Reformatorii englezi de mai tarziu

În timp ce Luther deschidea o Biblie pecetluită pentru poporul Germaniei, Tyndale a fost mânat de Duhul lui Dumnezeu să facă același lucru pentru Anglia. Biblia lui Wycliffe, care fusese tradusă după textul latin, avea multe greșeli. Nu fusese tipărită niciodată, iar costul copiilor de manuscris era atât de mare, încât doar puțini oameni bogați sau nobili puteau să și-o procure; și mai mult decât atât, fiind strict interzisă de biserică, avusese o răspândire foarte restrânsă. În anul 1516, cu un an înaintea apariției tezelor lui Luther, Erasmus publicase versiunea sa greacă și latină a Noului Testament. Pentru prima dată Cuvântul lui Dumnezeu era tipărit în limba originală. În această lucrare au fost corectate multe greșeli ale versiunilor anterioare, iar sensul a fost redat mai clar. Aceasta a dus pe mulți din clasele culte la o cunoaștere mai bună a adevărului și a dat un nou avânt lucrării Reformei. Dar oamenii de rând erau încă, într-o mare măsură, despărțiți de Cuvântul lui Dumnezeu. Tyndale urma să desăvârșească lucrarea lui Wycliffe, care dăduse Biblia compatrioților lui. Fiind un cercetător stăruitor și un căutător silitor după adevăr, el a primit Evanghelia din Noul Testament grec al lui Erasmus. Și-a predicat convingerile fără teamă, susținând că toate învățăturile trebuie să fie dovedite cu Scripturile. Pretenției papale, că biserica a dat Biblia și numai biserica o putea explica, Tyndale îi răspundea: "Știți cine a învățat pe vulturi să-și găsească prada? Ei bine, același Dumnezeu învață pe copiii Săi flămânzi să găsească pe Tatăl lor în Cuvântul Său. Departe de a ne fi dat Scripturile, voi le-ați ascuns de noi; voi sunteți aceia care ardeți pe cei care predică și dacă ați putea, ați arde și Scripturile" (D'Aubigné, History of the Reformation of the Sixteenth Century, b.18, cap.4). Predicarea lui Tyndale a provocat un mare interes. Mulți au primit adevărul. Dar preoții s-au alarmat și de îndată ce el a părăsit localitatea, au încercat să-i distrugă lucrarea prin amenințările și calomniile lor. Și prea adesea reușeau. "Ce trebuie făcut?" exclama el. "În timp ce semăn într-un loc, vrăjmașul pustiește câmpul pe care abia l-am părăsit. Nu pot fi pretutindeni. O, dacă creștinii ar avea Sfintele Scripturi în limba lor, ar putea să reziste acestor înșelători. Fără Biblie este imposibil să întărești pe laici în adevăr" (idem, b.18, cap.4). Un nou plan a pus stăpânire pe mintea lui. "În templul lui Iehova, observă el, psalmii se cântau în limba lui Israel; și Evanghelia să nu se predice în limba Angliei printre noi? Ar trebui oare ca biserica să aibă mai puțină lumină la amiază decât în zori? Creștinii trebuie să citească Noul Testament în limba lor maternă". Dar doctorii și învățătorii bisericii nu se înțelegeau între ei. Numai prin Biblie pot oamenii să ajungă la adevăr. "Dar unul susținea una, altul susținea alta. Și fiecare dintre autori contrazicea pe celălalt. Cum se poate deosebi acela care spune adevărul de acela care vorbește rătăcirea? În ce mod? Într-adevăr prin Cuvântul lui Dumnezeu" (idem, b.18, cap.4). Nu mult după aceea, un învățat doctor catolic, intrând într-o dispută cu el, exclamă: "Era mai bine să fi fost fără legile lui Dumnezeu, decât fără ale papei". La care Tyndale răspunse: "Sfidez pe papă și toate legile lui; și dacă Dumnezeu îmi va mai păstra viața, voi face ca un băiat care ține plugul de coarne să cunoască mai mult din Scripturi decât tine" (Anderson, Annals of the English Bible, pag.19). Planul pe care îl concepuse, anume de a da poporului Scripturile Noului Testament în limba lui, era definitivat acum, așa că s-a apucat imediat de lucru. Alungat și persecutat în locurile natale, a plecat la Londra, unde și-a continuat un timp lucrările netulburat. Dar violența papală l-a obligat să fugă din nou. Toată Anglia părea închisă pentru el, așa că s-a hotărât să caute adăpost în Germania. Aici a început să tipărească Noul Testament în limba engleză. De două ori i-a fost oprită lucrarea; dar atunci când i se interzicea tipărirea într-un oraș, pleca în altul. În cele din urmă, se duse la Worms, unde cu câțiva ani mai înainte Luther apărase Evanghelia înaintea Dietei. În acel oraș vechi, se găseau mulți prieteni ai Reformei și Tyndale și-a continuat acolo lucrarea, fără piedici. Trei mii de exemplare ale Noului Testament au fost în curând terminate și chiar în același an a apărut o nouă ediție. El și-a continuat lucrările cu o neobosită perseverență și seriozitate. Cu toate că autoritățile engleze păzeau porturile cu cea mai strictă vigilență, Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns pe diverse căi tainice la Londra, de unde era răspândit în toată țara. Papistașii au încercat să înăbușe adevărul, dar a fost zadarnic. Episcopul de Durham a cumpărat de la un librar, care era prieten cu Tyndale, întregul stoc de Biblii cu scopul de a le distruge, presupunând că aceasta va împiedica în mare măsură lucrarea. Dar, contrar celor scontate, cu banii obținuți în felul acesta s-a cumpărat material pentru o ediție nouă și îmbunătățită, care altfel nu s-ar fi putut publica. Când Tyndale a fost arestat după aceea, i-a fost oferită libertatea cu condiția să dezvăluie numele acelora care l-au ajutat să facă față cheltuielilor tipăririi Bibliilor. El a răspuns că episcopul de Durham făcuse mai mult decât oricare altul; căci plătind un preț mare pentru cărțile predate, îl ajutase să meargă înainte cu curaj. Tyndale a fost trădat în mâinile vrăjmașilor lui și odată a suferit o întemnițare pentru mai multe luni. În cele din urmă a dat mărturie pentru credința lui prin moartea de martir; dar armele pe care el le-a pregătit au înzestrat pe alți viteji să ducă lupta prin toate veacurile, chiar până în zilele noastre. Latimer susținea de la amvon că Biblia ar trebui citită în limba poporului. "Autorul Sfintelor Scripturi, spunea el, este Însuși Dumnezeu și aceste Scripturi împărtășesc puterea și veșnicia Autorului lor; nu există rege, împărat, magistrat sau conducător. Care să nu fie obligat să asculte. de Cuvântul Său". "Să nu luăm nici o altă cale, ci să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne călăuzească; să nu mergem după. Strămoșii noștri și nici să nu privim la ce au făcut ei, ci la ceea ce ar fi trebuit ei să facă" (Hugh Latimer, "First Sermon Preached Before King Edward VI"). Barnes și Frith, prieteni credincioși ai lui Tyndale, s-au ridicat apoi să apere adevărul. Au urmat cei doi Ridley și Cranmer. Acești conducători ai Reformei engleze erau bărbați de cultură și majoritatea dintre ei fuseseră apreciați pentru zelul sau credincioșia lor în cercurile romaniștilor. Împotrivirea lor față de papalitate a fost urmarea cunoașterii rătăcirilor "sfântului scaun".