Carnaval

CARNAVAL

Știu încă de anul trecut. Dacă vrei să te distrezi bine la carnaval trebuie să te costumezi așa, încât nimeni să nu te recunoască. Altfel îți strici tot cheful. Când ți-e lumea mai dragă vine Sandu și-ți amintește că ai să-i dai cincizeci de bani — „de la sucul ăla, mă, care l-am băut juma-juma și tu ai luat și căpăcelul de la sticlă și ai zis că-i minge și ai început să dai cu piciorul în el, și te-a văzut domnu Irimescu, administratorul de la M. 21, și a zis că așa nu se mai poate trăi, copiii de azi sunt ceva de speriat, în loc să învețe dau cu piciorul în căpăcele..." — sau vine Violeta și te întreabă de ce dansezi mai mult cu Paula — „tocmai cu Paula care s-a îngrășat ca un butoi și la geografie a zis că lacurile vulcanice sunt acelea în care, în loc de pești, trăiesc vulcani..." — sau vine Dinu și te trage într-un colț să-ți arate pixul cu douăsprezece culori — „pe care mi l-a adus tata și mama a zis că nu trebuia, pentru că e prea scump, și tata a zis că numai un băiat au, și mama a spus că el mă strică, și tata a zis că-i treaba lui..." Ce mai, dacă la carnaval te recunoaște cineva, ești pierdut.

Uite de ce îmi sparg capul și mă tot gândesc cum să arăt anul ăsta la carnaval, ca să nu mă mai recunosc nici măcar eu.

Ce-ar fi, îmi trece prin minte, să mă costumez în pirat ? Să-mi leg un ochi cu pânză neagră, să-mi pictez pe bluză două oase încrucișate, să merg șchiop, sprijinindu-mă într-o cârje, și când trec pe lângă cineva să spun misterios : „Fac prinsoare pe un burduf cu rom și pe o coadă de balenă că tot eu voi ajunge primul la comoară ! Hai !Hai ! Hai!“ Ar fi ceva, dar de unde să iau cârja ? Și bastonul bunicului nu are un haz ; e un baston de pensionar; ce poți găsi fioros la el ?

O idee ar fi să apar la carnaval deghizat în fratele meu Mircică. Cu bonețica lui albă pe cap, cu babețica lui la gât, trăgând după mine căluțul lui cu roate. Invit o fată la dans, și deodată, încep să țip : „Vleau globul ăla !” sau „Vleau acasă". Nu-i rău, dar babețica lui Mircea nu-mi vine și dacă îi iau căluțul e în stare să urle o săptămână.

Poate ar fi nostim să mă costumez ca fetele, într-o floare. Una de mușețel. Trece cineva și mă întreabă : „Ce mai faci, Floare de mușețel ?” „Bine, răspund, fac ceai ! Știți ce bună sunt când te doare o măsea ?“ Bârrr. Nu merge...

Dar ce-ar fi dacă m-aș costuma în administrator de bloc, ca domnul Irimescu de la M 21 ? În mod special nu mi-ar trebui decât o mustață și o pălărie caraghioasă. M-aș pricepe să vorbesc ca el — nu m-așmai pricepe : „Nimeni n-are voie în fața blocului ! Nimeni n-ara voie în spatele blocului! Vă iau mingea și o fac piftie (Cum o fi oare piftia de minge ? Îi pui și usturoi la fiert ?) Cine a adus pisica asta ? Vreți să umpleți blocul de purici ? Tatăl tău muncește și tu te joci cu pisica ?” Mă rog, îi cunosc — nu i-aș mai cunoaște — tot repertoriul. Nu ! Măcar la carnaval să scap de domnul Irimescu...

Să-mi iau rucsacul, ghetele cu ținte, să fac rost de o pălărie cu pană de păun și să mă costumez intr-un excursionist care întreabă mereu : „Nu vă supărați, mai e mult până la cabană ? Nu vă supărați, urșii mușcă sau numai zgârie ? Nu vă supărați, la radio s-a spus că nu plouă, atunci de ce plouă ?“ N-ar fi rău, dar nici prea grozav.

Îmi trece prin cap sămăcostumez într-un detectiv particular. Ca Manix. Văd o fată mâncând o prăjitură, mă reped la ea, îi smulg lingurița și îi spun îngrozit : „Nu mai mânca, vrei să te otrăvești ? Nu știi că doctorul acela, care e de fapt contabil, și e mâna dreaptă a banditului cu chelie, vrea să te ucidă fiindcă sora ta, care e de fapt fratele tău, vrea să-l moștenească singur pe unchiul tău, care e de fapt bunica ta ?“ Sau văd un băiat cântând, mă apropii de el tiptil și-i șoptesc: ,,Nu avea încredere în ochelaristul de la tobă. Când era la grădiniță cânta la saxofon, dar a jurat să treacă la tobă fiindcă vrea să se răzbune pe dirijor care i-a furat, cu ani în urmă, biberonul plin cu lapte pasteurizat!...“ M-aș pricepe grozav, dar ce să mă fac, dacă mă pufnește râsul.

Nu, fraților, pierd prea mult timp cu treaba asta și carnavalul bate la ușă ; mă costumez cum o fi și în ce oi găsi. Cu atât mai bine dacă mă recunoaște Sandu. Îi fac cinste cu o sticlă întreagă de pepsi, să vadă cu cine are de-a face, că nu sunt zgârie-brânză. Și dacă Violeta o mai bârfește pe Paula îi spun să se uite în oglindă, că nici ea nu-i mai slăbuță, iar în ce privește nemaipomenitele ei cunoștințe școlare, să-și amintească dacă îi face plăcere de ziua când a răspuns că derivatul principal al laptelui e cafeaua cu lapte. Și n-are decât să-mi arate Dinu un pix și cu o sută douăzeci de culori ! Pe al meu, eu una singură, nu l-aș schimba pe nimic în lume. Nu mi l-a dat nimeni. L-am câștigat singur, împreună cu servieta și cărțile, la Olimpiadă. Las’ să mă recunoască toți, am un chef de râs și de dans, de două persoane — cum spune tata — și nu mi-l poate strica nimeni

Hei, dragi tovarăși și tovarăși dragi cine are poftă de râs să stea la carnaval pe lângă mine. N-o să-i pară rău. O știți pe aia cu elefantul și șoricelul ? V-o spun între două dansuri.