Amintiri dintr-o lume departe

Am murit, dar cu toate asta trăiesc.

Greu de crezut. Dar adevărat.

Să începem cu începutul.

Vin dintr-o lume foarte îndepărtată, atât în timp cât și în spațiu. Am putea spune că vin dintr-o cu totul altă dimensiune. Rasa mea este foarte asemănătoare cu cea de aici. Mai exact spus, avem aceeași formă: două mâini, două picioare, corp și cap. În rest, pot spune că nu am fost pașnici niciodată. De când am învățat să ne omorâm unii pe alții am continuat așa timp de mii de ani. Istoria ne-a fost modelată de conflicte, și de cei pe care conflictele i-au propulsat în fruntea națiunilor.

Dar cu toate acestea, rasa noastră a reușit să supraviețuiască. Și să evolueze.

Am reușit să trecem peste armele simple, peste tehnologia motoarelor cu combustie internă, peste perioada armelor atomice care păreau cele mai îngrozitoare arme din întregul univers. Am ajuns până la a cunoaște forțele teribile ale antimateriei. Am ajuns să stăpânim aceste forțe.

Ne-am modificat corpurile cu ajutorul transformărilor genetice atingând forme perfecte. Am creat minți artificiale care puteau gândi singure, formând procese cognitive de-a lungul electronilor reci și fără sentimente.

Eram în culmea gloriei.

Dar pentru a ajunge în acest punct, ne-am distrus lumea, casa noastră. Nu dintr-o dată, bineânțeles, dar în timp am distrus-o. Nu că ne-ar fi părut rău. În acel moment al dezvoltării noastre, eram într-un punct în care ne plăcea mai mult artificialul decât naturalul.

Puțini au plâns după ea. Planeta însă, s-a răzbunat pe noi. Am avut cutremure, inundații, furtuni groaznice. Distrugerile au fost enorme. Atât în costuri materiale cât și în vieți nevinovate.

Nu ne-a păsat. Aveam deja colonizate două planete din sistemul solar în care trăiam și mii de habitaturi artificiale. Sondele și navele robotice au ajuns la sisteme solare apropiate, dar le-au găsit goale și pustii. În unul descoperisem o planetă dar nu era deloc primitoare pentru noi. Spațiul părea neinteresant din punct de vedere economic, baronii corporațiilor se mulțumeau cu sistemul nostru solar. Pentru a putea părăsi definitiv lumea noastră maternă, cei mai mulți se gândeau deja la formarea unei noi planete artificiale. Una formată după chipul și nevoile noastre actuale, li se părea o investiție mai rentabilă.

În această goană nebună a tehnologiei am mai pierdut un lucru foarte important. Credința noastră. Lumea spiritului și a inimii, a sentimentelor curate, a fost înlocuită de o lume brută a materialului, a rentabilității, a calculului. O lume rece și condusă de bani.

*

În acele timpuri a început sfârșitul.

Cei care studiau științele obscure au găsit o modalitate de a deschide un portal, un vârtej interdimensional către un alt loc.

O altă lume. Cu toții am fost extrem de bucuroși. O modalitate de transport rapidă către ceea ce părea o lume nesecată de resurse. Liderii noștrii s-au aruncat imediat către oportunitatea ce se deschidea în fața lor.

Din nefericire acea lume avea deja alți stăpâni.

La început am întâlnit ființe pașnice cu mai multe tentacule, ce păreau a practica agricultura pe scară largă cu o tehnologie destul de primitivă. Dar după un timp ne-am dat seama că de fapt nu erau ceea ce păreau a fi -locuitorii și stăpânii acestei lumi, ci doar niște servitori. Stăpânii lor erau creaturi ciudate cu puteri și mai stranii decât ei. Fără forme fixe, compuse din ceea ce numeam, pentru că nu aveam alt termen – ectoplasmă, și extrem de inteligente.

La început ne-au tratat ca pe niște prieteni, dar în foarte scurt timp au trecut la ofensivă. Să nu credeți însă, că numai ei plănuiau să atace.

Și armatele noastre așteptau doar un ordin. Dar atunci când ordinul a fost dat, militarii n-au putut să-l asculte. Cu ajutorul tehnologiilor obscure pe care le aveau la îndemână adversarii noștrii ne-au atacat trupurile dar și mințile. Am constatat, cu groază că voința și discernământul militarilor noștri au trecut sub controlul adversarilor. Puterile lor au corupt și inteligențele artificiale. Ca un virus comenzile s-au transmis și celor de dincoace de portal declanșând ravagii în propriul nostru sistem solar.

Și așa a început războiul.

Armatele noastre au luptat cu ferocitate. Atât pe teritoriul lumii străine cât și în propriul nostru sistem solar. Acasă luptam cu propriile noastre mașini încercând să le aducem la programarea inițială, dar în zadar. Din fericire cea mai mare parte a computerelor afectate nu își desfășurau activitatea în domenii militare, iar mașinile civile nu se dovedeau adversari demni de forțele armate.

Pe planeta străină situația stătea altcumva. În război, am folosit toate armele pe care le aveam la îndemână, inclusiv armele atomice. Lumea disputată a fost pârjolită de flăcările războiului atomic, fiind redusă la o suprafață pe care nu putea supraviețui nimic. Dar inamicilor noștri nu le-a păsat. Aflasem că mai aveau și alte lumi sub stăpânirea lor, așa că puteau să o sacrifice fără probleme pe aceasta.

Flăcările atomice au pârjolit și armatele noastre. Scuturile verzui de protecție au cedat și mii, zeci de mii de soldați au fost carbonizați. Giganticele fortărețe aeriene și spațiale ale adversarilor au măturat din cer, și spațiu, roiurile de bondari furioși care erau avioanele și vânătorii noștrii spațiali. Hoarde de creaturi modificate, mai bine zis construite genetic pentru război, ne-au acoperit pozițiile ca un val fără de sfârșit.

A fost cea mai importantă parte a războiului de până atunci (în timp se va dovedi că a fost și cea mai importantă parte a întregului război). A durat zile întregi. Toate rezervele noastre pe care le-am putut transporta prin vârtej au intrat în luptă echilibrând balanța.