Patriarhi si_Profeti

Cuvânt înainte.

Volumul de față, al treilea din cele cinci volume ale ciclului "Conflictul Veacurilor", care vede lumina tiparului într-o nouă traducere, vine să îmbogățească tezaurul lucrărilor Spiritului Profetic publicate în limba română. După "Hristos, Lumina lumii" și "Tragedia Veacurilor", "Figuri din Istoria Biblică a Vechiului Testament", aruncă lumină asupra unui subiect de mare însemnătate și interes universal, subiect asupra căruia este de dorit să se reverse mai multă lumină.

Lucrarea prezintă adevăruri prea puțin cunoscute lumii creștine și, din nefericire, prea mult ignorate. Avem aici tabloul luptei dintre Dumnezeu și Satana, dintre bine și rău, dintre viață și moarte, dintre puterea lui Dumnezeu și vrăjmașul a toată neprihănirea, un spectacol de interes cosmic. Nu trebuie să facem eforturi mari pentru a ne convinge de faptul că un asemenea conflict există. Trebuie numai să privim la ceea ce se întâmplă în lume și în "microcosmosul" atât de profund al sufletului omenesc, al ființei umane care este un "univers" în miniatură. Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu revelat oamenilor, înfățișează marile caracteristici ale acestei lupte și diferitele ei aspecte și implicații, care vizează mântuirea tuturor acelora ce cred. În desfășurarea ei există perioade deosebite, când aceste probleme capătă o importanță unică, impunându-se ca o problemă de mare importanță în înțelegerea relației noastre cu aceste evenimente.

În ciuda adevărurilor Scripturii, din păcate, sunt mulți cei ce mărturisesc a crede și care totuși sunt mai degrabă dispuși să pună pe seama unor lucruri de domeniul fantasticului acea parte a raportului biblic care deschide orizontului nostru înțelegerea pașilor prin care lumea a fost implicată în această mare problemă; iar alții, deși evită această poziție extremă, sunt totuși înclinați să-l considere ca fiind ceva perimat, lipsit de importanță, tratându-l cu nepăsare și neglijență.

Dar ce teolog, ce credincios care este preocupat de această problemă, nu ar dori să arunce o privire asupra tainicelor cauze ce au determinat o astfel de schimbare a direcției? Cine n-ar dori să pătrundă în spiritul ei, să învețe cum să evite rezultatele ei? Cu astfel de subiecte se ocupă volumul de față. El tinde să lumineze și să trezească interesul față de acele părți ale Cuvântului lui Dumnezeu care au fost mult timp și de mulți neglijate.

Cartea dă noi valențe făgăduințelor și profețiilor raportului sacru, apărând căile lui Dumnezeu și modul în care Acesta S-a comportat față de cei răzvrătiți, înfățișând harul cel minunat al lui Dumnezeu în a pune în acțiune un plan pentru mântuirea omului păcătos. În acest fel, noi suntem purtați în istoria acestei lucrări, într-un timp când planurile și scopurile lui Dumnezeu au fost în mod clar aduse la cunoștința poporului ales al lui Dumnezeu. Deși tratează subiecte atât de deosebite, subiecte ce mișcă profund inimile și trezesc vii emoții, stilul cărții este totuși clar, iar limbajul – simplu și direct.

Introducere.

Acest volum se ocupă de subiectele istoriei biblice, subiecte ce nu sunt în ele însele noi, dar care sunt astfel prezentate în aceste pagini, încât li se dă o semnificație nouă, revelând izvoare ale acțiunilor, înfățișând semnificația importantă a unor mișcări și aducând într-o lumină mai puternică unele laturi, care sunt numai pe scurt menționate în Biblie. În acest fel, scenele capătă o vioiciune și o importanță care fac ca ele să lase noi și dăinuitoare impresii. O astfel de lumină este în acest fel revărsată asupra raportului Sfintelor Scripturi, pentru ca acestea să descopere pe deplin caracterul și planurile lui Dumnezeu; de asemenea, să prezinte vicleșugurile lui Satana și mijloacele prin care, în cele din urmă, puterea sa va fi nimicită; să aducă în atenție slăbiciunea inimii omenești și să arate cum harul lui Dumnezeu îi face pe oameni în stare să biruiască în lupta cu cel rău.

Toate acestea sunt în armonie cu ceea ce Dumnezeu prezintă a fi scopul Său în desfășurarea, înaintea oamenilor, a adevărurilor Cuvântului Său. Instrumentul prin care ne sunt date aceste descoperiri este văzut a fi – atunci când este testat cu Sfintele Scripturi – una dintre metodele pe care Dumnezeu încă le folosește pentru a da sfaturi, instrucțiuni, fiilor oamenilor. Deși astăzi nu este așa cum era la început, când omul, în sfințenia și nevinovăția sa, primea sfaturi direct, personal, din partea Făcătorului său, totuși el nu este lăsat fără un Învățător divin, Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a dat ca reprezentant al Său. Astfel se face că îl auzim pe apostolul Pavel declarând că o anumită "iluminare" divină este privilegiul urmașilor lui Hristos și că ei sunt "luminați" prin faptul că "s-au făcut părtași Duhului Sfânt" (Evr.10,32; 6,4). Apostolul Ioan spune, de asemenea: "Dar voi ați primit ungerea din partea Celui sfânt" (1 Ioan 2,20). Iar Hristos a făgăduit ucenicilor, când era gata să-i părăsească, că El avea să le trimită Duhul Sfânt ca Mângâietor și Călăuzitor, ca să-i conducă în tot adevărul (Ioan 14,16,26).

