Caderea Berlinului

Glosar

Toate datele din carte se referă la anul 1945 în afară cazurilor în care se fac alte precizări.

BdMBund deutscher Madel, Ligă Tinerelor Germane, echivalentul feminin al Hitlerjugend.

FrițNume generic dat de ruși soldaților germani. Pluralul eră folosit pentru germani în general.

FrontovikSoldat al Armatei Roșii cu experiența pe front.

Ivan(Iwan în germană) Soldat sovietic de rând. Termen folosit și de Armata Roșie, și de germani.

Kessel(termen german pentru “ceaun”) Grup de forțe încercuit de inamic.

LandserSoldat german de rând cu experiență pe front.

NKVDPoliția secreta sovietică controlată de Lavrentii Beria. Unitățile militare NKVD - divizii de pușcași compuse în principal din regimente de grăniceri - se alăturau fiecărui punct de comanda de pe toate fronturile sovietice. Șeful NKVD de pe fiecare front răspundea numai în fața lui Beria și Stalin și nu se supunea ierarhiei militare din Armata Roșie.

OKHOberkommando des Heers, teoretic Comandamentul Suprem al forțelor terestre germane, dar în etapa finală a războiului cel mai important rol al sau a fost conducerea operațiunilor pe Frontul de Est.

OKW Oberkommando der Wehrmacht, Comandamentul Suprem al tuturor forțelor armate, terestre, aeriene și navale, controlat de Hitler prin intermediul mareșalului Keitel și al generalului Jodl. Direcționa operațiunile de pe toate fronturile cu excepția Frontului de Est.

Direcție politicăUn ofițer politic (politruk) era responsabil cu educația politică a tuturor soldaților. Direcția politică a fiecărei armate și a fiecărui front sovietic intra în Administrația Politică Principală a Armatei Roșii (GlavPURRKA).

S-BahnRețeaua de cale ferată din orașe și suburbii, în special de suprafață, dar și subterană.

Direcția 7Organizație în cadrul fiecărui comandament al armatei sovietice a cărei principală sarcină era demoralizarea inamicului. Comuniștii germani lucrau sub comanda ofițerilor sovietici ca și mulți prizonieri de război germani care fuseseră supuși unei “instruiri antifasciste” în taberele sovietice. Erau cunoscute germanilor drept trupele “Seydlitz”, după generalul von Seydlitz Kurzbach, care se predase la Stalingrad și contribuise la formarea așa-numitului Comitet Național pentru o Germanie Liberă, aflat complet sub controlul NKVD.

SHAEF Supreme Headquarters Allied Expeditionary Force Europe, Comandamentul Suprem al Forțelor Expediționare Aliate din Europa.

Ștraf Companie sau batalion, copia sovietică a unităților disciplinare germane Straf. Ofițerii destituiți, dezertorii și cei care nu se supuneau ordinelor erau trimiși în aceste unități disciplinare unde li se oferea teoretic șansa de a-și “răscumpăra vina cu sânge”. Aceasta însemna că erau folosiți pentru misiuni aproape sinucigașe, cum ar fi înaintarea pe câmpuri minate. Unitățile ștraf dispuneau în permanență de o escortă gata să-i împuște pe cei care nu îndeplineau ordinele.

SMERȘ Acronim pentru smert spionam (moarte spionilor), nume care se presupune că a fost ales de însuși Stalin pentru organizația de contrainformații care funcționa în cadrul tuturor unităților și formațiunilor Armatei Roșii. Până în aprilie 1943, când Viktor Abakumov a devenit șeful său, era cunoscut ca “departamentul special” al NKVD.

Stavka Cartierul General Suprem al forțelor armate, aflat sub controlul direct al lui Stalin. Șeful Statului-Major în 1945 era generalul Antonov.

U-BahnRețeaua de metrou berlineză.

Verhovni Comandant suprem, termen pe care îl foloseau Jukov și alți ofițeri cu funcții superioare pentru a se referi la Stalin.

Unități și mari unități

Grup de armate, front. Un “grup de armată” german sau un “front” sovietic cuprinde mai multe armate sub comanda unui singur comandant suprem, în funcție de circumstanțe, mărimea acestora varia foarte mult - de la 250 000 la peste l 000 000 de oameni.

