Carti religie · Teofan Zavoratul Adăugat8 dec. 2020

Mântuirea în viață de familie

de AnnaE 882 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Cine a fost Teofan Zavoratul ?

Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propășirii morale a societății rusești. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lumea și apropiații săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind și îndrumând mii de oameni în viața lor duhovnicească.

Dobândind o mare experiență duhovnicească printr-o totală lepădare de sine și o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtășit cu generozitate din comorile experienței sale duhovnicești tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lipsit de sfătuire. Însă el și-a exercitat influența într-un mod mult mai extins prin intermediul cărților sale.

Cum să-ți trăiești viața creștinește; cum să nu cădem în deznădejde în mijlocul mlaștinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor și sub povara deprinderilor noastre păcătoase; cum să-ți dorești mântuirea și să începi lucrarea desăvârșirii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe calea aceasta și să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii - despre astfel de lucruri vorbesc cărțile Episcopului Teofan.

CUPRINS:

I. CĂSĂTORIA.

Hotărârea de a intra în căsnicie.

Alegerea soției.

Povață către o viitoare soacră.

Către o fată ce urmează să se căsătorească.

Povață pentru o fecioară.

Către mama unei tinere mirese.

Unei proaspăt-căsătorite.

Povață către soții care nu au copii.

Alte povețe către soți însemnătatea vieții în căsnicie pentru lucrarea mântuirii.

Mântuirea pe calea vieții de familie.

Despre căsătorie și necăsătorire.

Nu trebuie să se căsătorească cei care nu au aplecare spre aceasta.

Primii spini din viața de familie.

Povață către niște tineri însurăței.

Despre îndatoririle tinerilor soți.

Povață către o soacră.

Despre atracția trupească dintre bărbat și femeie.

Despre vindecarea de dragostea fără speranță.

Despre privitul la femei.

Sfat către cineva care întreține o legătură extraconjugală.

Sfat către cineva care a pus capăt relației sale extraconjugale.

Povață către o pereche evlavioasă.

II. FAMILIA.

Povață către un familistdespre viața plăcută lui Dumnezeu.

Familia este o cruce pentru capul ei.

Pregătirea tinerilor soți pentru venirea pe lume a unui prunc.

Povață către o femeie însărcinată.

Despre soarta celor handicapați psihic și a celor nebotezați.

Sfaturi de lucrare duhovnicească pentru familist.

Despre aceeași.

Povață către o familie.

III. SOȚUL.

Soțul este împlinitor al voii lui Dumnezeu.

Despre un soț aspru.

Povață către un văduv.

Altă mângâiere către un văduv.

IV. SOȚIA.

Despre îndatoririle femeii căsătorite.

Despre rugăciunea femeii măritate.

Despre aceeași.

Despre aceeași.

Despre clipele de singurătate ale femeii căsătorite.

Despre necazul unei tinere căsătorite.

Povață pentru o tânără căsătorită.

Cum să se poarte femeile cu soții necredincioși.

Despre devotamentul soțiilor față de soții bolnavi.

Povață către o femeie pe care soțul o înșală.

Povață către o văduvă.

Fireștile neputințe ale femeii nu spurcă înaintea lui Dumnezeu.

V. PĂRINȚII.

Despre rugăciunea părinților pentru copii.

Despre înțelepțirea unui fiu rătăcit.

Despre crucea de mamă.

Despre lipsa de cinstire față de părinți.

Mângâiere unei mame care se mâhnește pentru copii.

Povață către o mamă a cărei fiică e bolnavă.

Despre nepăsarea copiilor față de părinți.

Blestemul părintesc se șterge prin rugăciune și prin binecuvântarea copilului blestemat.

Unde trebuie să se oprească grija părintească față de copii.

Despre educarea copiilor.

Despre rugăciunea de mamă.

Către mama unui soldat.

Povață către o mamă, cu privire la îndrumarea fiului.

Despre înstrăinarea copiilor de părinți.

Despre un copil care nu vrea la școală.

Despre un fiu care nu merge pe calea dreaptă.

Despre un fiu rătăcit.

Despre aceeași.

Despre aceeași.

Despre aceeași și despre educarea copiilor.

Îngrijirea copiilor este o nevoință.

Despre povata pe care trebuie s-o dea o mamă fiicei sale arțăgoase.

Povață către o mamă ce merge în vizită la cuscri.

Despre necazul unor părinți ce și-au pierdut copiii.

Despre aceeași.

Despre aceeași.

Despre moartea unor copii.

Educarea copiilor – lucru plăcut lui Dumnezeu.

Rodul îngrijirii de un orfan.

Povață către o mamă care vrea să intre în mănăstire.

VI. COPIII.

Despre un copil îndărătnic.

Despre severitatea în educarea copiilor.

Despre atacurile de panică la copii.

Despre pregătirea copilului pentru școală.

Povață către cineva care a luat spre creștere un copil sărac.

Despre primirea spre creștere a unei orfane.

Povață despre ajutorarea rudelor rămase fără sprijin.

Povață către o orfană luată spre creștere de oarecare binefăcători.

Povață către o mamă, despre educarea fiicei.

Despre boala copilului și vindecarea ei.

Povață către niște părinți al căror fiu nu are spor la învățătură.

Despre unirea sufletului cu trupul la prunc.

Despre înrudirea duhovnicească.

Mângâiere rudelor cu prilejul bolii celor apropiați.

Povață către cineva care a pierdut un om apropiat.

Despre rugăciunea pentru cei apropiați care pier.

Despre rugăciunea pentru cei ce ne-au îngrijit.

