Cheile (Cartea cu jucarii)

Mițu si Baruțu au mai crescut și încep sa comploteze.
În ceasurile scurte dintre paruieli și ghionti, dați și primiți, înțelegandu-și interesele de generație mai bine, ei își dau seama ca au datoria sa se organizeze împotriva marilor adversari: maicuța și tatuțu, unchiul Sesis și matușa Tatana. Libertațile lor au vazut din experiența ca sunt limitate de reguli și dogme. În ordinea morala nu e voie nimic, iar în ordinea materiala totul e încuiat. Afurisiții și tartorii au dus perversiunea pana la rafinamentul dulapurilor cu broasca, blocate cu o farama de metal trecuta pe o veriga. Cu toate ca, nemișcate și blande la locul lor, s-ar lasa de bunavoie cotrobaite, dulapurile sunt ca și cum nici n-ar fi acolo unde se gasesc, caci stau în buzunarele asupritorilor, unele la maicuța, altele la tatuțu.

De la bucatarie pana la dormitoare, numai dulapuri de toata marimea și înalțimea. Nu e odaie fara un dulap cel puțin. Te întrebi de ce mai e nevoie de dulapuri daca sunt odai, și ce rost mai au odaile daca mai ai și dulapuri, chei la odai și chei la dulapuri. E absurd. Și mania cheilor cu broasca merge și mai departe. Chiar în dulapurile încuiate, daca umbli la ele, dai de saltare încuiate, și în saltare, de cutii încuiate. Nemaipomenit!

Odata, Baruțu a gasit ușa unui dulap crapata și a strigat numaidecat pe Mițu. Descoperisera, în sfarșit, drumul la tainele mari, și au intrat amandoi în dulapul cu haine. Decepția le-a fost serioasa, trezindu-se amandoi între pantaloni atarnați de carlige și fuste și dand și de alte rafturi încuiate. Dulapul mai avea și patru uși, iar la mijloc o gramada de polițe, pana sus. Ce rau e sa fii
mic, și mai ales ce nedreptate! Tot aia sunt de vina ca ești mic: puteau sa te faca mare dintr-o data, sa nu aștepți sa crești cat le-o place lor, douazeci de ani. E o înțelegere secreta între parinții din toata lumea. Ei se prefac ca se galcevesc unii cu alții pentru tot felul de pretexte, dar în fond sunt de perfect acord: copiii trebuie sa fie mici și sa stea mici o viața întreaga. N-ar vrea și Baruțu sa aiba mustați? De ce n-are mustați? N-ar vrea și Mițu sa puie fustele mamei? De ce nu poate? Fiindca e ținuta mica într-adins, sa nu poata sa se gateasca.

Au dus la dulap scaune, s-au suit pe ele și au dat de cutii încuiate. De cine le încuie aia, daca nu de ei ? Situația asta trebuie sa se sfarșeasca. E de netolerat. Te pupa toata ziua cu ipocrizie și ascund de tine tot. Vreau sinceritate și lucru pe fața, ori totul, ori nimic.

Un zgomot de explozie a venit de sus și un vaiet cu țipete a izbucnit.
—Unde sunt copiii? a întrebat tatuțu.
—Adineaori erau pe aci, nu știu unde s-au bagat, a raspuns maicuța, înspaimantata.
Au dat fuga din doua parțf pe scari, și un spectacol dramatic s-a desfașurat dinaintea lor, în dormitor. Dulapul cel mare, cu patru dulapuri, era rasturnat peste Mițu si Baruțu, și a trebuit o jumatate de ceas ca sa poata fi scoși de subt daramaturi, din haine, din rufarie și ciorapi. Le cazusera în spinare, ca o avalanșa de lucruri îndracite, dulapul, și toate cutiile de lemn și carton s-au prabușit, lovindu-i fiecare cu un colț undeva. O umbrela îl nimerise ca un cioc de barza pe Baruțu în ceafa și facatorul de rele zbiera afirmand ca l-a „omolat”.
A fost prima revoluție adevarata din familie, și raniții tratați la infirmeria gospodariei cu fricțiuni și oblojeli, s-au dezumflat abia dupa patru zile, cat a durat și așezarea lucrurilor la loc. Numai ridicarea dulapului în picioare a ținut o jumatate de zi, demontat cu șurubelnița și montat bucata cu bucata.

