Marea migrare a popoarelor. Cauze si efecte
Aa
În 375 are loc în Europa o deplasare de populații fãrã precedent, provocatã în mare mãsurã de mare invazie a hunilor, care, conform surselor, mãturau totul în cale. Vizigoții conduși de Fritigern și Alaviv cer dreptul la refugiu în imperiu de frica nãvãlitorilor. Un an mai târziu, din pricina abuzurilor sãvârșite de romani, vizigoții se revoltã și devasteazã Balcanii. Cum s-au sfârșit aceste convulsii? Cu un dezastru pentru romani, întrucât la Adrianopol, în 378, împãratul Valens al Orientului cade în lupta contra goților. În 382 însã, Theodosius I încheie un tratat (foedus) cu rãsculații.
Ce prevedea acest tratat? Vizigoții dobndeau autonomie în cadrul imperiului, ca federați ai imperiului roman. Trebuiau în acest sens sã-i sprijine pe romani, iar apeteniile lor primeau posturi în subordinea comandanților romani. La prima vedere pare un sistem rezonabil, ținând cont de situația tulbure din Imperiul Roman târziu, dar barbarii nu sunt tocmai o bazã solidã de loialitate. De pildã în 383, când un anume Magnus Maximus uzurpã puterea în Occident, Theodosius I se folosește de thervingi, dintre care dezerteazã o bunã parte.
Cine este Alaric?
În 391 își face apariția pe scena politicã un personaj care se va dovedi important, și anume Alaric, fiul lui Alaviv, care organizeazã un raid în Grecia. Deși sursele îl prezinta drept un personaj malefic sau pedeapsa pentru pacatele romanilor, Alaric este de fapt un om politic abil, care știe sã negocieze cu romanii și sã-și controleze proprii oameni. Instrument al zeilor sau bici al lui Dumnezeu, șeful barbar care sfideazã autoritatea romanã, motiv pentru care sursele sunt atât de tendențioase fațã de el, are scopuri precise si orește un teritoriu propriu, recunoașterea autoritãții sale, alianțã cu romanii și eliminarea intervenționismului roman.
Talentul sãu de a îmbina brutalitatea cu abilitatea ar fi fost însã zadarnic fãrã contextul favorabil datorat intrigilor de la curtea imperialã de la Ravenna, unde Stilicho, generalul care conducea efectiv imperiul este executat. Stilicho îl învinge pe Alaric în 392 pe râul Hebrus, apoi în 395 în Larissa Thessaliei și în 397 pe platoul Phloe. Generalul roman avea de gând sã se foloseascã de Alaric pentru a recâștiga prefectura Illyricum pentru Occident.
Totuși puterea de la Constantinopol este mai inspiratã, pentru cã Alaric este convins sã ia calea Italiei în 401 fiindcã problema stringentã a hranei nu mai putea fi rezolvatã de subsidiile guvernului oriental. Invazia în talia nu este o problemã pentru Alaric, întrcât Stilicho își concentreazã trupele în Raetia și Noricum din cauza vandalilor și alanilor. Deja pe 18 noiembrie șeful got pãtrunde în Italia, înaintând pânã la Aquileia, al cãrei asediu îl ridicã într-un final, goții neavând experiențã în cucerirea de orașe fortificate. Și totuși devasteazã alte orașe, câmpia Veneției, amenințând și Milanul. Locuitorii Italiei experimenteazã o creștere a sentimentului apocaliptic, provocat și de presupuse apariții cerești interpretate ca semne divine. Zidurile lui Aurelian sunt reparate fugitiv, împãratul Honorius vrea sã fugã în Gallia, Stilicho recruteazã cavaleri alani și federați vandali, capitala este transferatã la Ravenna.
În 402 goții merg spre vest, dar aflând cã sosesc trupe din Gallia, schimbã direcția spre sud. La Pollentia, pe 6 aprilie, are loc o bãtãlie începutã printr-un atac alan care rezultã în capturare prãzii gote de cãtre romani, dar comandantul Saul este ucis. Finalul este indecis. Stilicho câștigã însã la Verona, unde ii încercuiește pe goți pe o colinã. Alaric suferã pierderi masive, retrãgându-se cu permisiunea lui Stilicho undeva lângã Dalmația și Pannonia, de unde inițiazã raiduri în partea esticã a prefecturii Illyricum. Stilicho dorește astfel sã profite de șeful barbar pentru a contracara Orientul, în contextul unei ostilitãți tot mai accentuate între cele douã pãrți ale imperiului. De ce acest conflict? Pe de-o parte pentru cã Stilicho emite pretenția de a deveni tutorele lui Arcadius, și pe de alta pentru cã Occidentul revendicã Orientului estul prefecturii Illyricum, exact locul unde Alaric întreprinde raidurile pentru a forța lucrurile.
