Afacerea Kirsnov

Capitolul I.

Gregor Kirsanov călcă pedala de frână cu o secundă mai târziu, iar bara de protecție a mașinii Mazda albe izbi partea posterioară a unui Seat 127 verzui, care era oricum într-o stare destul de jalnică. Cele două vehicule se opriră, apoi fură manevrate astfel încât să poată staționa, declanșând imediat un imens vacarm în jurul lor. Circulația pe sens unic de pe Calle Serrano se derula într-un flux continuu, iar spaniolii se bazau mai mult pe claxon decât pe sistemul de frânare.

O tânără hippie în blugi sări din Seat-ul 127 și ocoli mașina. Furioasă, ea se opri în spatele acesteia. Gregor Kirsanov se dădu jos din Mazda, hotărând să rezolve cât mai iute incidentul.

Deși era aproape ora șapte seara, o căldură sufocantă domnea în oraș.

Gregor Kirsanov își aminti cu nostalgie de colinele verzi ale parcului Gorki din Moscova în timp ce se îndrepta spre șoferița supărată.

Era un bărbat înalt de 1,90 m și avea o siluetă atletică. Părul negru, pieptănat spre spate, ochii verzi ușor migdalați și chipul ce emana energie îl făceau să fie râvnit de toate femeile ce lucrau la Ambasada Uniunii Sovietice din Madrid.

— Senorita, sunt dezolat, îmi cer mii de scuze!

Șoferița privea înfuriată la mașina pe care urma lăsată de impact se pierdea printre multe alte semne. Părea complet imună la șarmul bărbatului din fața ei.

— Trebuie înlocuită partea din spate, spuse ea încruntându-se. Deocamdată trebuie să chemăm un guardia civil sau un municipio…

Gregor Kirsanov simți că i se lipește cămașa de spinare. Acesta era ultimul lucru pe care și-l dorea. Nu trebuia să atragă atenția asupra sa în nici un fel.

Cu un surâs dezarmant, el îi propuse:

— Senorita, problema este că sunt extrem de grăbit. Mai bine vă despăgubesc pe loc: cu bani gheață. Cât credeți că vă va costa reparația?

Surprinsă, tânăra hippie se uită la portbagajul mașinii, ezită puțin, apoi spuse repede:

— În jur de cincisprezece mii de pesetas.

Era de patru ori mai mult decât ar fi costat. Fără să discute, Kirsanov scoase din buzunar trei bancnote a câte cinci mii de pesetas și i le întinse fetei.

— Iată banii!

Zgomotul traficului îi obliga să țipe ca să se audă unul pe celălalt. Ea luă bancnotele, le îndesă în geantă și, după un vag „mulțumesc”, se urcă în rabla ei hodorogită. Gregor Kirsanov se grăbi să se urce în mașina lui, pornind imediat motorul. Aștepta ca Seat-ul din fața lui să plece primul. Era inutil să riște din nou. El începu să clocotească de enervare. Rabla fetei refuza să demareze. Șoferița coborî și făcu un gest de exasperare:

— Uf, acum nu pot să o pornesc!

Un trecător se apropie. Gregor Kirsanov se grăbi să coboare din Mazda și amândoi se opintiră să împingă Seat-ul până ce acesta se urni din loc, într-un nor înecăcios de fum albăstrui. Ud de transpirație, Kirsanov se întoarse la mașina sa. Tocmai se pregătea să plece mai departe, când dădu cu ochii de silueta unei femei ce stătea nemișcată pe trotuar lângă un chioșc cu ziare.

Era Larisa Petrov, soția șefului secției KR1 din cadrul centralei KGB-ului din Madrid. Soțul ei avea sarcina să controleze și să supravegheze activitatea diplomaților și a membrilor KGB, precum și conduita acestora. Era suspectă orice abatere de la ideologia marxist-leninistă și orice veleitate ce ar fi putut conduce la trădarea intereselor de stat. În mod oficial, Larisa, era doar secretara secției Referentura, compartimentul ultrasecret al KGB, care se ocupa de comunicațiile codificate cu Moscova și avea arhivele secrete. Gurile rele spuneau însă că Larisa își mai rotunjea veniturile și prin activitatea de „stukaci”2, ajutându-l pe soțul ei să descopere suspecți reali sau imaginari.

Kirsanov simți brusc că-i îngheață inima. Întâlnirea sa cu Larisa Petrov putea declanșa o catastrofă. Arborând cel mai seducător zâmbet al său, el se îndreptă către aceasta.

— Ce faci aici, Larisa?

— Dar tu ce faci aici?

Desluși o notă de suspiciune în glasul femeii. Fiecare membru al stației, precum și agenții KGB erau obligați să treacă în registrul de zi orice întâlnire din afara biroului, iar el scrisese că are oră la dentist. Din nefericire, doctorul său stomatolog avea cabinetul în vechiul Madrid. Calle Serrano se afla în partea opusă a orașului. Fără să-i pese că mașina sa era parcată necorespunzător, el o luă pe Larisa de talie și o sărută pe gât. Fu învăluit de un parfum de bună calitate. Tânăra femeie era îmbrăcată cu o rochie înflorată, încheiată în fața sa cu nasturi și ajustată pe bustul plin și pe șoldurile în formă de amforă.

Avea o piele albă ca laptele pentru că se temea de soare.

— Aveam o întâlnire de lucru în zonă, porumbița mea, îi șopti el la ureche.

Maiorul Gregor Kirsanov era unul dintre cei mai buni ofițeri ai centralei și obișnuia să lucreze cu o mulțime de informatori. Larisa se eliberă din strânsoare și spuse cu un zâmbet ambiguu.

— A fost totul în regulă? N-ai avut nevoie de protecție?

Intra pe un teren periculos. Gregor o strânse iar lângă trupul lui.

— Da, da, totul a fost bine. Dar tu, Larisa Stefanovna? Ce cauți tu pe aici? Ai avut întâlnire cu vreun admirator?

În rândul funcționarilor ambasadei sovietice era lucru știut că Larisa era nemulțumită de performanțele sexuale ale soțului ei. Adevărul era că Anatoli Petrov nu avea niciuna din calitățile unui Don Juan. Semăna mai degrabă cu un broscoi, cu ochii bulbucați și maxilarul proeminent, întotdeauna era îmbrăcat cu un costum albastru din serj, lustruit de atâta purtat și limbajul său era scos din vechile cărți ale doctrinei comuniste. În plus, mai era și un bețivan înrăit care reușise să parvină în urma unor manevre murdare. Petrov era un tip răzbunător, capabil să pună pe oricine într-o situație dezavantajată.