Viitorul descifrat

CUPRINS:

Cel mai mare eveniment din istorie. 7 2. Făgăduințele celei de a doua veniri a lui Hristos. 13 3. Semne în lumea geologică. 17 4. Semne în lumea religioasă. 20 5. Semne în lumea aștrilor. 26 6. Semne în lumea economică. 32 7. Semne în lumea socială. 34 8. „Cum era în zilele dinainte de potop”. 37 9. „Cum a fost în zilele lui Lot”. 44 10. Timpul celei de a doua veniri. 48 11. Pregătire pentru a doua venire. 51 12. Solia celei de a doua veniri. 54 13. Un timp de probă în fața noastră. 70 14. Închiderea ușii harului. 75 15. Cerul și pământul în haos. 79 16. Liberarea poporului lui Dumnezeu. 84 17. O împărăție de 1000 de ani. 90 18. Viziuni ale viitorului glorios. 95

Prefață.

În vederea îmbunătățirii situației internaționale oamenii fac planuri și planuri. Dar proiectele umane, fie bune sau rele, nu se împlinesc când sunt în dezarmonie cu planul lui Dumnezeu.

Din orice punct de vedere mersul lucrurilor în această lume este prevăzut de Dumnezeu. El a stabilit un plan după care evenimentele să se deruleze. Adevărul este că noi nu putem să pătrundem în sfaturile Celui prea Înalt, dar, pe de altă parte nu este posibil să dăm pe față indiferență pentru ce El ne-a descoperit în Cuvântul Său pentru cunoștința noastră. „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru”, spune un verset din Biblie, „iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri pentru veșnicie”.

Deuteronom 29:29

Prin urmare, din porunca lui Dumnezeu, să cercetăm lucrurile descoperite.

Editorii.

Cap. 1

Cel mai mare eveniment din istorie.

Unul dintre cele mai solemne și mai glorioase adevăruri descoperite în Biblie este a doua venire a lui Hristos pentru a încheia marea lucrare de răscumpărare. Poporului peregrin al lui Dumnezeu, lăsat atât de mult timp să stea în „negura și umbra morții”, îi este dată o speranță prețioasă, inspiratoare de bucurie, în făgăduința revenirii Aceluia care este „învierea și viața” pentru a aduce acasă „pe cei surghiuniți ai Săi”. Învățătura celei de a doua veniri este nota dominantă a Sfintelor Scripturi. Din ziua în care prima pereche de oameni a părăsit cu durere Edenul, copiii credinței au așteptat venirea Celui făgăduit pentru ca să zdrobească puterea nimicitorului și să-i aducă din nou în Paradisul pierdut.

Bărbații sfinți din vechime așteptau cu nerăbdare venirea lui Mesia în slavă, ca împlinire a speranței lor. Lui Enoh, numai a șaptea generație de la cei care locuiseră în Eden, care timp de trei secole umblase pe pământ cu Dumnezeu, i s-a îngăduit să privească de departe venirea Eliberatorului. „Iată, zicea el, că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor”. (Iuda 14:15). Patriarhul Iov în noaptea suferinței lui, exclama cu o încredere neclintită: „Știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe 7

Pământ. Voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea și nu ai altuia”. (Iov 19:25-27) Revenirea lui Hristos, pentru a inaugura domnia neprihănirii, a inspirat cele mai sublime și înflăcărate declarații scriitorilor sacri.

Poeții și profeții Bibliei au exprimat acest adevăr în cuvinte radiind de foc ceresc. Psalmistul cânta despre puterea și maiestatea Regelui lui Israel: „Din Sion, care este întruparea frumuseții desăvârșite, de acolo strălucește Dumnezeu. Dumnezeul nostru vine și nu tace. El strigă spre ceruri sus și spre pământ, ca să judece pe poporul Său”. (Ps. 50:2-4) „Să se bucure cerurile și să se veselească pământul. Înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate și popoarele după credincioșia Lui”. (Ps. 96:1l-l3)

Profetul Isaia spunea: „Treziți-vă și săriți de bucurie cei ce locuiți în țărână! Căci roua ta este o rouă dătătoare de viață și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți”. „Să învie dar morții tăi! Să se scoale trupurile mele moarte!” „Nimicește moartea pe vecie; Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam; acum să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui!” (Is. 26:19; Is. 25:8-9) Habacuc, răpit în viziune sfântă, a văzut venirea Lui. „Dumnezeu vine din Teman și Cel sfânt vine din muntele Paran. Măreția Lui acoperă cerurile și slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui. Se oprește și măsoară pământul cu ochiul; privește și face pe neamuri să tremure; munții cei veșnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veșnice. Ai încălecat pe caii Tăi și Te-ai suit în carul Tău de biruință. La vederea Ta, se cutremură munții; adâncul își ridică glasul și își înalță valurile în sus. Soarele și luna se opresc în locuința lor, de 8

Lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește. Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău; sfărâmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii până în vârf”. (Hab. 3:3,4,6,8,10,11,13)

Când Mântuitorul era pe punctul de a se despărți de ucenicii Săi, i-a mângâiat în întristarea lor cu asigurarea că va veni iarăși: „Să nu vi se tulbure inima. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine”. (Ioan 14:l-3) „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui”. (Matei 25:31, 32) Îngerii care au întârziat pe Muntele Măslinilor, după înălțarea lui Hristos, au repetat ucenicilor făgăduința revenirii Sale: „Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer”. (Fapte 1:11) Iar apostolul Pavel, vorbind prin inspirația Duhului, mărturisea: „Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer”. (1 Tes. 4:16) Profetul de pe Patmos spunea: „Iată că El vine pe nori și orice ochi Îl va vedea”. (Apoc. 1:7) În jurul venirii Sale se concentrează slava „așezării din nou a tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi prooroci din vechime”. (Fapte 3:21) Atunci stăpânirea de lungă durată a răului va fi nimicită; „Împărăția lumii” acesteia va deveni împărăția „Domnului nostru și a Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor”. (Apoc. 11:15) „Slava Domnului se va descoperi și în clipa aceea orice făptură o va vedea”. „Domnul Dumnezeu va face să răsară mântuirea și lauda în fața tuturor neamurilor.” El va fi ca o „cunună strălucitoare și o podoabă măreață pentru rămășița poporului”. (Is. 40:5; 61:11; 28:5) Atunci va fi statornicită sub întregul cer, împărăția pașnică și mult dorită a lui Mesia. „Tot astfel, Domnul are milă de Sion și 9

Mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai și pământul lui uscat ca o grădină a Domnului”. I se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului și a Saronului”. „Nu te vor mai numi Părăsită și nu-ți vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi „Plăcerea Mea este în ea” și țara Ta o vor numi Beula.

Cum se bucură mirele de mireasa lui, așa se va bucura Dumnezeul tău de tine”. (Is. 51:3; 35:2; 62:4, 5)

Revenirea Domnului a fost în toate secolele speranța urmașilor Săi adevărați. Făgăduința Mântuitorului, la despărțirea de pe Muntele Măslinilor, că va reveni, a luminat viitorul ucenicilor Săi, umplându-le inimile de bucurie și speranță pe care întristarea n-a putut să le stingă, nici încercările să le întunece. În mijlocul suferinței și persecuției, „arătarea marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos” a fost „fericita nădejde”. Când creștinii tesaloniceni erau copleșiți de întristare, la înmormântarea celor dragi, care nădăjduiseră să trăiască pentru a vedea venirea Domnului, Pavel, învățătorul lor, le îndrepta atenția către învierea care urma să aibă loc la venirea Mântuitorului. Atunci vor învia cei morți în Hristos și împreună cu cei vii vor fi răpiți ca să întâmpine pe Domnul în văzduh. „Și astfel”, spunea el, „vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte”. (1 Tes. 4:16-l8)

Pe Patmosul stâncos, ucenicul iubit aude făgăduința: „Iată, Eu vin curând”, iar răspunsul lui plin de dor exprimă rugăciunea bisericii de-a lungul peregrinării ei: „Amin, vino Doamne Isuse”.

(Apoc. 22: 20)

Din temniță, de la rug, de pe eșafod, unde sfinții și martirii au mărturisit pentru adevăr, vine de-a lungul secolelor expresia credinței și speranței lor. Fiind „siguri de învierea Sa personală și în consecință și de a lor, la revenirea Sa”, spune unul dintre acești creștini, „ei disprețuiau moartea și se aflau mai presus de ea”.