stea la judecată, solia le poruncește să se teamă de Dumnezeu și să-l dea slavă și să se închine "Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor". Iar rezultatul primirii acestor solii este arătat prin cuvintele: "Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus". Ca să fie pregătiți pentru judecată, este necesar ca oamenii să țină Legea lui Dumnezeu. Această Lege va fi măsura caracterului la judecată. Apostolul Pavel declară: "Toți cei ce au păcătuit având Lege, vor fi judecați după Lege. În ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor". Și tot el mai zice că "cei ce împlinesc legea. Vor fi socotiți neprihăniți". (Rom. 2,12-l6).