Tezaurul Imparatului – vol 4 Cotton Malone

Steve Berry (n. 2 septembrie 1955) este un autor american și fost avocat care trăiește în prezent în St. Augustine, Florida.El este absolvent al Mercer Universitatea lui Walter F. George Facultatea de Drept. A fost avocat de proces timp de 30 de ani și a deținut funcții elective timp de 14 din acei ani. Este membru fondator al International Thriller Writers - un grup de peste 4.200 de scenariști de thriller din întreaga lume - și a servit trei ani ca copreședinte al acestuia.

Romanele lui Berry au fost listate pe listele de bestselleruri ale The New York Times, USA Today, Publishers Weekly și BookSense. Are peste 25 de milioane de cărți tipărite, care au fost traduse în 40 de limbi și vândute în 51 de țări.

Studiați trecutul, dacă vreți să preziceți viitorul.

Confucius.

Maeștrii din Vechime erau subtili, misterioși, profunzi, înțelegători.

Adâncimea cunoașterii lor este de nepătruns.

Fiindcă este de nepătruns, tot ce putem face este să le descriem înfățișarea.

Vigilenți, precum bărbații care traversează un râu iarna.

Prevăzători, precum bărbații conștienți de pericol.

Binevoitori, precum oaspeții sosiți de departe.

Îngăduitori, precum gheața care începe să se topească.

Naturali, precum buștenii încă neciopliți.

Lao-Tzu (604 î. Hr.).

Cine își tulbură propria casă va moșteni vânt.

Proverbe 11: 29.

PROLOG.

NOIEMBRIE 1971

Începu să sune alarma și Forest Malone se repezi la aparate.

— Adâncimea? strigă el.

— 180 de metri.

— Ce este sub noi?

— Alți 600 metri de apă extrem de rece.

Privirea sa cercetă cadranele active, indicatoarele de nivel și termometrele. În spațiul de comandă îngust timonierul stătea în dreapta sa, iar ofițerul responsabil cu navigația se înghesuia în stânga. Amândoi bărbații își țineau mâinile încleștate pe manetele de control. Curentul electric pâlpâia cu intermitențe.

— Reduceți la două noduri.

Submarinul se clătină în apă.

Alarma se opri. Centrul de comandă fu învăluit în întuneric.

— Domnule, raport din camera reactorului. S-a activat disjunctorul la una dintre barele de control.

El știu ce se întâmplase. Mecanismele de siguranță construite în interiorul miezului instabil coborâseră automat celelalte bare – reactorul nuclear își încetase activitatea, se oprise singur. Nu aveau decât o posibilitate.

— Comutați pe baterii.

Se aprinseră palidele lumini de siguranță. Ofițerul responsabil cu partea mecanică, Flanders, un profesionist inteligent și chibzuit, de care ajunsese să depindă, păși în cabină. Malone îi zise:

— Te ascult, Tom.

— Nu știu cât este de grav și nici cât de mult ne va lua reparația, dar trebuie să protejăm sistemul electric.

Rămăseseră și înainte fără energie, de vreo câteva ori chiar și el știa că bateriile le puteau oferi electricitate cam pentru două zile dacă făceau economie. Echipajul său fusese antrenat riguros pentru acest gen de situații, însă odată ce reactorul se oprea automat, instrucțiunile de utilizare spuneau clar că era obligatoriu să fie repornit într-o oră. Dacă trecea mai mult timp, atunci nava trebuia dusă în cel mai apropiat port.

Și acesta se găsea la o depărtare de 2400 de kilometri.

— Închideți toate sistemele de care nu avem nevoie! ordonă el.

— Domnule căpitan, va fi greu să-l ținem sub control, observă timonierul.

Înțelegea legea lui Arhimede. Un obiect care cântărea cât volumul de apă dislocat nici nu se scufunda și nici nu plutea. În schimb rămânea echilibrat în starea de flotabilitate neutră. Toate submarinele funcționau după această regulă de bază, menținându-se sub și înaintând cu ajutorul motoarelor. Fără energie, nu existau nici motoare, nici hidroplane și nici propulsie. Toate erau probleme ce puteau fi rezolvate cu ușurință prin ridicarea la suprafață, dar deasupra lor nu era oceanul deschis. Erau țintuiți sub un plafon de gheață.

— Domnule căpitan, sala motoarelor raportează o spărtură minoră în instalația hidraulică.

— Spărtură minoră? repetă el. Acum?

— A fost observată mai devreme, dar acum, cu energia electrică oprită, oamenii cer permisiunea de a închide o valvă ca să stopeze scurgerea și să poată înlocui un furtun.

Logic.

— Făceți-o. Și sper că asta este ultima veste proastă. Se întoarse spre operatorul de la sonar. Este ceva în fața noastră?

Toți membrii echipajelor de pe submarine învățau de la cei care navigaseră înaintea lor, iar cei care se luptaseră primii cu mările înghețate le transmiseseră două lecții. Niciodată să nu lovești ceva înghețat dacă poți evita contactul și, dacă acest lucru este imposibil, plasează prora spre gheață, împinge ușor și roagă-te.

