De neamul moldovenilor

Miron Costin este o personalitate de tip enciclopedic, unul dintre primii reprezentanți ai umanismului românesc, eminent om politic și de stat (mare vornic), scriitor în adevăratul înțeles al cuvântului, prozator. A trăit și a învățat până la 20 de ani în Polonia. A avut o viață scurtă, curmată tragic la 58 de ani, prin decapitare.

Miron Costin și-a început activitatea de scriitor prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent pe atunci.

Cele mai importante lucrări ale sale sunt: "Viața lumii" (poem filosofic), "Letopisețul Tării Moldovei", "De neamul moldovenilor".

"Viața lumii" este un poem filosofic de inspirație religioasă, prezentând tema sortii alunecoase (fortuna labilis), comparând viața cu o "ață subțire". Poemul a fost scris din ambiția de a demonstra că limba română era suficient de maturizată pentru a exprima concepte filosofice în versuri. Tema aleasă este deșertăciunea vieții lumești. Cum va face mai târziu Eminescu în "Scrisoarea I", Miron Costin și-a imaginat surparea inevitabilă a lumii întregi, fiind cuprins de un pesimism fără leac: "Cerul, Soarele, Luna vor pieri.

Nu-i nimic care să stea în veaci.

Toate treace lumea, Toate-s nestătătoare, toate-s spuma".

Concluzia la care ajunge poetul este aceea că omul trebuie să aibă o anumită conduită. Având în vedere că existenta este scurtă, omul trebuie să se ilustreze prin fapte bune, pentru că binele este telul suprem al vieții.

Tema poemului este trecerea timpului și a soartei schimbătoare.

"Letopisețul Tării Moldovei" al lui Miron Costin continuă pe cel al lui Grigore Ureche, de la Aron Vodă până la Dabija Vodă (1661).

Miron Costin păstrează scopul educativ al cronicii. El scrie: "să fie de învățătură ce este bine și ce este rău și de ce să se ferească". Ca și predecesorul său are darul povestirii, personajele acționând asemeni ersonajelor de roman istoric.

Continuator al cronicii luii Grigore Ureche, Miron Costin dovedește prin cronica sa reale virtuți scriitoricești. El este un memorialist atent asupra vieții și asupra psihologiei umane, cronica lui fiind învăluită într-o tonalitate meditativă.

Despre Tomsa-Vodă aflăm că omora la întâmplare. Odată boierii l-ar fi rugat să ierte un diac (funcționar), care era foarte priceput în a scrie scrisori. Dar Domnul ar fi zis: "Ha, ha,ha, mai cărturar decât diavolul nu este!". Ca să taie cât mai repede pe cei bănuiți își tocmise un gâde, care-și permitea să glumească cu Domnul care-l recompensa: "S-au îngrășat, Doamne, berbecii, buni sunt de-njunghiat". Stefan-Vodă râde la aceste cuvinte și dă bani țiganului. Boierii vor complota, dar vor fi descoperiți și dați pe seama țiganului. În fine, Tomsa va fi alungat și va fi instalat pe tron un copil: Alexandru Movilă. În realitate domnea mama sa, Elisabeta, o femeie avidă de putere.

Turcii, iritați de această situație, îl trimit în tară pe Schindir-Pasa să-l înscăuneze pe Radu Mihnea. Acesta, fiind cavaler, dă de știre Doamnei Elisabeta să plece. Doamna nu ascultă și turcul se va răzbuna. Pățania Doamnei este un mic subiect de dramă tragi-comică.

În alte pagini epice vii sunt descrise: uciderea lui Batiste Veveli, a doua domnie a lui Miron Barnovschi, doar de trei luni; întâmplări despre logofătul Gheorghe Stefan, rival viclean al domnului Vasile Lupu, căderea acestuia, domnia lui Stefănită Lupu zis Papură-Vodă, și sfârșitul lui; revolta pusă la cale de vornicul Vasile Lupu, viteazul domn, pentru înlăturarea de la domnie a lui Alexandru Ilies.

Influenta limbii vorbite e mică în opera lui Miron Costin, el fiind un cronicar cult. Întâlnim totuși câteva expresii și proverbe populare care amintesc de cele din zilele noastre: "Nu sunt în toate zilele Pastile"; "că acela care se îneacă se apucă de sabie cu mâna goală".