Armată.Fiecare armată germana avea efective cuprinse între 40 000 și peste 100 000 de oameni. De regulă, armatele sovietice erau în general mai mici. Cele mai multe armate erau constituite din două sau trei corpuri de armată. O armată de tancuri sovietică avea teoretic 620 de tancuri și 188 de mașini de luptă autopropulsate.

Corp de armată. Un corp era format din mai multe divizii, de obicei între două și patru. Corpul de tancuri sovietic era format din trei brigăzi de tancuri a câte 65 de tancuri fiecare și era apropiat ca mărime de o divizie germană completă de blindate.

Divizie.Diviziile variau mult ca mărime. O divizie de pușcași sovietică cuprindea teoretic 11 780 de oameni, dar cele mai multe aveau între 3 000 și 7 000 de oameni. Diviziile de infanterie germane rămăseseră și mai reduse că număr în 1945.

Brigadă.Această formațiune, aflată între regiment și divizie, era folosită mai mult de armatele Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii decât de germani sau de Armata Roșie, ambele având două său trei regimente într-o divizie. Doar la blindate, Armata Roșie menținea această măre unitate, având trei brigăzi de tancuri la fiecare corp de tancuri.

Regiment.Era format din cel puțin două său trei batalioane, incluzând până la 700 de oameni fiecare, dar adesea mult mai puțini.

Batalion.Fiecare batalion avea cel puțin trei companii de pușcași - fiecare cuprinzând teoretic 80 de oameni - ca și companii de sprijin, cu mitraliere, mortiere sau armament antitanc, ca și companii de transport și logistice.

Echivalența gradelor militare între armata britanică, armată americană, armata germană și Waffen SS se poate consulta pe site-ul antonybeevor.com.

Prefață

“Istoria accentuează întotdeauna evenimentele finale”, observa cu amărăciune Albert Speer în fața americanilor care-l interogau imediat după sfârșitul războiului, îl îngrozea ideea că realizările timpurii ale regimului lui Hitler aveau să fie umbrite de ceea ce se întâmplase înainte de prăbușirea acestuia. Cu toate acestea, Speer, la fel ca și alți naziști de marcă, refuza să recunoască că nimic nu dezvăluie mai multe despre liderii politici și sistemele construite de ei decât maniera în care se prăbușesc. Acesta este motivul pentru care subiectul înfrângerii finale a național-socialismului este atât de fascinant și atât de important, în special într-o epocă în care atâția tineri, în special în Germania, găsesc nenumărate aspecte de admirat la cel de-al Treilea Reich.

Inamicii naziștilor au întrezărit momentul când aveau să se răzbune cu numai cu doi ani înainte. La l februarie 1943, un colonel sovietic furios împingea un grup de prizonieri nemți scheletici în pietrișul Stalingradului. “Așa va arăta Berlinul!” urla el, arătându-le clădirile dărâmate dimprejur. Când am citit aceste cuvinte cu șase ani în urmă, mi-am dat seama imediat despre ceea ce avea să fie următoarea mea carte, în picturile cu grafitti păstrate pe Zidul Berlinului se mai pot vedea încă cele două orașe legate de rușii învingători, îmbătați de răzbunare, împingându-și invadatorii din punctul cel mai estic înapoi până în inima Reich-ului.

Această înfrângere decisivă l-a obsedat și pe Hitler. În noiembrie 1944, în timp ce Armata Roșie se grupa dincolo de frontierele estice ale Reich-ului, el reamintea Stalingradul. Ghinionul Germaniei începuse, spunea el într-o cuvântare importantă, “o dată cu avansarea armatelor rusești pe frontul românesc de pe Don în noiembrie 1942”, dând vina pe nefericiții lui aliați insuficient înarmați și uitați pe flancurile vulnerabile de-o parte și de alta a Stalingradului și nu pe refuzul său obsesiv de a da atenție avertismentelor despre pericol. Hitler nu învățase, dar nici nu uitase nimic.

Cuvântarea demonstrează cu claritate logica distorsionată pe care o îmbrățișase în mod conștient poporul german. Ea a fost publicată cu titlul “Capitularea înseamnă anihilare”. Hitler avertiza că dacă bolșevicii aveau să câștige, soarta Germaniei va fi tragică: distrugere, violuri și sclavie, “șiruri imense de oameni mărșăluind spre tundra siberiana”.

