Dublu Cd

Disc 1

CÂND AI NEVOIE DE DRAGOSTE

Când ai nevoie de dragoste nu ti se dă dragoste.

Când trebuie sa iubești nu ești iubit.

Când ești singur nu poți să scapi de singurătate.

Când ești nefericit nu are sens să o spui.

Când vrei să strângi în brațe nu ai pe cine.

Când vrei să dai telefon toți sunt plecați.

Când ești la pământ cine se interesează de tine?

Cui îi pasă? Cui o să-i pese vreodată?

Fii tu lângă mine, gândește-te la mine.

Poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,

Nu mă părăsi, căci n-aș mai suporta înc-o ruptură.

Fii tu lingă mine, tine cu mine.

Înțelege-mă, iubește-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversație,

Fii iubita mea permanentă.

Hai să uităm regula jocului, să nu mai știm că sexul e o junglă.

Să ne atașăm, să ajungem la un echilibru.

Dar nu sper nimic. Nu primești dragoste

Când ai nevoie de dragoste.

Când trebuie să iubești nu ești iubit.

Când ești la pământ nici o femeie nu te cunoaște.

POMPEI

Ma plimb printre ruinele tale, femeie.

Firește, cerul este albastru, ca lângă mediterană,

Dar cum este posibilă atâta distrugere?

Aleile șerpuiesc pavate cu pietre albe printre statuile decapitate și

Zidurile rămase-n picioare,

Pinii răsar de unde nu te aștepți, vizibili prin câte o fereastră, o boltă

O curte interioară cu un ciot de havuz.

Sunt fresce, chipuri de animale desenate cu ce dermatograf pe

Tencuiala slinoasă?

Menadele sunt rosu-cărămizii – cu ce ruj au fost mâzgălite?

Ce amintire, din ce oraș, din ce seara, le umflă sinii rotunzi?

Norii trec pe deasupra ca niște furouri mototolite

Furtunile trec șfichiuind bucățile de cornișa

Ca niște cearceafuri ude de transpirație.

Firește, au mai rămas schițe vagi de tricliniu,

Graminee foșnind lângă pulpa satirului-

Dar unde este ruina unei guri râzând cu necaz și dispreț,

Unde sunt vestigiile ochelarilor de soare, brichetei pall mall, unde

Sunt termele

De faianță și fard ale snobismului tau?

Sunt vitrine apoi, cu oamnei pietrificați, cu câini surprinși de

Catastrofa încolăciți

Dormind sau abia făcând ochi

Cu străzi pe unde umblam bârfind, spunând bancuri, punându-ne piedică

Uitându-ne prin garduri la mașinile garate prin curți,

La pensionarii pictând cu terebentina și duco tablouri de gang,

Totul, totul rămas ca atunci: rochii pietrificate

Gesturi de șist în vitrine.

Pe-acolo mai trec doar ca turist, agasat de localnici

Asaltat de ghizi și hamali, cu nasu-n prospecte-

Găsesc uneori câte o fibulă coclită-n pământ

Încolăcită de râme și urechelnițe.

Rătăcesc sub soarele orbitor printre coloanele astea nenorocite,

Printre dărăpănăturile astea,

Printre buzele tale, nările tale, unghiile tale, mofturile,

Timiditatea ta.

Disc 2

GAROFIȚA

Teiul Doamnei pare zugravit în cridă.

În cofetărie intră o gravidă.

Astfel stă la coadă între mușterii

Ca o garofiță între păpădii.

Astfel între brazii cu tulpini de ceară

Ling-un șipot dulce șade-o căprioară.

Checuri cu stafide doarme în vitrine.

E frigoriferul greu de savarine.

Eu la o măsuță îmi consum frucola

Si citesc cum Nică pleacă la Socolă,

Că-l predau pe Creangă astăzi la amiază.

Mușterii merge, coada-naintează.

Rumeioara juna, cu burtica mare,

A ajuns în fată chiar la vânzătoare:

— Muma-mea, duduie, astăzi m-a trimis

Să îmi dai pachetul ce i l-ai promis:

Patru excelenturi, doua amandine

Si ilone șase, glazurate bine,

Cinci cutii de frișcă albă ca zăpada

Si fursecuri unse gros cu șocolada.

Vânzătoarea scoate un oftat adânc.

Pe la mese pruncii cremele-și mănânc.

— Mergi și spune celei care te-a trimes

Că i-am pus și nuga, un delicates,

Si că totul face, socotit în lei,

Doar un fleac, o suta patruzeci și trei.

Lămpile gălbuie, de la fondul plastic,

Dau cofetăriei un lucit fantastic,

Iar copila noastră, galeș durdulie,

Vine la măsuta-mi cu o sarailie.

Coamele ii trece dincolo de sale.

Are sub bluzița două portocale

Iar sub gene lunge, ca de hurioară,

O privire dulce, ca de surioară

Și-un obraz ca luna, pal ii schânteiază.

Mușterii merge, coada-nainteaza.

Eu îmi pun șepcuța și cu forte nouă

Merg să-l iau din stradă pe 109.

POEMA CHIUVETEI

Într-o zi chiuveta căzu în dragoste

Iubi o mică stea galbenă din coltul geamului de la bucătărie

Se confesă mușamalei și borcanului de mustar

Se plânse tacâmurilor ude.

În altă zi chiuveta își mărturisi dragostea:

— Stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine și moara dâmbovița

Dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine

Ele au la subsol centrale electrice și sunt pline de becuri

Te risipești punându-ți auriul pe acoperișuri

Si paratrăznete.

Stea mică, nichelul meu te dorește, sifonul meu a bolborosit

Tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe și el

Vasele cu resturi de conservă de peste

Te-au și îndrăgit.

Vino, și ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum

Crăiasa a gândacilor de bucătărie.

Dar, vai!

Steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări

Căci ea iubea o strecurătoare de supă

Din casa unui contabil din pomerania

Si noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.

Asa că într-un târziu chiuveta începu să-și pună întrebări cu privire

La sensul existentei și la obiectivitatea ei

Si într-un foarte târziu îi făcu o propunere mușamalei.

. Cândva în jocul dragostei m-am implicat și eu,

Eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.

Am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o data.

Dar, ce să mai vorbim, acum am copii preșcolari

Si tot ce a fost mi se pare un vis.