"De neamul moldovenilor, din ce tară au ieșit strămoșii lor" este o lucrare cu caracter polemic, în care autorul urmărește să dovedească originea română și unitatea poporului nostru, latinitatea limbii române, aducând argumente lingvistice, arheologice, etnografice, folclorice.

Miron Costin combate toate denaturările introduse în cronica lui Ureche. Învățatul umanist urmărește să suplinească lipsa unor date despre cucerirea Daciei, formarea poporului român, date de care nu a dispus Ureche. El este conștient de importanta celor scrie și consideră obiectivitatea drept o condiție de bază a fiecărui istoric: "Eu voi da seamă de ale mele câte scriu". Lucrarea este îndreptată împotriva "ocărilor" și "basnelor" celor care au făcut "adăosături" cronicii lui Ureche. Aflăm din cronica lui Miron Costin că Train era de neamul lui "spaniol". Conicarul combate adăugirile din letopisețul lui Ureche cu privire la originea românilor. Apelând la criteriul logic, la cronologie, el arată că între Traian și Laslo Craiul ar fi o distantă de 600 de ani. Tot aici el scrie că nu s-ar fi putut dezvolta o nație numai din tâlhari. Ajungând la felul în care se tundeau moldovenii, Costin găsește un prilej de a combate falsurile. Pornind de la un istoric latin – Topeltin – arată că latinii obișnuiau să-și taie părul la tâmple și la ceafă, să arate mai tineri, să fie cu capul mai "slobod". Moldovenii moștenesc tunsoarea romană. Ei nu păstrează semnul tâlharilor.

Miron Costin e conștient de originea comună, romană, a tuturor locuitorilor Daciei de odinioară.

Poate că nicăieri nu iese în evidentă personalitatea lui Miron Costin ca în "Predoslovia" la "De neamul moldovenilor", mărturisire dramatică a unui cărturar patriot, care n-a putut suporta "ocările" aduse acestui popor de o seamă de scriitori.

Indignarea lui se îndreaptă împotriva unor copiști ai cronicii lui Ureche, Mai ales împotriva lui Simion Dascălul, "om de multă neștiință și minte putină", care afirmase că moldovenii ar proveni din tâlharii de la Roma exilați pe teritoriul Daciei. "A scrie ocară vecinică unui neam, spune cronicarul, nici este sagă, că scrisoarea este un lucru vecinicu". Cel care scrie trebuie să răspundă în fata viitorului. Miron Costin este conștient de faptul că scrisul este un act de responsabilitate istorică. Miron Costin închină etnogenezei noastre, coloana vertebrală a istoriei românești, o carte polemică: "De neamul moldovenilor", a cărei "Predoslovie", prin ideile afirmate, dezvăluie în autor un patriot înflăcărat și un umanist de prestigiu. Cronicarul are un adevărat cult pentru adevăr, este interesat de recuperarea istoriei și conservarea ei ("să nu se uite lucrurile și cursul tării").

DE NEAMUL MOLDOVENILOR de Miron Costin.

Lucrarea,De neamul moldovenilor…” de Miron Costin are un caracter polemic fiind scrisa pentru a combate o serie de falsități și de adăugiri fara sens din cronica lui Grigore Ureche.

De toate acestea profitaseră mai ales străinii deoarece cronica respectiva nu fusese tipărită și circulase în copii datorate unor oameni mai mult sau mai putin pregătiți dar care nu înțeleseseră scopul lucrării lui Grigore Ureche. Dintre copiști și interpolatori,cel mai necinstit a fost Simion Dascălul alături de Misail Călugărul și Axinte Uricariu.

Simion Dascălul,fiind,om de multa neștiință și putina carte „,a introdus în cronica,pe lângă o serie de fapte neesențiale și o legenda găsită într-o carte bulgărească,legenda falsa despre originea romanilor.

Neînțelegând scopul educativ al cronicii lui Grigore Ureche copiștii au ținut sa adauge pe alocuri o serie de fapte neesențiale și necontrolate în privința netemeiniciei scrise acolo.

Abia în zilele noastre istoricii și lingviștii au putut sa separe adevărata cronica a lui B. Ureche de toate acele adugiri. A ajutat și faptul ca respectivii au ținut sa sublinieze ceea ce au adăugat.

Legenda despre originea romanilor a fost găsită, după cat se pare, într-o cronica bulgărească.

În PREDOSLOVIE, Miron Costin subliniază cat de greu i-a fost sa se hotărască la scrierea acestei lucrări deoarece faptele respective erau cuprinse tocmai într-o perioada atât de putin cunoscuta despre care avem puține izvoare temeinice.

