Nebunii lui Arrianus

Iahtul luneca rapid, împins de motoarele repulsoare, deasupra câmpului de luptă.

Dedesubt, armatele reunite ale haosului se aruncau asupra redutelor imense de piatră și metal, ziduri înalte de sute de metri de alte zeci de metri lățime ridicate de namacuși.

— Așează-l pe coama aceea; îi spuse Arrianus navigatorului indicând o serie de coline care străjuiau flancul stâng al namacușilor, cu mult în afara câmpului de luptă propriu-zis.

Cyborgul, prins ombilical de comenzile vasului, se conformă. Ușor ca o pană, iahtul coborî la câțiva cm de sol, două perechi de picioare metalice se înfipseră adânc în sol stabilizându-l.

Din iaht ieșiră, printr-o rampă ce coborâse imediat ce atinseseră solul, un set de personaje care, prin diversitatea lor, formau un grup ciudat oriunde printre Planuri sau Domenii.

De pe vârful colinei vedeau o parte a câmpului de bătălie, cadavrele se ridicau deja într-un strat gros pe care puteai călca cu ușurință fără să atingi pământul. Milioane muriseră de ambele părți și continuau să moară, haosul aruncând val după val de creaturi în zidurile înalte de pe vârful cărora salve de energie continuau să curgă.

— Câtă vreme crezi că vor rezista ai tăi, Valliar? Întrebă înaltul dorian ducându-și mâna la mânerul sabiei magice puțin curbe ce-o purta la brâu.

Sufletul ocupând armura de asalt goală înaintă un pas lângă Arrianus. Vederea normală și-o pierduse odată cu transformarea pe care o suferise dar noua sa viziune îi permitea să vadă câmpurile și aurele de energie. Iar artefactele pe care dorianul le purta îl transformau într-o figură luminoasă pentru Valliar.

— Ai mei vor rezista până la ultimul comandante. Avem aliați, încă, care nu ne-au abandonat. Împreună îi vor împinge pe demoni din lumea noastră.

— Nu știu de ce, dar cred că nu va fi atât de ușor armură imensă; bombăni Skalerii, femeia șarpe de la brâu în jos a cărei patru brațe arătau undeva în stânga lor.

O hoardă de creaturi modificate genetic pentru luptă se revărsa pe o vale strâmtă, împinși din spate de creaturi de trei metri înălțime, creaturi a căror puteri psionice se simțeau și de la marea distanță care îi despărțea de aventurieri.

— Dacă trec de coame vor înconjura zidurile și liniile de buncăre le cad pe flanc armurilor. Nici măcar nu-și vor da seama ce-i va lovi. Dinții creaturilor taie cu ușurinșă prin armurile normale iar cozile-vârf au venin puternic; zise Skalerii care cercetase cu grijă forțele pe care urmau să le întâlnească

— Îi oprim noi; zise Păianjen.

Arrianus își privi prietenul, insectoidul uriaș semănând cu un păianjen era extrem de inteligent dar tindea să-și supraestimeze puterile.

— Da, așa ne mai dezmorțim și noi; surâse Daknar, magician înăscut al akadienilor.

Studie hoarda, mâiniile formând vraja care urma să transforme valea într-un infern.

Magia însă refuza să se formeze, realitatea rămânând neschimbată.

— Fără magie; îi reaminti Skalerii; aici avem destulă doar pentru trucuri de începători.

— Da, am uitat,. Valliar, lumea ta pare să ne refuze; mormăi Daknar

— De aceea poporul meu nu are vrăjitori. Doar psioni. Ne ajung și ăștia.

— Dar nouă nu; orinianul, ființă delicată care se proteja în afara atmosferei sterile din habitaturile lor cu un câmp de forță emanând dintr-un harnașament complicat care îi acoperea corpul, arătă hoarda care se apropiase simțitor.

Pilotul cyborg apăru, în formă holografică, lângă ei.

— Îi curăț Arrianus?

— Tu ocupă-te de trupele grele, ne ocupăm noi de ăștia mici; îi răspunse dorianul luând de la brâu un obiect semănând cu două conuri puse bază în bază.

Vârful unuia, un pic deosebit, avea forma unui mâner ce putea fi prins în mână. Apăsă ușor un comutator și aruncă cu lejerețe proiectilul spre hoardă. Odată în aer proiectilul își activă propria inteligență de bord, găsi ținta, energii verzui îl înconjurară și porni micul motor grav, acesta dădea putere doar pentru scurte perioade de timp, nici nu avea nevoie de mai mult. În câteva bătăi de inimă ajunse și explodă în hoardă.

Unda exploziei scutură și grupul de aventurieri dar aceștia find apărați de scutul ridicat de Skalerii nu-i resimțiră forța adevărată, era o bombă nucleară curată de mici dimensiuni cu efecte colaterale minime fiind perfect construită pentru a dezlănțuii energii distrugătoare pe suprafețe mici.

Din păcate hoarda era prea mare și prea bine motivată, împinsă de la spate cu ajutorul puterilor psihice. Ca un tsunami nimicitor venea în continuare. Dar fuseseră bine scuturați și împuținați.

— Opriții! Ordonă Arrianus.

Păianjen acționă primul, se proțăpi pe coamă și lansă urletul său psihic mortal. Primele rânduri căzură, creierele fripte. Frica împinse alte creaturi în spate, dar fură călcați în picioare de rândurile ce continuau să vină. Orianul împroșcă hoarda cu proiectile energetice din pușca de asalt. Skalerii trimise un baraj de foc care se mișcă ca un zid solid de foc curățind terenul.

Scuturile iahtului străluciră sub răspunsul haosului venit în forma unor bombe ovoide tehno-organice de mare putere explozivă. Cyborgul replică, iahtul fusese modificat înainte de misiune, înarmat cu arme grele și barajul de proiectile de plasmă pulveriză armele grele ce lansaseră proiectilele în timp ce las-tunurile schiffului maturară hoarda. La puterea lor transformau creaturile în grămăjoare de praf.