Principiile alimentatiei normate

În vederea obținerii unor indici productivi superiori la animale este necesar să se stabilească o concordanță cât mai exactă între cerințele animalelor în energie și substanțe nutritive specifice, pe de o parte și modul în care hrana administrată poate satisface aceste cerințe, pe de altă parte. Cerințele de energie și substanțe nutritive ale organismului animal sunt foarte variate în funcție de specie, rasă, sex, formă de producție, iar pentru același animal, în funcție de vârstă, greutate corporală etc. Toți acești factori influențează atât nivelul cerințelor, cât și coeficientul de utilizare a substanțelor din hrană în diferite forme de producție animală. Cunoașterea și stabilirea cerințelor specifice ale animalelor domestice aflate în diferite stări fiziologice și în diferite situații de producție, reprezintă baza alimentației, deoarece cu ajutorul lor se pot stabili normele de alimentație.

Norma de hrană exprimă cerințele specifice de substanțe nutritive și energie ale unui animal pe timp de 24 ore, aflat într-o anumită stare fiziologică și de producție. Corespondentul material al normei este rația de hrană care reprezintă cantitatea de furaje administrate unui animal timp de 24 de ore, pentru a-l satisface cerințele specifice prin normele de hrană.

Alimentația animalelor organizată pe bază de norme se numește alimentația naturală sau alimentația rațională.

15.1. Stabilirea normelor de alimentație.

Concepția asupra normelor de alimentație, precum și a metodelor utilizate pentru stabilirea lor, au evoluat continuu, ca urmare a intensificării creșterii animalelor și a progreselor făcute în chimie și fiziologie. Primele norme care datează de la începutul secolului al XIX-lea (Thaer) exprimate în echivalentul fân, nu aveau un caracter științific, însă fiind bazate pe observații îndelungate, pe un număr mai mare de animale, ele exprimau necesarul apropiat de adevăr. Ulterior, metodele științifice utilizate s-au bazat succesiv pe compoziția chimică brută și efect productiv (grăsime, lapte etc.).

Pentru înlăturarea deficiențelor pe care le prezintă actualele norme de alimentație, se preconizează următoarele:

Să se stabilească norme pentru fiecare specie, rasă, categorie de animale și formă de producție, ținându-se seama de specificul pe care îl prezintă creșterea animalelor în diferite regiuni;

Revizuirea periodică a normelor și adaptarea lor la nivelul progreselor științei și practicii, ținându-se cont de gradul de ameliorare a animalelor, sistemul de întreținere și calitatea furajelor.

În țara noastră se folosesc în prezent norme elaborate pe baza cercetărilor de la noi sau din străinătate, adoptate la specificul condițiilor noastre. Aceste norme sunt exprimate în: UN, TSND, ED, EM netă, săruri minerale (Ca, P, Nacl) și vitamine (caroten). Pentru a putea face o alimentație normată este necesar a se cunoaște care sunt cerințele organismului animal în principii nutritivi în vederea asigurării funcțiilor vitale și a producțiilor. În funcție de producția principală, hrana se normează pentru animalele de: reproducție, creștere, lapte, carne, muncă, lână, ouă. În stabilirea cerințelor de substanțe nutritive, pentru fiecare din aceste categorii se va lua în considerare: mărimea producției (kg spor în creștere, kg lapte etc.), valoarea calorică și compoziția chimică a produsului, precum și coeficientul de utilizare a hranei în elaborarea produsului respectiv.

15.1.1. Necesarul de hrană pentru asigurarea funcțiilor vitale la animale.

Din întreaga cantitate de hrană consumată de către animale, numai o parte (cca.50%) este utilizată efectiv pentru diferite producții, restul fiind cheltuită pentru asigurarea și menținerea funcțiilor vitale ale organismului (digestia, circulația, respirația, activitatea nervoasă, activitatea glandulară, excreția, menținerea tonusului muscular și menținerea temperaturii constante a corpului).

Cantitatea de hrană necesară animalelor numai pentru menținerea lor în stare corespunzătoare (menținerea funcțiilor vitale amintite), fără să dea vreo producție, reprezintă necesarul pentru asigurarea și menținerea funcțiilor vitale ale organismului, fiind denumită impropriu “necesar sau rație de întreținere”. Necesarul de hrană pentru asigurarea funcțiilor vitale la animale este influențat de o serie de factori. Dintre aceștia, mai importanți sunt: greutatea și suprafața corporală, specia, rasa, tipul fiziologic, individualitate, vârsta, starea de întreținere a animalelor, condițiile de mediu, condițiile de exploatare și îngrijire etc.