— Liber în față, se raportă de la sonar.

— Începem să alunecăm, anunță timonierul.

— Echilibrați. Dar ușor cu energia.

Prora submarinului coborî brusc.

— Ce naiba? murmură el.

— Hidroplanele de la pupa au luat poziția de scufundare totală! strigă ofițerul responsabil cu navigația, care se ridică în picioare și trase maneta de control. Nu mai răspund la comenzi!

— Blount! tună Malone. Ajută-l!

Bărbatul părăsi sonarul și se repezi să dea o mână de ajutor. Unghiul de coborâre creștea. Malone se prinse de masa pe care se trasau diagramele în timp ce tot ceea ce nu era fixat se rostogoli în față într-o avalanșă sălbatică.

— Control plane de urgență! strigă el.

Unghiul creștea.

— Peste patruzeci și cinci de grade! raportă timonierul. Tot ne scufundăm! Nu funcționează!

Malone apucă masa și mai tare, luptându-se să-și mențină echilibrul.

— 270 de metri și căderea continuă!

Indicatorul de adâncime se schimba atât de repede, încât numerele nu se mai vedeau clar. Vasul avea capacitatea de a coborî la 900 de metri, dar se apropia cu viteză de fundul oceanului, iar presiunea apei din exterior creștea – prea mult, prea repede, coca navei urmând să fie distrusă prin implozie. Dar nici izbirea de fundul mării într-o scufundare energică nu era o perspectivă prea plăcută.

Un singur lucru rămânea de făcut.

— Ridicare de urgență! Goliți toate tancurile de imersiune!

Submarinul se zdruncină în timp ce întreaga mașinărie se supuse comenzii sale. Elicele porniră în sens invers și aerul comprimat pătrunse cu forță în tancuri, expulzând apa. Timonierul se ținu bine. Ofițerul responsabil cu navigația se pregăti pentru ceea ce Malone știa că va urma.

Se restabili flotabilitatea pozitivă.

Coborârea încetini.

Prora se înclină în sus, apoi se echilibră.

— Controlați debitul! ordonă el. Mențineți vasul nemișcat. Nu vreau să urcăm.

Navigatorul se conformă.

— Cât mai este până jos?

Blount se întoarse la pupitrul său.

— 60 de metri.

Malone își aruncă privirea asupra indicatorului de adâncime. 720 metri. Coca gemea din cauza presiunii, dar rezista. Ochii săi se ațintiră asupra indicatorilor DESCHIDERI. Luminile arătau că toate valvele și orificiile erau închise. În sfârșit, niște vești bune.

— Du-ne jos.

Avantajul acestui submersibil în comparație cu toate celelalte era capacitatea de a sta pe fundul oceanului, aceasta fiind doar una dintre multele caracteristici novatoare pe care le poseda nava – cum ar fi puterea copleșitoare și sistemul de control, a căror demonstrație pe viu tocmai o experimentaseră.

Submarinul se așeză pe sol. Toți cei din centrul de comandă se priviră unii pe alții. Nu vorbi niciunul. Nici nu era nevoie. Malone știa ce gândeau. „A fost cât pe-aci.”

— Știm ce s-a petrecut? întrebă el.

— Sala motoarelor raportează că în momentul în care valva a fost închisă pentru reparații, au căzut sistemele de direcție normală și de urgență, precum și sistemul de imersiune. Asta nu s-a mai întâmplat niciodată.

— Ar putea să-mi spună ceva ce nu știu?

— Valva este redeschisă acum.

Zâmbi la modul în care ofițerul mecanic îi transmisese: „Dacă aș ști mai multe, ți-aș spune”.

— Bine, zi-le să repare. Și reactorul?

Cu siguranță că aproape epuizaseră bateriile pentru a stopa coborârea neașteptată.

— Este încă oprit, raportă ofițerul secund.

Nu mai era mult până să expire ora în care trebuia repornit.

— Domnule căpitan, zise Blount de la detectorul sonic. Contact în afara navei. Solid. Multiplu. Se pare că suntem așezați pe un câmp de bolovani.

Decise să mai pună la bătaie niște electricitate.

— Deschideți camerele de filmat și luminile exterioare. Dar va fi doar o cercetare rapidă.

Ecranele video se treziră la viață în apa limpede împestrițată de fărâme scânteietoare de viață. Bolovanii înconjurau submarinul, fiind așezați în unghiuri diferite față de solul mării.

— Ce ciudat, comentă unul dintre oameni.

Observase și el.

— Nu sunt bolovani. Sunt blocuri de piatră. Și unele masive. Paralelipipede și cuburi. Focalizați pe unul.

Blount operă butoanele de control și aparatul de filmat își îndreptă obiectivul spre suprafața uneia dintre pietre.

— Ei, drăcie! se miră secundul.

Niște semne brăzdau roca. Nu o scriere, sau cel puțin nu una pe care să o poată el recunoaște. Un stil înclinat, rotunjit și curgător.