Misterul crucii egiptene

PERSONAJE

ANDREW VAN : un profesor

THOMAS BRAD : un importator de covoare

orientale

STEPHEN MEGARA : un călător

VELJA KROSAC : un răzbunător

HELENE BRAD : fiica vitregă a lui Brad

MARGARET BRAD : nevasta lui Brad

JONAH LINCOLN : directorul general al

afacerilor Brad

ESTHER LINCOLN : sora lui Jonah

Dr. VICTOR TEMPLE : un vecin

PERCY LYNN : un englez, om de lume

ELISABETH LYNN : nevasta lui Percy

HARAKHT : Zeul Soarelui

PAUL ROMAINE : un nudist

CĂPITANUL SWIFT : căpitanul iahtului lui

Megara

FOX : șoferul și grădinarul lui Brad

PROF. YARDLEY : un arheolog

PARTEA ÎNTÂI

CRUCIFICATUL DIN ARROYO

CAPITOLUL 1

CRĂCIUN LA ARROYO

Într‑o dimineață de Crăciun, în apropierea orășelului Arroyo din Virginia de Vest, fusese găsit cadavrul lui Andrew Van, decapitat și crucificat pe un stâlp indicator în formă de T.

Ellery Queen nu putuse să reziste acestei știri răspândi­te de ziare și pe care o aflase la Chicago, acolo unde își în­soțise tatăl, ce nu era altul decât inspectorul Queen de la Biroul Central de Criminalistică din New York; inspectorul fusese convocat în marele oraș la o întrunire pe tema isprăvilor făptuite de gangsteri. De îndată ce întrunirea luă sfârșit, Ellery îl trase după el și reuși să‑l convingă că o plimbare cu automobilul i‑ar face tare bine înainte de a se reîntoarce la New York. Tatăl cedă în fața insistențelor fiu­lui și amândoi o porniră spre Virginia.

Crima fusese comisă la intersecția a două drumuri, la aproximativ o jumătate de milă depărtare de Arroyo. Ajun­gând acolo, Ellery și tatăl său recunoscură cu ușurință locul; după traversarea orășelului, care număra cel mult două sute de locuitori, au zărit de departe un mare stâlp indicator în formă de T, așezat în punctul în care drumul pe care veneau ei era întretăiat perpendicular de cel ce du­cea de la New Cumberland la Pughtown. Stâlpul indicator stătea, deci, cu fața spre capătul drumului către Arroyo; unul din brațe indica Pughtown, adică direcția nord‑est, celălalt arătând spre New Cumberland, direcția sud‑vest.

Ellery opri și coborî din mașină, în ciuda protestelor ta­tălui său, inspectorul. Afară era îngrozitor de frig, pămân­tul înghețase bocnă. Tânărul privi îndelung la stâlpul pe care fusese crucificat Andrew Van, excentricul învățător din Arroyo.

Stâlpul, altădată alb, acum de un cenușiu murdar, era

înalt cam de trei metri și jumătate. Ellery observă că inter­secția drumurilor forma și ea un T, asemenea stâlpului, la fel ca inscripția ciudată găsită pe ușa casei unde locuia victima, litera T scrisă cu sânge…

Ellery suspină, întrebându‑se ce nebun furios putuse să comită această crimă atroce, inexplicabilă. Își aminti de amănuntele apărute în ziare: ucigașul bătuse niște cuie mari în palmele și gleznele victimei; alte două cuie fusese­ră bătute la subsuori ca să susțină greutatea corpului. Ab­sența capului te făcea imediat să te gândești la un T mare. Drumurile se intersectau formând un T. Pe ușa casei lui Van, situată în apropiere, ucigașul trasase un T cu sângele victimei sale…

Și de ce să comiți o crimă în ziua de Crăciun?

Poliția locală nu înțelegea nimic din tot ce se întâmpla­se. Van nu avea dușmani, dar nici nu i se cunoștea vreun prieten. Singura ființă mai apropiată, un om simplu pe nu­me Kling, îi slujea drept servitor. Dar acum era de negăsit. Nimeni nu‑l mai văzuse de când fusese descoperit cada­vrul stăpânului său. Exista temerea că ar fi putut să cadă și el victimă acelui nebun sângeros.

Ellery își scoase pince‑nez‑ul, șterse cu grijă lentilele și examină cu meticulozitate stâlpul indicator, observând gă­urile lăsate în lemn de cuiele scoase de poliție. Sângele co­agulat se întărise în locurile unde fuseseră țintuite mâinile și picioarele. Dar și mai mult se găsea pe partea verticală a stâlpului, provenit de la rana deschisă a gâtului; sângele inundase pur și simplu lemnul.

Ellery se întoarse la mașină, unde îl aștepta inspectorul, înghețat de tot și foarte prost dispus.

— Haide, grăbește‑te odată! se răsti el.

— Zău că nu ești deloc curios.

— E prea frig.

Ellery zâmbi, porni motorul și își continuară drumul spre Arroyo.

— Stranie întâmplare, strigă Ellery ca să acopere zgomo­tul motorului (mașina celor doi Queen era o antică Due­senberg, rapidă dar nărăvașă), să fii crucificat în ziua de

Crăciun!

