Bombe asupra Belgradului

Capitolul I.

Richard Lord, întins pe canapeaua de piele neagră din livingul cufundat în întuneric, privi acele luminoase ale ceasului Breitjing Chronomat: unsprezece și zece. Trebuia să o ia din loc. Întoarse privirile spre fereastra camuflată cu hârtie cafenie, dând spre strada Sara Lazara, dar nu văzu decât o gaură neagră. De când începuseră bombardamentele NATO, imediat după căderea nopții, Belgradul era cufundat într-un întuneric total. Iluminatul public fusese întrerupt, iar populația, îngrozită de bombe, se ferea să aprindă luminile în case, de teama de a nu fi reperați de bombardiere. O precauție inutilă de altfel, când era vorba de bombe „inteligente” și rachete de croazieră ghidate prin satelit.

Ca de obicei înaintea fiecărei întâlniri cu „iscoadele” sale, britanicul simțea un nod în stomac. Blestema Centrala că nu-l scăpase de o asemenea corvoadă periculoasă, în detrimentul misiunii sale principale. Fiecare întâlnire într-un oraș împânzit de informatori și de agenți ai serviciilor iugoslave RDB, în care populația, devenită paranoică de la declanșarea războiului, vedea în fiecare străin un spion, reprezenta un pericol mortal. Nu avea însă de ales. Ziua mișunau informatorii, iar noaptea capitala sârbă era un oraș mort, în afara câtorva zone, puține la număr. Majoritatea restaurantelor și a barurilor fuseseră închise căci belgrădenii se grăbeau să ajungă acasă după terminarea lucrului. Autobuzele și tramvaiele se retrăgeau foarte devreme, iar bombardamentele aveau loc cel mai adesea noaptea. Rarele-vehicule încă în circulație erau reperate cu ușurință, cu toate că raționalizarea benzinei la douăzeci de litri pe lună frâna serios utilizarea lor. Prețul pe piața neagră, trei mărci germane litrul, nu era la îndemâna majorității belgrădenilor, secătuiți financiar după nouă ani de embargou și de alte privațiuni.

Din nefericire pentru Richard Lord, MI6, serviciul de informații externe britanice, nu voise să audă de nimic. Toți agenții acționând sub acoperire diplomatică fuseseră expulzați din Iugoslavia încă de la începutul atacurilor aeriene, pe 24 martie. Richard Lord rămăsese singurul agent de la Belgrad, la dispoziția serviciului pentru orice fel de corvezi. Lucrând clandestin, era considerat de autorități numărul doi în ierarhia înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, care îl cunoșteau sub o falsă identitate, aceea a unui venezuelean pe nume Ricardo Lama. O acoperire elaborată cu mult timp în urmă, care îi permisese accesul în destule țări ostile. Grație fizicului de playboy latin, și a cunoașterii perfecte a limbii spaniole, agentul britanic era deasupra oricăror bănuieli.

Cel puțin, așa spera el.

Numără mintal până la o sută, acordându-și un ultim răgaz înainte de a ieși de la adăpost. Se atașase de apartamentul închiriat de la o bogată pereche sârbă, niște apropiați ai regimului, care se refugiaseră la Monte Carlo, așteptând ameliorarea situației din țară… Situat în Starigrad – vechiul Belgrad – în apropierea străzii pietonale Kneza Mihailova, plin de bibelouri și de mobile Ludovic al XV-lea contrafăcute, aurii ca niște lingouri, la etajul cinci al unui imobil negru de jeg, poseda un ascensor care funcționa.

Ajunsese cu numărătoarea la șaptezeci și opt când auzi dinspre dormitor un mormăit răgușit, care îl descumpăni. În lumina difuză a ecranului televizorului pus pe podea și funcționând în permanență – pentru a fi avertizat de începerea bombardamentelor – îl văzu pe prietenul lui Dușan Velaci, stând gol pușcă lângă televizor, împreună cu blonda Ivana, care îngenuncheată pe covorul gros chinezesc, alături de o sticlă goală de Taittinger Comtes de Champagne, îi administra o felație. Secretară cu jumătate de normă, dar târfă cu program normal, avea o dantură strălucitoare și niște ochi albaștri plini de inocență, în contrast flagrant cu buzele groase și roșii, cu sânii aroganți și cu crupa cambrată.

Richard Lord pierdu șirul, privind fascinat. Nevinovata Ivana, care l-ar fi păcălit și pe Dumnezeu atunci când stătea în fața calculatorului, înghițea fără să clipească sexul monstruos al patronului-amant, într-o mișcare de metronom bine reglat. Dușan Velaci era atât de mândru de organul excepțional pe care îl poseda, încât l-ar fi dus spre binecuvântare și preotului parohiei. Bine înfipt pe picioarele depărtate, înșfăcase cu dreapta pletele lungi și blonde ale lui Ivana, imprimându-i propriul ritm și încurajând-o cu un șuvoi de obscenități, în timp ce îi frământa cu cealaltă mână sânii.

Nu era un romantic. Pentru el sexul era doar un exercițiu fizic, o continuare a reședințelor de antrenament muscular zilnice. Ieșea în fiecare seară cu altă fată, toate făcând parte din „haremul” lui.

Un adevărat stâlp al societății, bogat, instalat într-o vilă minunată din Sanjak, pe strada Pouchkinova, la doi pași de reședința lui Slobodan Miloșevici, făcuse avere construind clădiri oficiale și vile pentru politrucii regimului. Richard Lord nu se împrietenise cu el la întâmplare. Cei de la MI6, agenția de la Belgrad, aranjaseră o „ciocnire” întâmplătoare la Reka, unul dintre localurile de pe malul Dunării. Nu fusese prea greu. Dușan Velaci era singur, purtând unul dintre eternele lui tricouri vărgate, mulate pe torsul puternic, iar Richard Lord era însoțit de Branka Noukovici.

Sacrificase fără remușcări virtutea și așa șifonată a lui Branka pe altarul patriei, punând bazele unei prietenii pline de perspective cu Dușan. Voinic, cu chipul inexpresiv și cu părul cărunt tuns foarte scurt, Dușan Velaci nu era un playboy, pe când farmecul latin al lui Richard făcea furori la Belgrad. Pentru agentul MI6, Dușan reprezenta o sursă prețioasă.

Obișnuiau să iasă de două, trei ori pe săptămână în rarele localuri încă deschise, cu cele mai frumoase fete din Belgrad. În acea seară cinaseră în aer liber cu Ivana la Writer's Club, pe strada Francuska, în apropierea pieței Republicii, unul din rarele restaurante încă deschise seara. După cină, pe când se pregătea să o conducă pe Ivana într-un apartament „special” de lângă hotelul Slavija, Dușan Velaci rămăsese fără benzină. Taxiurile se retrăseseră. Cu naturalețe, Richard Lord își invitase prietenul să profite de apartamentul lui, aflat la câteva sute de metri.