Fereastra de sus

Capitolul unu

Casa se găsea pe bulevardul Dresda, în cartierul Oak Knell din Pasadena. O casă mare, solidă și frumoasă, cu pereți de cărămidă roșcată, acoperiș din țiglă de teracotă și cornișă de piatră albă. La parter, ferestrele de la fațadă aveau grilaje de fier. Cele de la etaj erau ca la casele de țară, cu înflorituri de piatră împrejur, imitând în mod exagerat, stilul rococo.

Din fața casei și de lângă boschetele înflorite din apropiere, se întindea într-o pantă lină, spre stradă, o pajiște verde, frumoasă, de vreo jumătate de pogon, revărsându-se în jurul unui enorm cedru de Himalaia, ca o maree verde, răcoroasă, în jurul unei stânci. Trotuarul și aleea erau foarte largi, iar pe alee se găseau trei salcâmi de toată frumusețea. Era o mireasmă puternică de vară, în dimineața aceea; vegetația stătea neclintită în aerul încremenit a ceea ce se poate numi o zi plăcută.

După câte știam, în casă locuia o doamnă Elizabeth Bright Murdock împreună cu familia. Doamna voia să angajeze un detectiv particular cinstit, care să n-arunce scrum de havană pe podea și să nu poarte decât un pistol. Mai știam despre ea că era văduva unui nătărău bătrân, cu favoriți, pe nume Jasper Murdock, care făcuse o groază de bani „ajutând” comunitatea. În fiecare an, la aniversarea sa, îi apărea în ziarul din Pasadena fotografia, cu anul nașterii și al morții, sub care scria „Datoria a fost sensul vieții lui”.

Mi-am lăsat mașina în stradă și, pășind pe câteva zeci de dale de piatră fixate în gazonul verde, am ajuns la un portic cu acoperiș țuguiat și am sunat. În fața casei, pe o distanță scurtă de la ușă până la marginea drumului de acces, se întindea un zid scund de cărămidă roșie. La capătul aleii, pe un bloc de beton era un mic negru pictat, în pantaloni de călărie albi, cu jachetă verde și șapcă roșie. În mână ținea un bici, iar la picioarele lui, în blocul de beton, se găsea o verigă de fier. Părea cam trist, de parcă aștepta de mult timp acolo și începuse să-și cam piardă răbdarea. M-am apropiat de el și l-am bătut ușor cu mâna pe cap, în timp ce așteptam să apară cineva la ușă.

După o bucată de vreme, o mutră acră, între două vârste, în ținută de servitoare, a deschis ușa de la intrare cam vreo douăzeci de centimetri și m-a privit cu suspiciune.

— Philip Marlowe, am zis. O caut pe doamna Murdock. Sunt așteptat.

Mutra acră între două vârste a scrâșnit din dinți, a închis repede ochii, i-a deschis tot atât de repede și, cu o voce agresivă, a zis:

— Pe care?

— Poftim?

— Pe care doamnă Murdock? a întrebat aproape țipând.

— Pe doamna Elizabeth Bright Murdock. Nu știam că sunt mai multe.

— Sunt, a răspuns sec. Aveți o carte de vizită?

Ușa rămăsese întredeschisă. Și-a vârât prin ușă vârful nasului și o mână slabă. Mi-am scos portofelul, am luat o carte de vizită cu numele meu și i-am pus-o în mână. Mâna și nasul s-au retras, iar ușa mi-a fost trântită în nas.

M-am gândit că poate trebuia să fi mers la ușa din spate. M-am dus iar la micuțul negru și l-am bătut ușor pe cap.

— Frate dragă, am zis, avem amândoi aceeași soartă.

A trecut foarte mult timp. Mi-am vârât o țigară în gură, dar n-am aprins-o. Flașnetarul a trecut cu căruciorul lui albastru cu alb, cântând la flașnetă, „Curca în paie”. Un fluture măre, negru cu auriu, a aterizat pe o tufă de hortensii, aproape de cotul meu. Și-a mișcat ușor aripile în sus și în jos, de câteva ori, apoi a decolat greoi și s-a îndepărtat prin aerul înmiresmat, fierbinte și încremenit.

Ușa din față s-a deschis din nou. Mutra acră a zis:

— Poftiți.

Am intrat. Camera era mare, pătrată; atmosfera răcoroasă și odihnitoare a unei capele funerare. Chiar mirosul era asemănător. Tapiserie pe pereții goi de stuc. Grilaj de fier, imitând balcoane, în exteriorul ferestrelor laterale înalte. Scaune masive încrustate, îmbrăcate în pluș, cu spătare tapisate, și ciucuri suflați în aur mat, atârnând de o parte și de alta. În fund, un vitraliu cam de mărimea unui teren de tenis. Sub el, uși de sticlă, cu draperii. O cameră veche, mucegăită, apăsătoare și ostilă. Nu părea să fi stat cineva vreodată în ea și nici nu cred că ar putea exista vreo ființă cu asemenea intenții. Mese cu tăblii de marmură și picioare arcuite, ceasuri suflate în aur, statuete de marmură în două culori: O grămadă de vechituri, care ți-ar lua o săptămână să le ștergi de praf. O groază de bani irosiți. Cu treizeci de ani în urmă, în bogatul și liniștitul oraș provincial Pasadena, o asemenea încăpere părea, probabil, o cameră.

Am ieșit și-am trecut printr-o galerie; după o vreme, mutra acră a deschis o ușă și mi-a făcut semn să intru.

— Domnul Marlowe, a zis ea prin ușă cu o voce nesuferită, și s-a îndepărtat scrâșnind din dinți.