Satan si Iscariotul - Capcana – volumul 1,2,3

Către cititor.

Cu volumul de față, trecem o nouă barieră bibliografică a seriei de Opere. Mai puțin riguros, editorul interbelic contopise și trilogia Satan și Iscariotul în formula aceluiași roman-foileton De pe tron la eșafod, astfel încât, cu ușoare modificări onomastice, se lăsa impresia cititorului că parcurge una și aceeași operă.

În vechea versiune, Old Shatterhand dobândea identitatea norvegianului Carol Sunders, „pseudonimul” lui Karl Sternau din originalul german (personaj nominalizat ca atare în ediția noastră). Cum contopirea a două opere distincte – în realitate trei, după cum vom vedea ulterior – contrazicea flagrant unitatea de timp și loc a unor acțiuni de sine stătătoare, fostul editor a apelat la un subterfugiu, la tehnica inserării unui roman în cadrele altuia.

Cititorii volumelor anterioare își aduc aminte de episodul în care doctorul Sternau, bătrânul conte Fernando și prietenii lor – căzuți în mrejele lui Henrico Landola, Josefa și Gasparino Cortejo – ajung, călăi și victime, în subteranele și mai fiorosului doctor Hilario. Acolo, sub apăsarea unei profunde tristeți, care amenința să deprime pe mai toți întemnițații, ucigând în ei cea mai firavă scânteie de nădejde în scăpare, Karl Sternau (în foileton: Sunders) își povestește aventurile extrem de palpitante, desfășurate în condiții de timp și spațiu diferite. El deapănă de fapt acțiunea din Satan și Iscariotul, pentru a-i mai face să evadeze cu gândul dintre zidurile închisorii. Cercetarea întreprinsă, apelând din nou la versiunea germană, ne-a determinat să revenim la formă originară, oricât de tentantă s-ar fi dovedit formula păstrării onomasticii unor personaje cu care cititorii noștri s-au și împrietenit. După cum la fel de adevărat este că, la rândul său, Old Shatterhand le este tot atât de cunoscut.

Pe de altă parte, exigențele unei serii de Opere impun editorului adoptarea unor criterii filologice mai apropiate de spiritul și structura cărților originale. Astfel încât nu ne putem îngădui să „colaborăm” cu autorul, nesocotind unitatea operelor lui, suita capitolelor, precum și integralitatea textului. Nu-i de mirare că o confruntare a versiunii germane cu cea românească, efectuată de confratele Gheorghe Doru, a dus la sensibile îmbunătățiri. În aceeași ordine de preocupări se înscrie și stilizarea pe alocuri a ediției (nesemnate) din 19331, avându-se în vedere actualele exigențe literare.

Și astfel, cu Satan și Iscariotul (3 tomuri), seria consacrată operelor lui Karl May ajunge la volumul 11, lăsând deschisă calea celorlalte tipărituri, pe care, din motive lesne de închipuit, nu ne grăbim a le anunța decât la momentul potrivit.

Bineînțeles, la început am fost fascinat de ideea respectării cronologiei operelor. În condițiile în care piața cărții ne-a pus însă în fața numeroaselor titluri – mai mult sau mai puțin întâmplătoare, sub raportul respectării unor elementare rigori editoriale – am fost nevoiți să evităm, pe cât posibil, suprapuneri nedorite, dăunătoare, în egală măsură cititorului cât și editurii. De aici pornind, am ajuns la o nouă ordine de priorități, luând în calcul operele voluminoase, mai ocolite din variate motive, precum și tipărirea unor romane încă netraduse în limba română, deja date de noi în lucru. Aceasta nu înseamnă că lor nu li se vor adăuga și celelalte opere deja epuizate – cum a fost cazul romanului Comoara din Lacul de Argint, ținându-se seama de rezultatele anchetei pe care o întreprindem în lumea librarilor, bibliotecarilor și tinerilor cititori, cu predilecție elevi. Mărturisim că documentarea nu este defel lesnicioasă, câtă vreme piața a fost invadată de o puzderie de titluri atribuite lui Karl May, lipsite de un corespondent real în bibliografia operei sale. Așa se și explică de ce, în majoritatea cazurilor, respectivele cărți nu menționează nicăieri titlul operei germane, dovadă flagrantă a diletantismului redacțional, a necunoașterii textului original, a legăturilor dintre scrieri.

În ce ne privește, scopul mărturisit este alcătuirea unui corpus de opere Karl May, într-o formulă redacțională și grafică unitară. Ritmul tipăriturilor, preconizat a fi alert, ține seamă de puterea de absorbție a cititorilor. Rămânem îndatorați acelora dintre ei care ne vor comunica impresiile lor, precum și eventuale sugestii.

Capitolul I – Mormonul.

Vă aduceți aminte de Guaymas, nu e așa? După mine, localitatea aceasta din Sonora, care se află în partea de nord-vest a Mexicului, mi se pare cea mai tristă din câte am văzut vreodată în călătoriile mele. Munții din regiunea de miazăzi a Sonorei ascund mine bogate de minereuri de aramă și plumb și mai toate apele conțin aur. Cu mulți ani în urmă, toate aceste bogății ale pământului nu puteau fi exploatate deoarece indienii nu te lăsau să te apropii de ele.