Greutatea și suprafața corporală.

S-a constatat că animalele de talie mică au o suprafață corporală (respectiv o suprafață de iradiere a căldurii), raportată la unitatea de greutate, mai mare decât animalele de talie mare și deci necesarul de hrană va fi mai mare. Cu alte cuvinte, la animalele de talie mică, pentru 1 kg greutate vie, revine o suprafață corporală mai mare decât la animalele de talie mare.

Specia.

Speciile asemănătoare ca mărime și greutate corporală au nevoie pentru asigurarea funcțiilor vitale de un consum diferit de hrană. Așa, de exemplu cabalinele au un necesar ceva mai ridicat decât taurinele.

Rasa.

Diferențele în privința necesarului de hrană la rasele de animale sunt în strânsă legătură cu tipul constituțional căruia aparțin. Astfel, cabalinele din rasele ușoare au un necesar mai ridicat decât cele din rasele grele.

Tipul fiziologic.

Animalele care aparțin tipului respirator au un necesar mai ridicat decât cele de tip digestiv, ca urmare a faptului că la aceste tipuri metabolismul bazal este diferit, fiind mai mare la tipul respirator. Așa, de exemplu tăurașii aparținând raselor de lapte au un metabolism bazal cu 15% mai mare decât cei care aparțin raselor de carne.

Vârsta și sexul.

Datorită schimbărilor nutritive care sunt mult mai intense la animalele tinere, față de cele adulte și la masculi față de femele, raportate la unitatea de suprafață corporală, necesarul de hrană pentru asigurarea funcțiilor vitale va fi mai mare la tineret și respectiv la masculi.

Starea de întreținere.

Animalele aflate în stare de întreținere bună cheltuiesc pentru menținerea funcțiilor vitale mai multă hrană decât animalele aflate într-o slabă condiție de întreținere. De asemenea, animalele grase au un necesar mai ridicat decât cele slabe.

Temperatura mediului extern.

Temperatura corporală a animalelor se menține la un nivel constant. Dacă animalele sunt obligate să trăiască în condiții de temperatură exterioară mai mare sau mai mică decât temperatura corporală, organismul reglează atât producerea cât și iradierea căldurii, necesitând un consum mai mare de hrană.

Temperatura hranei și a apei.

Sunt în strânsă legătură cu temperatura corporală a animalelor. Când hrana și apa au o temperatură prea scăzută, animalul va consuma mai multă hrană în vederea termoreglării. În asemenea cazuri, animalul cheltuiește cea. 20% mai multă hrană pentru asigurarea funcțiilor vitale. Necesarul de hrană pentru asigurarea funcțiilor vitale ale organismului animal este reprezentat prin cerințe de energie (exprimate în UN, TSND, ED sau EM netă), proteină digestibilă, săruri minerale (Ca, P, Nacl), vitamine (în special caroten) și apă.

Valorile medii ale măririi acestui necesar de hrană la principalele specii de animale domestice sunt redate în tabelul 20.

La ovine este inclus și necesarul pentru producția de lână 15.1.2. Necesarul de hrană pentru asigurarea funcției de reproducție a animalelor domestice.

Alimentația influențează funcția de reproducție atât prin cantitatea cât și prin calitatea și componența hranei administrate.

Numeroase cercetări au evidențiat faptul că dintre cauzele sterilității la animale, aproximativ 60-80% sunt de natură alimentară. În general, hrana influențează modul de manifestare al instinctului genezic, producerea elementelor sexuale (cantitativ și calitativ), indicii de reproducție (fecunditatea și prolificitatea), precum și calitatea descendenței obținute.

Cantitatea de hrană (sau nivelul de alimentație asigurat animalelor), influențează direct funcția de reproducție. Se știe că atât subalimentația cât și supraalimentația influențează negativ această funcție.

Calitatea hranei, exprimată prin echilibrarea ei în substanțe nutritive, în special proteine, vitamine și săruri minerale, influențează în mare măsură desfășurarea normală a funcției de reproducție. Protidele influențează direct funcția de reproducție, ele având un rol însemnat în elaborarea elementelor sexuale și în determinarea calității acestora. În caz de subalimentație protidică, se produc tulburări hipofizare și ca atare secreția hormonilor gonadotropi este stânjenită ajungându-se la sterilitate.