Führer-ul refuza cu vehemență să conștientizeze consecințele propriilor acțiuni, iar poporul german a realizat mult prea târziu că era prins într-o cursă de cauze și efecte, în loc să elimine bolșevismul, așa cum susținea, Hitler îl adusese până în inima Europei. Invazia de o cruzime abominabilă pe care o întreprinsese în Rusia fusese dusă la îndeplinire de o generație de tineri germani obișnuiți să facă parte dintr-o schemă concepută de o inteligență malefică. Propaganda lui Goebbels nu numai că-i dezumaniza pe evrei, oficialitățile sovietice și întregul popor slav, ci îi făcea pe nemți șa se teamă de ei și să-i urască. Hitler, prin aceste crime uriașe, reușise să țină națiunea strâns unită în jurul său, iar violența Armatei Roșii care se apropia nu era percepută drept altceva decât o împlinire a profeției liderului lor.

Stalin, care se folosea cu plăcere de simboluri atunci când îi convenea, era mult mai calculat. Cucerirea capitalei Reich-ului era într-adevăr “punctul culminant al tuturor operațiunilor armatei noastre în război”, dar urmărea și alte interese vitale. Unul dintre cele mai importante era planul pus la punct de echipa lui Lavrentii Beria, ministrul Securității statului, de a lua toate echipamentele și uraniul din institutele de cercetare atomică din Berlin înainte de sosirea americanilor și a britanicilor. Kremlinul, mulțumită spionului procomunist dr. Klaus Fuchs, era bine informat despre cercetările din Proiectul Manhattan derulate la Los Alamos. Știința sovietică se afla mult în urma, dar Stalin și Beria erau convinși că dacă aveau sa pună mâna pe laboratoarele și cercetătorii germani înainte ca Aliații occidentali sa ajungă acolo, atunci și Uniunea Sovietica putea să producă bomba atomică.

Dimensiunile tragediei umane la care se ajunsese până la sfârșitul războiului trec dincolo de imaginația celui care nu a fost martorul acelei perioade, și în special a acelora care au crescut în societatea demilitarizată a epocii ulterioare Războiului Rece. Cu toate acestea, mai sunt încă multe de învățat din acest moment fatidic pentru milioane de oameni. O lecție foarte importantă este aceea că trebuie evitată orice generalizare privind comportamentul indivizilor. Condițiile extreme ale suferinței și chiar ale degradării umane pot scoate la iveală ceea ce este mai bun, dar și ceea ce este mai rău în natura umană. Comportamentul uman oglindește în mare măsură caracterul absolut imprevizibil al vieții și al morții. Mulți militari sovietici, în special din unitățile din linia întâi, spre deosebire de cele care veneau din urmă, s-au purtat în general bine cu civilii germani. Intr-o lume de cruzime și groază în care orice noțiune de umanitate fusese aproape distrusă de ideologie, au existat și câteva acte de bunătate neașteptată și sacrificiu propriu care au adus o rază de lumină în ceea ce ar fi fost altfel o poveste aproape de nesuportat.

Cercetările pentru această carte nu ar fi putut fi întreprinse fără ajutorul prețios al multora. Mai întâi, sunt profund îndatorat directorilor și personalului numeroaselor arhive pe care le-am vizitat: colonelul Șhuvașin și personalul Arhivei Centrale a Ministerului Apărării (TAMO) din Podolsk; dr. Natălia Borisovna Volkova și personalul său de la Arhiva de Stat din Rusia pentru Literatură și Arte (RGALI); dr. Vladimir Kuzelenkov și dr. Vladimir Korotaev de la Arhiva Militară de Stat (RGVA); profesor Kiril Mihailovici Andersen și dr. Oleg Vladimirovici Naumov de la Arhiva de Stat din Rusia pentru Istorie Social-Politică (RGASPI); dr. Manfred Kehrig, director al Bundesarchiv-Militărarchiv, Freiburg, și frâu Weibl; dr. Rolf-Dieter Miiler și Hauptmann Luckszat la MGFA în Potsdam; profesor dr. Eckhart Henning de la Archiv zur Geschichte der Max-Planck-Gesellschaft; dr. Wulf-Ekkehard Lucke de la Landesarchiv-Berlin; frâu Irina Renz de la Bibliotek fiir Zeitgeschichte din Stuttgart; dr. Lars Ericson și Per Clason de la Kirgsarkivet din Stockholm; John E. Taylor, Wilbert Mahoney și Robin Cookson de la Arhivele Naționale II, College Park, Maryland; dr. Jeffrey Clarke de la Centrul de Istorie Militară al Armatei Statelor Unite ale Americii.

