Unde s-a ascuns Dumnezeu

de AnnaE 1.995 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Lumea era moartă de secole.

Cu mult timp înainte viața își revărsase miracolul peste aceste locuri. Vegetație bogată, plante cu frunze gigantice, arbori înalți, liane mișcându-se în bătaia vântului asemenea unor șerpi jucăuși în bătaia soarelui. Animale, păsări și insecte trăiseră în pace și armonie.

Mai târziu oamenii își făcuseră apariția. Înarmați cu cea mai redutabilă unealtă dintre toate. Creierul. Transformaseră locul, aducând zgârie nori de beton, plastic și sticlă în locul naturii. Dar viața continuase să existe, și să se dezvolte, croiindu-și drum prin orice nișă disponibilă, oricât de mică ar fi fost ea. Însă nici măcar viața nu putuse rezista sutelor de ani de distrugere și poluare aduse de oameni. Ținutul sterp care se întindea cât vedeai cu ochii stătea drept mărturie.

O singură licărire de viață strălucea pe întinsul nesfârșit al pustiului.

Ființa aștepta liniștită.

Nu că i-ar fi făcut o plăcere deosebită să aștepte într-un asemenea deșert. Prefera un pic mai multă viață în jurul său. Paradoxal având în vedere interesul special pe care îl avea pentru lucruri antice, și pentru pustiul care se întindea cât vedeai cu ochii.

Se aplecă, și, aproape cu religiozitate luă un pumn de pământ și praf de pe jos. Câmpul de forță ambiental acoperise terenul pe câțiva metri pătrați în jur deci nu era nici un fel de pericol. Privi pământul strămoșilor săi, pământul care dăduse viață rasei sale și oftă lăsându-l să se scurgă din palmă.

Atinse ușor comenzile pictografice ce pluteau la milimetri deasupra manșetei de pe brațul stâng. Câmpul percepu imediat comanda și alte echipamente din nava aflată deasupra sa intrară în joc. Valurile timpului intrară sub controlul său. Vedea trecutul la fel de ușor și de real precum prezentul.

Stătea în mijlocul unei mulțimi tăcute care se îndrepta târâș pieptiș către nava de doi kilometri lungime ce se zărea la orizont, puțin obscurată de instalațiile titanice ale cosmoportului. Primele valuri de coloniști care părăseau Pământul în urma dezastrelor naturale de la sfârșitul secolului XXI. Printre ei se aflau și persoane de care conducătorii lumii doreau să scape, indivizi independenți care vorbeau prea mult despre libertate și drepturile omului, sau puneau întrebări incomode.

Formă o altă pictogramă, liniile de timp se zvârcoliră și imaginea se schimbă.

Începuse Războiul Ascuns, sute de viruși și boli răspândindu-se în întreaga lume. Boli teribile care au suferit mutații odată eliberate devenind și mai distructive. Însuși vegetația a fost atacată de viruși, pădurile uscându-se în timp de zile, recoltele transformându-se în praf pe câmpuri. Lor li se alăturaseră virușii electronici implantați în terminalele băncilor, burselor dar și în cele a spitalelor și sistemelor de armament. Rețeaua planetară de informații a fost făcută praf.

Exodus începu, rasa umană părăsind planeta pentru habitatele din spațiu unde măsurile de siguranță erau mai bune, dovedindu-se cu mult mai greu de penetrat de către agenții biologici. Singurele centre umane de pe Pământ rămâneau puținele enclave fortificate ale militarilor și câteva bio-domuri ale celor destul de nebuni încât să trăiască în atmosfera devenită ucigătoare.

Trasă o nouă pictogramă. Punctul de vedere ridicându-se la sute de metri deasupra solului, dezvelind grădini sălbatice de o frumusețe incredibilă, mii de flori de toate tipurile, copaci de 50 de metri înălțime, de crengile lor agățându-se liane și plante cățărătoare care se uneau, încolăceau formând pânze de păianjen înverzite în aer. Izvoare aleargă de-a lungul stâncilor iar apa lor limpede și cristalină avea un gust mai bun decât cea mai de calitate kaga.

Este timpul refacerii. Pământul, lumea de baștină a omenirii este readusă la viață printr-un efort suprem al întregii rase. Pământul devine din nou o grădină a vieții.

O altă pictogramă și anii trec cu viteză prin fața observatorului.

Începe Războiul Etern, lupta umanității împotriva kaselii. Devastarea și distrugerea cunoscând noi nivele. Planete întregi lăsate sterpe, fără viață. Miliarde atinse de agenți biologici, transformați de terorismul psihologic. Pământul a fost printre primele ținte, totul ras de pe suprafață ca urmare a bombardamentului atomic. După terminarea războiului rasa umană nu se mai găsea în postura de a începe reconstrucția Pământului așa că l-au lăsat în pace, apărat doar de sateliți. O lume moartă.

Și de atunci așa rămăsese.

Figura singuratică ridică capul, o străfulgerare în dreapta îl aduse din visare și cu o pictogramă dizolvă câmpul temporal. O sferă personală de transport ieșise din deformarea QUAST (quanto spațio-temporală). La doar câteva secunde după, o a doua sferă personală i se alătură. Ambele sfere coborâră la zece metri deasupra solului.

Observatorul le văzu însemnele și se lumină la față. Îi aștepta. Trasă o pictogramă reprezentând nerăbdarea în mediul informațional.

Drept răspuns proiectorul holografic al uneia dintre sfere se lumină și imaginea tridimensională a unui bărbat se materializă lângă observator.

— Salutări prietene! Se formă în infomed A doua sferă plană ușor deasupra solului până ce aproape îl atinse. Un iris se deschise lăsând să iasă o figură umanoidă în plină atmosferă otrăvitoare. Păru să fie nesigură la primii pași dar se redresă și aura care o înconjura deveni și mai strălucitoare.

Observatorul trasă simboluri și câmpurile de forță lărgiră bula ambientală.

— Nu este necesar să mă ajuți; mormăi figura strălucitoare Observatorul nu-l băgă în seamă mutându-și atenția pe apariția holografică

— Cum a decurs Adunarea?

— Mult zgomot, ca de obicei. Dar a fost un adevărat război Hyllos. Ne-ar fi folosit prezența ta acolo.

Fișiere de descărcat

DOC
Unde s-a ascuns Dumnezeu de Catalin Hidegcuti.doc
116 KB · 237 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Catalin Hidegcuti

Toate ›