Inimi Germane - Dervisul – volumul 1,2,3

Capitolul I – Lordul David Lindsay.

O zi caldă și frumoasă de vară scălda turlele Constantinopolului în bătaia razelor de soare. Mii de adepți ai tuturor religiilor și reprezentanți ai tuturor raselor se plimbau pe cele două poduri, desfătați de priveliștea fermecătoare pe care orașul o dăruiește din afară. La marginea cheiurilor se aflau vapoarele și corăbiile tuturor popoarelor maritime, iar pe valurile sclipitoare se legănau gondole și luntrii turcești de o construcție ciudată, printre care pescărușii țâșneau din când în când cu aripile întinse deasupra apei, de parcă voiau să-și măsoare și să-și dovedească printr-o zburdălnicie jucăușă dibăcia cu care știau să zboare.

Dinspre Marea Neagră venea cu repeziciune un iaht mic și drăgălaș, aplecat ușor și grațios într-o parte, ca o dansatoare care se lasă în voia amețitoarelor tonuri ale unui vals de Strauss.

Vaporașul elegant ocoli capul Galata, trecu pe sub poduri și ancoră în fața cheiului de la Pera. Acesta este numele unui cartier din Constantinopol, locuit mai ales de europeni, de miniștri și de consulii lor.

Iahtul avea o particularitate, care și în porturile europene ar fi atras asupra sa privirile, dar care, aici, printre orientali, era și mai izbitoare: în partea din față, unde se află de obicei numele vasului, se putea vedea o ramă din lemn sculptat, înaltă de vreo doi metri, care încadra un tablou ciudat.

Tabloul înfățișa portretul în mărime naturală al unui bărbat. Toată îmbrăcămintea pe care o purta – pantalonii, vesta, haina, chiar și jobenul – era de culoare cenușie cu pătrățele; până și umbrela pe care o ținea în mână. Obrazul era din cale afară de prelung și smead. Un nas ascuțit se încovoia deasupra unei guri largi și cu buze subțiri și părea că nutrește intenția de a se prelungi până la bărbie, dând obrazului o expresie peste măsură de caraghioasă.

Deasupra acestui portret se afla scris cu litere mari și aurite numele iahtului: „Lindsay”.

La intrarea vaporașului în port, oamenii de pe chei se uitară uimiți la tabloul ciudat. În preajma debarcaderului se afla un derviș1, ai cărui ochi întunecați și cu o privire fanatică erau de asemenea ațintiți spre tablou și vădeau aceeași uimire. În timp ce descifra numele iahtului, dervișul tresări.

— Lindsay! Murmură. Așa se numea soția acelui german afurisit, înainte de a se căsători! Încă n-a fost exterminată familia aceasta? Voi rămâne aici, ca să supraveghez vaporașul. Femeia m-a insultat atunci. Trebuia să mă răzbun și credeam că mi-am satisfăcut pe deplin și de mult această dorință. Oare lucrurile stau altfel? Au mai rămas oare în viață membri ai acestei familii? Voi sta la pândă!

Motorul iahtului se oprise, iar căpitanul coborâse de pe puntea de comandă. Ușa cabinei se deschise și în pragul ei apăru făptura pe care o înfățișa tabloul despre care am vorbit: un bărbat înalt și slab, îmbrăcat într-un costum din stofă cenușie cu pătrățele. Jobenul, peste măsură de înalt, ca și umbrela sa uriașă erau tot de culoare cenușie și cu pătrățele. De o curea trecută peste umeri atârna un telescop lung.

Și obrazul semăna perfect cu cel din tablou, numai că nasul avea în plus o cicatrice, care se datora unui supărător „buboi de Alepp”.

Căpitanul se înclină.

— Domnul lord vrea să coboare pe uscat?

— Yes. Unde credeți că voi coborî, dacă nu pe uscat? Sau vă închipuiți că vreau să plutesc în jurul iahtului?

— Un asemenea gând ar fi într-adevăr greu de realizat, râse căpitanul. Dar de ce vă grăbiți să coborâți? Constantinopolul trebuie să fie privit de pe apă. De aici, orașul produce o impresie măreață; înăuntru, însă, este strâmt, murdar și întortocheat. Turcul își numește capitala „Obrazul strălucitor al lumii” și are dreptate, dar numai dacă o privim din locul unde ne aflăm acum.

— Obraz strălucitor? Obrazul lumii? Nonsense! Turcii ăștia sunt suciți. În afară de femeile și fetele lor, n-ai ce admira la ei. Well!

Pe chipul căpitanului flutură un rânjet, pe care el și-l ascunse totuși printr-o plecăciune.

— Domnul lord a văzut vreodată o turcoaică?

— Of course! 2 Foarte multe și aici și la Berlin. Faimoasa operă Răpirea din serai de Mozart este bucata mea preferată. Tare aș vrea să trăiesc și eu așa ceva, căpitane! Indeed3. Să știți că nu plec de aici, până când nu voi trăi și eu o asemenea aventură. Well! 4. Ia uitați-vă!