Modest și lingușitor, Baruțu s-a așteptat și la o bataie pe nadragi, dar maicuța 1-a cruțat, mulțumita ca dulapul l-a prins înauntru și nu l-a strivit.
—Nu ma bați, mamico? a întrebat Baruțu.
—Îmi pare bine ca e cel puțin conștient și logic, a zis tatuțu, ca un înfumurat.
În împrejurarile cele mai grele el spune vorbe umflate, tot ca sa-și ascunda gandul de ei.
—Lasa ca te-a batut el, Dumnezeu, a raspuns maicuța.
Va sa zica, și Dumnezeu are o înțelegere cu ei… Nu mai e în viața asta nici o libertate. Cand nu te vede ca te strecori binișor pe scara tatuțu, se ține dupa tine Dumnezeu. Nu mai poți nici sa sufli de atata camarila. Ce-i atunci Baruțu? Jucarie și bataie de joc?

Procesul s-a judecat dupa ce au fost scoase pansamentele. La picior, Baruțu a ramas cu o zgarietura adanca. Buricul unui deget i-a ramas mușcat de O caseta, în care și-1 varase ca sa ridice capacul. Fusese scos de subt boarfe cu degetul prins în deschizatura de metal. Flagrantul delict era evident: voia sa forțeze capacul, dar nu 1-a ajutat Dumnezeu, care ține cu parinții. Cum vrei sa mai aiba o parere buna copiii despre el, cand face poliție pentru aia?

La proces au fost citați și Colonelul și Tatana, și n-au lipsit din Curtea cu Jurați nici pisicile, admise în calitate de aparatori, întrucat ele, cațeii și gainile sunt în solidaritate cu ei. Din motive însa speciale, în legatura cu intendența, gainile, rațele și gaștele, cu toate ca acuzații cereau o larga publicitate a dezbaterilor, n-au figurat în instanța. Cocoșul Ionița s-a marginit sa ia informații pe la fereastra, înalțandu-și un ochi pana la geam și comunicand poporului, din cand în cand, impresiile diformate, din ședința. Colonelul s-a prezentat în uniforma și cu decorațiile pe piept. Vazandu-l ca și-a pus și pe „Mihai Viteazul” Baruțu și-a dat seama ca se va petrece un lucru grav și a
sfeclit-o. Mai ales ca unchiul Sesis, indiferent de zambetul lui, nici nu l-a bagat în seama.
—Nu te mai uita așa la mine, i-a atras atenția tatuțu. E prea tarziu. Te-am dat la Curtea Marțiala și vei fi judecat dupa Codul Justiției Militare.
S-a ispravit, nu mai era nicio scapare. O sa-l manance ocna.

Pentru solemnitatea justiției, acuzații au fost ținuți în coridorul de la baie. Intrand în sala de ședința, colonelul a tușit pentru pregatire, și sabia lui s-a lovit de pardoseala, de gresie, ca de o lespede grea de eșafod. „E gata?” a zis, și a sunat din clopoțelul cu care altadata era chemata la sufragerie Cati. „E gata!” i s-a raspuns. Aprodul care striga pe împricinați era soldatul de ordonanța al domnului colonel. O sa vada și el, Baruțu, acum, ce-i un colonel. Nu mai e Sesis în civil, care îl rasfața pe genunchi și pe care îl tragea de cioc, cu o lipsa de respect tolerata binevoitor. O tresa groasa și trei subțiri: patru trese de aur. Și epoleți. De sabie, nu mai vorbim. Se trage afara lunga, lunga de tot, și taie. Cu sabia asta domnul colonel a ucis la Marașești o mie, mi se pare, de turci.
Soldatul a strigat pe întaiul acuzat. Vrea sa vie și Mițu. Nu se poate. Fiecare cand e chemat. Acuzatul e adus de soldat, cu ochii-n pamant. Nu s-a știut cand venise și parintele. Aștepta și el pe scaun la masa juriului. Toate autoritațile erau adunate. