Sobolanii din ziduri

de AnnaE 1.217 citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

La 16 iulie 1923, când și ultimul lucrător și-a terminat treaba, m-am mutat la prezbiteriul din Exham. Restaurarea se făcuse printr-o muncă formidabilă, căci clădirea părăsită ajunsese pur și simplu o ruină. Nu mai era locuită din timpul domniei lui Iacob I, epocă în care o tragedie hidoasă, fără explicație, îl răpusese pe stăpânul locurilor, pe cinci dintre copiii săi și pe mai mulți servitori, silindu-l să se exileze, într-o vâltoare de suspiciuni și teroare, pe cel de al treilea fiu, străbunul meu în linie directă, singurul supraviețuitor al familiei detestate de toți.

Acest unic moștenitor fiind acuzat de omor, domeniul trecuse în stăpânirea Coroanei, iar prezumtivul vinovat nu făcuse nici o tentativă de a se disculpa sau a-și recupera averea. Zguduit de o groază mai mare decât i-ar fi putut inspira conștiința sau legea, nemaidorind decât să nu-și mai vadă niciodată casa strămoșească și să și-o șteargă din amintire, Walter de la Poer, cel de al unsprezecelea baron de Exham, fugi în Virginia, unde întemeie familia care în secolul următor își luă numele de Delapore.

Prezbiteriul din Exham rămăsese nelocuit, deși fusese dăruit, mai târziu, familiei Norrys și era adeseori studiat pentru arhitectura lui în amestec de stiluri: turnuri gotice ridicate peste o infrastructură saxonă sau romanică, ale cărei temelii, la rândul lor, aparțineau unui ordin sau unui amestec de ordine încă mai vechi -roman sau chiar druidic sau galic, dacă ne luăm după ce spun legendele. Erau niște temelii neobișnuite, căci, într-o latură, se afundau în masivul de calcar despicat de râpa de pe marginea căreia prezbiteriul domina o vale pustiită, la trei mile spre vest de satul Anchester.

Arhitecții și arheologii examinau cu interes această rămășiță ciudată a veacurilor uitate, dar sătenii o urau. O uraseră cu sute de ani înainte, când o locuiau strămoșii mei și o urau la fel de mult acum, când pietrele zidurilor ei erau acoperite cu mușchi și licheni. Chiar în ziua în care am sosit la Anchester, aflasem că sunt fiul unei familii blestemate.

Săptămâna asta, prezbiteriul din Exham a fost aruncat în aer, iar lucrătorii distrug și cele mai mici urme ale temeliilor sale. Mi-am cunoscut dintotdeauna arborele genealogic; știusem că primul meu străbun american venise în colonii în împrejurări ciudate. Totuși datorită atitudinii reticente adoptate de familie, ignoram cu totul amănuntele. Spre deosebire de vecinii noștri, stăpâni de plantații, ne lăudam arareori cu străbunii plecați în cruciade sau alți eroi din evul mediu și din Renaștere. Nu se transmitea în familie nici o tradiție, în afară de ceea ce se găsea în plicul sigilat pe care fiecare cap al familiei îl lăsa fiului mai mare, în vremurile dinaintea războiului civil, ca să-l deschidă în caz de deces. Faptele cu care ne plăcea să ne mândrim datau de după emigrare: aparțineau unei familii din Virginia, demnă, onorabilă și foarte rezervată.

În timpul războiului ne-am pierdut toată averea, iar existența noastră s-a schimbat complet când trupele federale au incendiat Carfax, moșia noastră de pe malul râului James. Bunicul meu împovărat de ani pieri în flăcări și, odată cu el, se mistui și plicul ce ne lega pe toți de trecut. Până azi îmi aduc aminte focul, așa cum l-am văzut la vârsta de șapte ani: urletele soldaților, țipetele ascuțite ale femeilor, gemetele negrilor îngenuncheați în rugăciune. Tata era în armată, chiar atunci lupta în apărarea Richmont-ului; după multe formalități, mama și cu mine am căpătat autorizația să trecem printre linii ca să ne ducem la el.

La sfârșitul războiului ne-am îndreptat spre nord, de unde era mama. Așa că am atins vârsta matură și bogăția în calitate de bun yankeu. N-am știut niciodată, tata și cu mine, ce conținuse plicul ereditar și, cufundându-mă în rutina cenușie a vieții de industriaș din Massachusetts, am încetat cu desăvârșire să mă interesez de misterele arborelui meu genealogic. Dacă aș fi bănuit vreo clipă natura lor, aș fi lăsat cu dragă inimă prezbiteriul din Exham pradă mușchiului, lichenilor și pânzelor de păianjen.

Tata a murit în 1904, fără să lase vreun mesaj nici pentru mine, nici pentru fiul meu Alfred, în vârstă de zece ani, orfan de mamă. Alfred răsturnă ordinea obișnuită a informațiilor transmise în familie; pe când eu nu-i putusem da decât ipoteze amuzante despre trecut, în timpul șederii lui în Anglia în 1917, ca ofițer de aviație, el îmi relată în scrisori legende ancestrale foarte interesante.

Istoria familiei Delapore părea să fie foarte pitorească, ba chiar sinistră, căci un prieten al fiului meu, căpitanul Edward Norrys, din Royal Flying Corps1, care locuia la Anchester, lângă domeniul nostru familial, îi povestise unele superstiții sătești absolut fantastice, depășind imaginația oricărui romancier. Norrys însuși nu le lua deloc în serios, dar pe fiul meu îl distrau și îi dădeau subiecte interesante pentru scrisori. Aceste legende îmi atraseră atenția asupra moștenirii mele de peste ocean: am luat hotărârea să cumpăr prezbiteriul în ruină, pe care Norrys i-l arătase fiului meu, oferindu-se să-i facă rost de el la un preț de nimic, căci era proprietatea unchiului lui.

Am cumpărat prezbiteriul din Exham în 1918, dar, cam tot atunci, întoarcerea fiului meu, grav mutilat, m-a abătut de la proiectele mele de restaurare. În cei doi ani care i-au mai rămas de trăit, m-am ocupat numai de îngrijirea lui și am încredințat asociaților mei conducerea afacerilor.

După moartea lui, în 1921, am rămas fără nici un scop în viață și am hotărât să mă distrez petrecându-mi sfârșitul zilelor pe noul meu domeniu. Când am vizitat Anchester, în luna decembrie, am fost primit de căpitanul Norrys, un tânăr amabil și dolofan ce îl ținuse la mare preț pe fiul meu și care a consimțit să strângă planuri și anecdote, ca să mă ajute în munca mea de restaurare. N-am simțit nici cea mai mică emoție la vederea prezbiteriului din Exham, adunătură de ruine medievale acoperită de licheni, ciuruită de cuiburi de ciori, agățată pe marginea prăpastiei, cochilie de piatră goală – în afară de zidurile turnurilor.

Fișiere de descărcat

DOC
Sobolanii din ziduri de Howard Philips Lovecraft.doc
144 KB · 206 descărcări
Descarcă

Alte cărți de Howard Philips Lovecraft

Toate ›