Răspunsul inspectorului se pierdu în vacarmul stârnit

de mașină.

Pătrunseră în mare viteză în orășel și se opriră în fața unei case foarte modeste, împodobită cu o firmă scrisă de mână cu făloșenie, pe care se putea citi: Hotelul orașului Arroyo. Ellery și tatăl său intrară și se pomeniră, după ce trecură și de a doua ușă, în fața unui personaj puțin cam stupid pe care îl bănuiră a fi șeful poliției locale.

— Sergentul Luden?

— Eu sunt. Ce doriți?

— Sergente, făcu Ellery cu o voce pe care se strădui s‑o facă cât mai impresionantă, dă‑mi voie să ți‑l prezint pe inspectorul Queen de la Biroul Central al Poliției din New York.

Sergentul păru deosebit de surprins și îi oferi un scaun inspectorului.

— Cazul Van, ai? Nu știam că și cei de la New York se interesează de el.

— Spune‑ne amănunte, sergente, făcu Ellery servindu‑i cu țigări pe cei de față.

— Amănunte… păi… mi s‑a acrit să tot dau la amănun­te. Ne‑au năpădit ziariștii…

— Cine a găsit cadavrul?

— Old Pete. Mai mult ca sigur că nu‑l cunoașteți, locu­iește într‑o colibă, acolo, pe coline.

— Nu mai era vorba și de un fermier?

— Ba da, Mike Orkins. Se pare că Orkins venea la Arro­yo cu Fordul lui, vineri dimineața, adică în dimineața Cră­ciunului. În drum l‑a întâlnit pe Old Pete, care venea și el în oraș, și i‑a oferit un loc în mașina lui. Ei bine, când au ajuns la cotitură au dat nas în nas cu cadavrul lui Andrew Van.

— Am văzut stâlpul, zise Ellery.

— Au venit o sumedenie cu mașinile să‑l vadă, bombăni sergentul Luden. Spuneam deci că pe Old Pete și Orkins, văzând acest spectacol, i‑a apucat așa o frică încât au șters‑o spre Arroyo cât ai zice pește.

— Nu s‑au atins de cadavru? întrebă inspectorul.

Luden își scutură chica lui căruntă.

— Da' de unde! Au dat fuga aici de parcă i‑ar fi alergat necuratu' și m‑au sculat din somn.

— Cât era ceasul? întrebă Ellery.

— Era opt, mărturisi sergentul.

— Și ați plecat imediat acolo împreună cu dl Hollis, pri­marul?

— Da. Am strâns câțiva tipi și ne‑am dus să vedem. Ce porcărie! Și încă și‑n ziua de Crăciun! Unde mai pui că Van era ateu…

— Adică ce vreți să spuneți? întrebă cu vioiciune inspec­torul.

Sergentul păru stingherit.

— Ei bine, era un om care nu mergea niciodată la bise­rică. Preotul…

— Să fie oare o crimă săvârșită de un individ cuprins de fanatism religios? se adresă Ellery tatălui sau.

— A zis cineva asta, mormăi sergentul, dar eu nu cred așa ceva.

— Presupun că nu bănuiți pe nimeni din acest oraș? întrebă Ellery.

— Sigur că nu! Eu zic, domnule, că e vorba de cineva pe care Van l‑a cunoscut mai demult.

— Au fost pe‑aici străini recent?

— Nu… Deci primarul, eu și tipii veniți cu noi am iden­tificat cadavrul după construcția lui, haina și actele pe care le‑am găsit în buzunare. După aceea l‑am dat jos. La întoarcerea în oraș ne‑am oprit în fața casei lui Van…

— Da? făcu Ellery foarte interesat. Și ce‑ați găsit acolo?

— O dezordine cumplită, răspunse sergentul Luden. Toate scaunele răsturnate de parcă s‑ar fi bătut, sânge peste tot, acel semn în formă de T, de care au tot scris zia­rele, făcut pe ușă tot cu sânge. Și Kling nicăieri.

— Ah, făcu inspectorul, servitorul? A plecat luându‑și lucrurile cu el?

— Ei bine, zise sergentul scărpinându‑se în cap, nu prea am idee. Judecătorul mi‑a cam preluat toate sarcini­le. Cred că îl caută pe Kling… și pe încă altcineva. Da nu pot să vă spun nimic.

— Nici o veste de la Kling?

— Nu. Cadavrul a fost dus în principalul oraș al ținutu­lui, Weirton, la douăsprezece mile de aici. Procurorul a si­gilat casa lui Van, iar poliția statului este ocupată până peste cap cu acest caz.

Ellery reflectă un moment, în timp ce tatăl său se foia nervos pe scaun.

— Cadavrul fusese decapitat, murmură după aceea Elle­ry. Cu un topor, mi se pare?

— Da, am găsit toporul la el în casă. Era toporul lui Kling, dar nu s‑au găsit pe el amprente.

— Dar capul?

Sergentul făcu un gest de neputință.

— N‑am idee. Presupun că ucigașul l‑a luat cu el ca amintire. Ha, ha!

— Acum, tată, zise Ellery punându‑și pălăria pe cap, cred că putem pleca. Mulțumesc, sergente.