Când s-a înlocuit alfabetul chirilic cu cel latin în țările române ?

de AnnaE 782 de citiri
Aa

Limba română a avut parte de două alfabete, chirilic și latin, introducerea oficială a acestuia din urmă având loc în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În 2021 se împlinesc 500 de ani de când datează Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului, Hanăș Begner, cunoscut ca fiind primul text românesc scris cu alfabet chirilic. Iar de atunci, timp de mai bine de trei secole, acest alfabet a fost folosit în administrație, școală sau biserică. 

Prin influența slavă, locuitorii teritoriilor românești au împrumutat liturghia slavonă și scrierea chirilică, iar slava veche (slavona) a devenit limbă “de cancelarie”. Înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin a fost decretată oficial după anul 1860 de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu toate că în școlile din Muntenia fusese introdus cu 10 ani mai devreme, iar din 1830 și mai ales după 1840 în toate teritoriile locuite de români fusese adoptat neoficial un alfabet de tranziție în care caracterele chirilice erau amestecate cu cele latine. 

Fostul principat al Moldovei a renunțat la scrierea chirilică abia în anul 1862, iar biserica de aici ceva mai târziu. „În 1858 și 1859 au decis Eforiile Școlilor din Muntenia și Moldova introducerea generală, în școală, a alfabetului latin. În Muntenia, în anul 1860, la 8 februarie, Ion Ghica a publicat, în Monitorul oficial, ordinul prin care alfabetul latin era introdus în administrație și în învățământ, din 1860 și în Transilvania a devenit oficial și general sistemul ortografic acceptat de Comisia filologică de la Sibiu, iar în 1862, în Moldova, a fost introdus alfabetul latin printr-un ordin dat de V. A. Urechia, ministru al Instrucțiunii.

Astfel, după Unirea din 1859, a fost introdus alfabetul latin, ca formă oficială de scriere a limbii române, în toate provinciile românești. Trecerea spre alfabetul latin s-a făcut, așadar, treptat în tipografii, procesul de înlocuire a alfabetului chirilic cu cel latin nu a fost unul ușor, lipsit de dispute, adesea, aprige, adoptarea scrierii cu alfabet latin a limbii române a însemnat depășirea unor mari obstacole”, potrivit conferențiarul uiuniversitar Dumitru Draica, care a scris un amplu material pe acest subiect în “Revista de lingvistică și cultură românească”.

Acesta este de părere că alfabetul latin a existat cum mult înainte, dar că acest proces de recunoaștere a fost zădărnicit de tipografiile care nu au dorit să editeze cărți cu litere latine.

Din aceeași secțiune

Toate ›