În 405 barbari sub conducerea lui Radagaisus invadeazã Italia, atacând mai întâi Illyricum. Orașele Flavia Solva și Aguntum sunt distruse, abia la Faesulae putând fi oprit de cãtre Stilicho și recruții sãi goți, alani si huni. Radagaisus este executat, iar lui Stilicho i se ridicã o statuie la Roma. Dar tulburãrile sunt departe de a se fi încheiat. În 406/407 alani, vandali și suevi trec Rinul și invadeazã Gallia, punând autoritatea romanã în mare dificultate. Pe lângã imposibilitatea de a face fațã atâtor atacuri, aceasta mai are de înfruntat și o multitudine de uzurpãri, precum cele ale lui Marcus, Grațian și Constantin al III-lea în Britannia. În ce-l privește pe Stilicho, tentativa sa de a se folosi de Alaric pentru a recupera Illyricum îi aduc acuza de trãdare, în urma cãreia este demis și executat. Barbarii re raliazã în jurul lui Alaric, care pretinde 288000 de solidi de aur pe care Honorius refuzã sã-i dea, ceea ce provoacã o nouã invazie.
Jaful Romei
Cum Stilicho dispare din peisaj, goții nu mai întâmpinã o rezistențã serioasa și se deplaseazã pe Via Postumia, apoi spre Verona și Cremona, trec râul Po, se îndreaptã spre Rimini pe Via Aemilia, apoi pe coastã pânã la Ancona, în teritoriul Piceni-lor, pe Via Salaria, pe ruta Ascoli-Reate și în cele din urmã își ating destinația:Roma. Toate acestea doar într-o lunã. Alaric asediazã Roma și înfometeazã populația, decimatã și de epidemii. Alaric cere 5000 de livre de aur, 30000 de livre de argint, 4000 de robe de mãtase, 3000 de blãnuri de purpurã și o pace perpetuã cu imperiul. Negocierile eșueazã însã și îl obligã pe Aalric sã se retragã în Etruria. Honorius primește un ajutor de 6000 de soldați din Orient, care sunt însã decimați și ei de trupele gote.
Alaric își întãrește forțele prin intermediul cumnatului sãu Athaulf, ceea ce îl determinã sã formuleze noi revendicãri:colonizarea provinciilor Noricum și Veneția, subsidii anuale, titlul de magister militum. Dar intrigile și conflictele între facțiunile anti-și pro-germanice iarãși împiedicã orice reușitã a negocierilor. Alaric se îndreaptã iar spre Roma, ba chiar își proclamã propriul împãrat, pe Priscus Attalus, care se dovedește însã incapabil sã împlineascã dorintele goților. În acest context Alaric se orienteazã spre împãratul legitim, Honorius, cu care se și întâlnește la Alpes, în apropiere de Ravenna.
Goții sunt însã surprinși de un atac al lui Sarus, care dezertase în 402, în ciuda faptului cã se ajunsese la un compromis. De data aceasta goții patrund în Roma, posibil datoritã unei trãdãri interne. Pe 24 august 410 goții întrepind un jaf sistematic al orașului, capturând-o și pe sora împãratului, Galla Placidia. Devastarea Romei a avut un impact covârșitor asupra mentalului colectiv.
Pãgânii acuzau renegarea tradițiilor, creștinii pãcatele oamenilor. Nu s-a ajuns la incendieri, distrugeri sau violente extraordinare, pentru cã jaful a fost extrem de bine pus la punct. Ceea ce a contat mai mult a fost șocul pe pan moral și mental. Un veritabil leagãn de civilizație milenarã ajunge la cheremul barbarilor. Dupã jaf Alaric plãnuiește trecerea în Sicilia și Africa de nord, dar este nevoit sã se reîntoarcã în centrul italiei din cauza lipsei de experiențe maritime. Moare în Bruttium, Athaulf mergând cu goții în Gallia. Alaric lasã în urmã un mormânt necunoscut și legenda despre comoara îngropatã cu el în râul Brusento.
Surse:
Peter Brown:The World of Late Antiquity AD 150–750. New York 1971;
Averil Cameron, The Later Roman Empire, AD 284-430. Cambridge, MA:Harvard University Press, 1993;
Roger Rémondonon, La Crise de l'Empire romain:De Marc-Aurèle à Anastase, Paris, 1980.