„De la prima descălecare”–cucerirea Daciei de către romani în timpul lui Traian,colonizarea ei pana la întemeierea Moldovei după legenda (1359)

El regreta ca Gr. Ureche și-a început cronica de la a doua descălecare, adică a lăsat o perioada de o mie și ceva de ani nescrisa de cronica.

Apreciază faptul ca bătrânul Gr. Ureche-vornicul a scris cronica sa, iar el vine acum sa astupe acest gol care a permis fel de fel de scorniri adică de „basne”.

Potrivit acelei legende mincinoase moldovenii s-ar trage din „tâlharii Romei” pe care Traian i-a eliberat pentru a-i da ajutor la cererea lui Laslo Craiul ca sa lupte cu tătarii.

Miron Costin procedează ca un istoric arătând ca nu e lucru „de saga” sa scrie lucruri mincinoase cu privire la originea unui popor. Este conștient de rolul pe care trebuie sa în joace cuvântul scris și istoria.

Cronicarul combate cele scrise de S. Dascălul, recurgând nu numai la documente dar și la criteriul logic.

Arata ca intre împăratul Traian și Laslo Craiul este o nepotrivire cronologica demna de luat în seama de vreme ce exista o diferență de 600 de ani.

Împăratul Traian al Romei a cucerit Dacia la începutul secolului II e.n. iar ungurii s-au așezat în secolul VIII.

Laslo Craiul ar fi cerut ajutor după anul 1000 când a început navala tătarilor.

Din punct de vedere logic chiar daca ar fi vrut să-l ajute nu ar fi putut.

Tot logic, nu s-ar fi putut alcătui o oaste numai din tâlhari, deoarece nimeni nu ar fi avut curajul să-i înarmeze.

Asa cum aprecia G. Călinescu,M. Costin,observa sistematic,compune și ceea ce iese de sub pana lui…este rodul unei arte”.

Având în vedere ca dezbate o problema foarte importanta aceea a demonstrării latinității limbii și poporului roman și a înlăturării calomniilor venite din partea unui om cu minte putina-S. Dascălul.

În lucrarea sa,De neamul moldovenilor”scriitorul căuta de la bun început silueta demna, intelectuala, tonul sobru dar la nevoie incisiv, tăios. Deasemeni, cititorul este impresionat de vibrația emotiva zvorata din patriotism, dar care este acoperita de o expunere ce căuta sa convingă prin justețea și obiectivitatea argumentelor.

Din primele fraze scriitorul convinge asupra unității și latinității poporului roman:”începutul tarilor acestora și neamul moldovenesc și câți sunt în tarile ungurești cu acest nume-romani-și pana astăzi de unde suntem și de ce seminție, de când și cum au descălecat aceste parti de pământ de la Ram se trag”.

Scriitorul mărturisește ca i-a fost greu, adică a stat în cumpănă înainte de a începe aceasta lucrare, deoarece trecuseră multe veacuri de la descălecatul dintâi, iar faptele erau putin cunoscute și consemnate de cronici.

Cu toate acestea, „biruit-a gândul” sa înceapă aceasta lucrare, desi având în vedere secolele care se scurseseră de la cucerirea Daciei se sparie gândul”;deoarece inima scriitorului era îndurerată de toate scornirile acelea urate și defăimătoare cu privire la originea neamului romanesc:a lasă iarăși nescris cu mare ocara înfundat neamul acesta de o seama de scriitori iaste inimii durere”.

Observam ca fraza,cu tot rafinamentul ei,conține expresii populare care se transforma în adevărate imagini poetice prin intermediul personificării unor noțiuni abstracte:sufletul sta la cumpănă,gândul se sparie,iaste inimii durere”.

Apare și întrebarea retorica folosita pentru a imprima o anumită vivacitate și diversitate discursului întărind totodată solemnitetea.

Istoricul presupune un interlocutor care nu ar fi de acord cu cele afirmate de el:Zice-vă neștine,prea târziu este,după sutele de ani,cum se vor putea ști poveștile adevărate de atâtea veacuri? „.

Răspunsul dat de cronicar căuta sa atragă atenția nu numai cititorului dar și interlocutorului asupra aspectului intelectual:Lasat-au puternicul Dumnezeu iscusita oglinda mintii omenești,scrisoarea,dintre care,daca va nevoi,omul ceale trecute cu multe vremi de va putea ști și oblici „.