Enciclopedia Zmeilor

Prefață.

Cl înd, acum mai bine de două decenii, pe când eram un tânăr jurnalist amator, am asistat la momentul emoționant al expunerii, în centrul marii săli frigorifice, special amenajate, de la The Pennsyl-vanian Institute for Unreliable Studies (PIUS), a unui enorm bloc de gheață în care se străvedea o siluetă monstruoasă, am știut că drumul vieții mele este decis. M-am apropiat atunci cu sfială și imensă curiozitate de cristalul din care emana frig și ceață. Ființa încleștată-n interior nu semăna cu nimic din ce poți vedea pe pământ, deși zâmbetul cam nătâng îi dădea un straniu aer uman. Dar cele zece coarne care-i țâșneau din țeasta masivă, penajul care-i ieșea din operculele din dosul urechilor, și care încă mai păstra o nuanță violetă, și mai ales șirul formidabil de solzi care-i tiveau coloana vertebrală, din creștet până la coada vag reptilină, îi dădeau aspectul fantastic al unei creaturi dantești. Creatura era împlă-toșată și avea la brâu un formidabil iatagan de oțel, pe lama căruia se înșirau un fel de rune. In pumnul cu patru degete dotate cu gheare încă mai strângea un buzdugan ce trebuie să fi cântărit câteva tone.

A fost prima mea întâlnire cu zmeul, ființa căreia i-am dedicat apoi întreaga mea carieră și putere de muncă. De-atunci am călătorit în toată lumea pe urmelesale, am vizitat situri arheologice, am explorat universul subpământean, am petrecut săptămâni și luni de documentare în marile biblioteci, citind despre miturile întemeierii unor mari orașe prin uciderea câte unui balaur de către sfântul ce a devenit apoi patronul urbelor respective. Am conversat cu cele câteva exemplare vii care supraviețuiesc în rezervații și grădini zoologice. Azi port cu mândrie urmele acestor „întâlniri de gradul al treilea” cu subiecții mei: trei degete lipsă la mâna stingă și o frumoasă proteză metalică la încheietura șoldului, care nu mă jenează decât în zilele cu ploaie.

Rodul acestei cercetări modeste și pline de abnegație este Enciclopedia zmeilor, lucrare unică în felul ei, în care pentru prima dată străvechea specie inteligentă care a făcut concurență, vreme de milenii, omului este prezentată multidisciplinar, în toată grandoarea și sub toate aspectele ei. Realitatea biologică, economică, socială, culturală, lingvistică și comportamentală a numeroaselor rase ale speciei zme-iesti formează obiectul primei părți a lucrării.

În partea a doua am găsit cu cale să reproduc integral un vestit ciclu epic din literatura zmeiască originală, intitulat Zurba Inelară a lui Meer-Tscha, descifrat de noi la capătul unei munci de peste patru ani. Scrierea, cuprinzând zece povestiri înlănțuite, a fost descoperită pe o măciucă din lemn de esență tare, bine conservată într-un strat bituminos. Până astăzi, Zurba lui Meer-Tscha este considerată un document complet în privința vieții și psihologiei zmeilor, și o iscusită scriere literară.

Îmi fac o datorie de onoare, în finalul acestei prefețe, din a aduce mulțumirile mele tuturor celor care m-au susținut și m-au încurajat, mi-au dat sfaturi și m-au criticat necruțător în perioada în care am scris această carte: bunei mele soții Alsacia și cumnatei mele Lorena (adevărați îngeri păzitori), domnului prof. Dr. Serenus Pseudoanaximandros de la Universitatea din Monchengladbach, părintelui Calinic de la schitul Prescura, domnului plt. Pândele Ion de la Secția 6 Poliție, doamnei Elena Vrâncâoaia (ale cărei basme spuse cu glas duios mi-au luminat copilăria), colectivului de cercetători științifici de la The Special Research Institute of the South-Eaștern Tzan-darey, precum și unui grup unit și decis de zmei care mi-au făcut onoarea să-mi adnoteze scrierea, grup format din Herr Koole, Bitem App, Grrroooowsfrtkis și nefericitul |Arromarroma|, zmeul zmeelor căzut până la urmă victimă celorlalți trei. Fără ajutorul lor, Enciclopedia zmeilor n-ar fi văzut niciodată lumina tiparului.

AUTORUL