De dragoste

— Iubitule! Exclamă Regina.

— Poftim? Tresări Regele, ostentativ îndatoritor, dar Regina se încruntă, căci îi observase ochii spăimoși înainte ca el să își coboare pleoapele inflamate. Deși conviețuiau de trei ani, încă nu reușise să se obișnuiască cu temperaturile scăzute care constituiau pentru soția lui o adevărată desfătare.

— Iubitule…, repetă ea, răspicat, aproape silabisind.

— Da, scumpa mea, făcu el, mieros, dar evident preocupat să studieze firul lung și alb care se lăfăia, alături de jilțul ei, pe mocheta pufoasă, ruginie.

— Asta voiam să spun, surâse ea, urmărindu-i privirea. Că năpârlesc. E prima zi a perioadei fertile. Adică e timpul să avem urmași. Urmași, înțelegeți, sire?

Regele sări ca ars.

— Doamnă, atât contractul de alianță cât și cel matrimonial stipulează însămânțarea artificială, spuse, sperând că vorbea cu demnitate. Medicul Curții e întotdeauna pregătit să vă ajute, adăugă, după o scurtă pauză, arătând, cu un gest larg, către ușă.

— Sire, ripostă ea, indignată, doar știți că religia mea interzice…

— Despre religie nu se pomenește nicăieri, oftă Regele, dar am aflat că, oriunde în lumea civilizată, situațiile similare se rezolvă renunțând la vechile superstiții idioate…

— Ia te uită! Se zbârli Regina. Va să zică, sire, v-ați informat! Și încă fără știrea mea! Ce spun contractele despre asta?

— Uite ce e, doamnă, zise Regele, cu groaza tremurându-i în glas și înghesuindu-se într-un colț ca să evite atingerea ei drăgăstoasă, știu că trebuie să avem urmași, că trebuie, conform uzanțelor de pe toate planetele Federației pe care două specii inteligente își dispută supremația, să facilităm apariția unei specii hibrid, cea a noilor stăpâni. Dar mai știu și că organele noastre sexuale nu sunt compatibile și că însămânțarea artificială e singura cale care respectă Drepturile Raționalilor, pentru că noi, ihomii, nu putem fi de acord cu…

— Cu asta, nu-i așa? Rânji Regina, reușind să cuprindă în laba ei pufoasă trupul firav al Regelui înfricoșat.

El se zbătu cu disperare, chițcăind îndelung, și ea salivă, excitată, recunoscând așa-numitul țipăt al ihomului muribund. Și apucă să vadă ochii lui pleznind de spaimă înainte de a-i reteza capul dintr-o singură mușcătură.

— Noi, alegonii, am considerat întotdeauna capul de ihom o delicatesă, spuse, încă ronțăind, adresându-se trupului celui care-i fusese soț, după ce îl lăsase să-i cadă la picioare. Firește, continuă, privindu-i atentă ultimele zvârcoliri, religia ne interzice până și plăcerea asta măruntă!… O veche superstiție idioată, adăugă, râgâind, pe care am nesocotit-o, așa cum se procedează oriunde în lumea civilizată! Ce-mi pasă mie că, acum nu știu câte milenii, niște alegone ignorante s-au speriat pricepând că, la trei luni după o astfel de gustare, zămislesc pocitanii? Eu știu că-i vorba doar de drăgălașii pui hibrid, la fel de reușiți ca cei cu care m-ar blagoslovi chinul și umilința însămânțării artificiale!