Pentru a arăta cum avea să se împlinească această făgăduință în biserică, apostolul Pavel, în două dintre epistolele sale, declară că unele daruri ale Duhului Sfânt au fost date bisericii, pentru edificarea și instruirea ei până la sfârșitul veacurilor (1 Cor.12; Ef.4,8-13; Mat.28,20). Dar aceasta nu este totul; un număr de profeții clare și explicite declară că în zilele din urmă va fi o deosebită revărsare a Duhului Sfânt și că, la data revenirii lui Hristos, biserica va avea – în timpul experiențelor ei de la sfârșit – "mărturia lui Isus Hristos", care este Spiritul Profetic (Fapte 2,17-20.39; 1 Cor.1,7; Apoc.12,17; 19,10).

În aceste fapte vedem o dovadă a grijii și iubirii lui Dumnezeu pentru poporul Său; pentru că prezența Duhului Sfânt, ca Mângâietor, Învățător și Călăuzitor, este necesară bisericii nu numai în metode de acțiune obișnuite, ci și în cele extraordinare, când aceasta intră în pericolele din zilele din urmă, mai mult decât în orice altă parte a experienței ei. Scripturile scot în evidență diferite canale prin care Duhul Sfânt va opera în inimile și mintea oamenilor, spre a ilumina înțelegerea lor și a le călăuzi pașii. Printre acestea notăm viziunile și visurile. În acest fel, Dumnezeu va continua să comunice încă cu fiii oamenilor. Iată făgăduința Lui cu privire la acest lucru: "Ascultați bine ce vă spun: Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis" (Num.12,6). Prin aceste mijloace i-au fost comunicate lui Balaam cunoștințe supranaturale. Astfel, el spune: "Așa zice Balaam, fiul lui Beor, așa zice omul care are ochii deschiși, așa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce cunoaște planurile Celui Prea Înalt, cel ce vede vedenia celui Atotputernic, cel ce cade cu fața la pământ și căruia îi sunt ochii deschiși" (Num.24,15.16). În acest fel, cercetarea mărturiilor Sfintelor Scripturi devine o problemă de un foarte mare interes cu privire la aria întinderii la care Dumnezeu a plănuit ca Duhul Sfânt să Se manifeste în biserică, în timpul perioadei de punere la probă a neamului omenesc.

După ce Planul de Mântuire a fost întocmit, Dumnezeu, așa cum am văzut, a putut încă să comunice cu oamenii, prin lucrarea Fiului Său și a sfinților îngeri, peste abisul pe care păcatul îl produsese. Uneori, El a vorbit cu oamenii față către față, ca în cazul lui Moise, dar mai frecvent prin visuri și viziuni.

Exemple de astfel de comunicări găsim pretutindeni în raportul sfânt, în decursul ambelor dispensațiuni. Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, privind – prin Spiritul Profeției – înainte, la a doua venire a lui Hristos în putere și slavă, exclamă: "Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi" (Iuda 14). "Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt" (2 Petru 1,21).

Dacă lucrarea Spiritului Profetic părea uneori că aproape a dispărut, în măsura în care spiritualitatea poporului slăbea, cu toate acestea ea a marcat toate marile crize din experiența bisericii, cum și epocile ce au fost martore trecerii de la o dispensațiune la alta. Când a sosit timpul marcat prin întruparea lui Hristos, tatăl lui Ioan Botezătorul a fost umplut de Duhul Sfânt și a profetizat (Luca 1,67). Lui Simeon i s-a descoperit că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Domnul; și când părinții L-au dus pe Isus la Templu, L-a luat în brațe și L-a binecuvântat, în timp ce rostea profeții cu privire la El. Iar Ana, o profetesă, venind în același moment, vorbea despre El tuturor acelora care priveau la Ierusalim pentru mântuire (Luca 2,26.36). Revărsarea Duhului Sfânt, care trebuia să însoțească vestirea Evangheliei de către urmașii lui Hristos, a fost anunțată în următoarele cuvinte de către profet: "După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor avea vedenii. Chiar și peste robi și peste roabe voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric, și luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată" (Ioel 2,28-31). Petru, în Ziua Cincizecimii, a citat această profeție în legătură cu evenimentul minunat ce avusese loc atunci. Niște limbi ca de foc s-au așezat câte una pe fiecare ucenic și ei au fost umpluți cu Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi. Iar atunci când cei batjocoritori i-au acuzat că sunt beți, Petru a răspuns: "Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel". Apoi el citează în mod substanțial din această profeție, așa cum se găsește în Ioel, ca în cele de mai sus, adăugând însă cuvintele: "în zilele de pe urmă", în loc de "după aceea", făcând ca profeția să sune astfel: "În zilele de pe urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură" (Fapte 2,17).