Bengt von zur Muhlen, fondatorul Chronos-Film, a fost foarte generos cu imaginile de arhivă și înregistrările audio ale participanților. Le rămân, de asemenea, foarte îndatorat lui Gerald Ramm și Dietmar Arnold de la Berliner Unterwelten pentru ajutorul lor.

Le sunt foarte recunoscător tuturor celor care in-au ajutat atât de mult pe parcursul călătoriilor întreprinse cu sfaturi, stabilirea de contacte și prin ospitalitatea de care au dat dovadă: în Rusia, dr. Galya și dr. Luba Vinogradova, profesor Anatoli Aleksandrovici Cernobaiev și Simon Smith și Sian Stickings; în Germania, William Durie, secretarul de stat a.D. Karl-Günther și frâu von Hase și Andrew și Sally Gimson; în SUA, Susan Mary Alsop, general-maiorul și doamna Charles Vyvyan, Bruce Lee, domnul și doamna Charles von Luttichau și Martin Blumenson.

A fost o mare plăcere pentru mine și foarte folositor pentru cartea de față să beneficiez de parteneriatul cu BBC Timewatch. Le sunt foarte recunoscător lui Laurence Rees, a cărui idee a fost, dr. Tilman Remme, de la care am aflat foarte multe, și lui Detlef Siebert, care in-a ajutat cu amabilitate atât de mult în etapele de început cu sfaturi și cu contactarea celor care urmau să fie intervievați. Printre cei care mi-au oferit informații, ajutor, sfaturi și contacte utile trebuie să-i menționez pe Anne Applebaum, Cristopher Arkell, Claudia Bismarck, Leopold Graf von Bismarck, Șir Rodric Braithwaite, profesor Cristopher Dandeker, dr. Engel de la Archiv der Freien Universităt, profesor John Erickson, Wolf Gebhardt, Jon Halliday, Nina Lobanov-Rostovski, dr. Catherine Merridale, profesor Oleg Aleksandrovici Rjeșevski, profesor Moshe Schein de la Spitalul Metodist din New York, Karl Schwarz, Simon Sebag-Montefiore, Gia Sulhanișvili, dr. Galia Vinogradova și Ian Weston-Smith.

Cartea nu ar fi putut apărea sub această formă fără ajutorul prețios dat de dr. Luba Vinogradova din Rusia și Angelica von Hase din Germania. A fost o mare plăcere și un imens privilegiu să pot lucra cu ele. Le sunt, de asemenea, foarte recunoscător lui Sarah Jackson pentru cercetările fotografice, lui Bettina von Hase pentru cercetările arhivistice suplimentare din Germania, și lui David List din Anglia. Charlotte Salford a avut amabilitatea să-mi traducă documentele de la Krigsarkivet din Stockholm.

Le sunt foarte recunoscător și profesorului Michael Burleigh, profesorului Norman Davies și dr. Catherine Merridale pentru faptul că au citit manuscrisul parțial sau în întregime și au făcut comentarii utile și pertinente. Tony Le Tissier a fost, de asemenea, foarte amabil să-mi împărtășească câteva dintre observațiile sale. Sunt responsabil, desigur, pentru orice eroare care poate s-a strecurat neobservată.

Trebuie să le mulțumesc în mod special lui Mark LeFanu și Societății Autorilor pentru refacerea site-urilor web antonybeevor.com, antonybeevor.org și antonybeevor.net și repunerea lor în “circulație” pe internet. Acestea pot fi folosite acum pentru a furniza opinii ale autorului și răspunsuri la întrebările cititorilor, punând în același timp la dispoziția lor materiale de arhivă și de altă natură care nu au mai încăput în versiunea tipărită a cărții.

De asemenea, îi rămân ca întotdeauna dator agentului meu Andrew Nurnberg și lui Eleo Gordon, editorul meu de la Penguin, la început ambii împingându-mă de la spate pe acest drum. Încă o dată soția mea, în același timp și partenera mea de scris și editoarea primei versiuni, Artemis Cooper, a trebuit să facă față absenței mele constante și multor probleme suplimentare, îi sunt recunoscător pe veci.