Trebuie să trăim aducându-ne totdeauna aminte că Dumnezeu este de față.

CĂSĂTORIA hotărârea de a intra în căsnicie.

Vă tot faceți planuri… Nu e un lucru rău, însă mai bine încredințați totul în mâinile lui Dumnezeu și așteptați cu smerenie ce cuvânt va ieși pentru dumneavoastră de la Domnul, fiind gata să îl primiți în chip supus. Vi s-a făcut de căsătorie?! Dar și lucrul acesta este mai bine să-1 lăsați în mâinile lui Dumnezeu. Visările despre căsătorie pot aprinde simțurile, iar planurile sunt deocamdată de prisos în această privință… Ele nu pot decât să tulbure fără folos sufletul… rugați-vă așa: „Cu judecățile pe care le știi, Doamne, rânduiește viața mea așa încât să mă mântuiesc”… Binecuvântează-ne, Doamne. Mântuiți-vă!

alegerea soției.

Cu rugăciune și cu post să se purceadă la alegerea soției.

POVAȚĂ CĂTRE O VIITOARE SOACRA.

Milostivirea lui Dumnezeu să fie cu tine! întrebi despre căsătoria fiului. Dumnezeu binecuvântează! El își iubește mireasa și ea, pe cât se vede, îl iubește la rândul său. în asta și stă tăria legăturii căsniciei. Tu spui: „Nouă nu ne place”, însă nu voi, ci el are de trăit cu soția. Dacă lui îi place, ce treabă aveți voi? și părinții trebuie să se bucure de o asemenea însoțire, fiindcă se vede că este bună. Te gândești că fiul nu o să te ajute. Să știi că asta nu depinde de căsnicie. Dacă este om bun, o să te ajute, oriunde ar trăi, iar dacă nu e bun, ce poți să-i faci?

Dacă într-un lucru atât de însemnat tu, ca mamă, ai să faci după inima fiului, toată viața lui o să-și amintească și o să-ți răsplătească aju-tându-te după putere.

Așa că nu văd nimic rău în această căsătorie.

Dumnezeu binecuvântează!

CĂTRE O FATĂ CE URMEAZĂ SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ.

Domnul să vă binecuvânteze pentru a începe felul de viață pe care dintotdeauna 1-ați văzut ca fiind cel mai bun pentru Dumneavoastră. Iată, Domnul vă împlinește dorința inimii. Căsătoria are o mulțime de mângâieri, dar e și însoțită de numeroase griji și necazuri, deosebit de adânci câteodată. Să vă gândiți la asta, încât atunci când vă veți lovi de așa ceva să nu fiți luată pe neașteptate. Acum sunteți doi. în doi bucuriile sunt mai puternice, iar necazurile se rabdă mai ușor. Să vă ajute Domnul să n-aveți despărțire în nimic, ci toate să le aveți de obște – o singură inimă și un singur drum în viață.

Cu privire la hainele de mireasă… în locul Dumneavoastră aș face cum vor ceilalți, fără să mă gândesc… hainele sunt pentru ceilalți, nu pentru Dumneavoastră. N-au decât să vă gătească așa cum vor. Fericire deplină vă doresc!

Al vostru rugător către Dumnezeu, Episcopul Teofan.

POVAȚĂ PENTRU O FECIOARĂ.

Mântuiește-o, Doamne, pe „Negruța”. Este în plină tinerețe, trebuințele sufletului și trupului ei sunt în mișcare plină de vioiciune. Câtă lua-re-aminte îi trebuie! însă aproape este Domnul, aproape este îngerul păzitor și Acoperământul Maicii Domnului. Să se roage cu suspine, și va fi ca o oiță într-un staul trainic – iar rugăciunea mamei să-i fie ca un acoperământ sau ca o adum-brire ce încălzește sufletul.

CĂTRE MAMA UNEI TINERE MIRESE.

Domnul să binecuvânteze pe proaspeții Dumneavoastră însurăței cu unire tare – nu numai după aplecările firești, ci și după lucrarea harului. Deplină fericire le doresc, așa încât să aveți mângâiere de la ei în toate zilele vieții voastre. Vă biruie tristețea. Nu-i nimic de mirare. Aceste simțăminte de mamă sunt firești. O să treacă. Dați-le tinerilor poruncă să scrie mai des, și va fi ca și cum vă veți vedea cu ei. Pe lângă asta, Domnul este aproape. Lui să îi spuneți necazurile Dumneavoastră, și El vă va trimite mângâiere îmbelșugată.

Să plângeți puțin într-un colț, și o să vă ușurați, iar prin gândul la fericirea ce va să fie vă veți putea întări.

UNEI PROASPĂT-CĂSĂTORITE.

Domnul să binecuvânteze petrecerea Dumneavoastră în noua casă, începutul vieții Dumneavoastră de familie! Puneți acest început cu frica lui Dumnezeu și să vă duceți viața întru slava Lui, și totul va merge bine. Nu alergați după strălucire și nu căutați ca ceilalți să ofteze de mirare când vă văd! Trăiți lin și iarăși lin! Fără zgomot și zarvă, fără „mistere” și clădire de castele în văzduh.

Să aveți pace între voi, și cu toți împreună-locuitorii voștri, și cu vecinii, și puțină îndestulare, și vă va fi îndeajuns. Apostolul scrie: Având hrană și îmbrăcăminte, cu acestea mulțumiți să fim (l Tim. 6, 8).

Fișiere de descărcat

DOC
Mantuirea in viata de familie de Teofan Zavoratul.doc
301 KB · 145 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Teofan Zavoratul

Toate ›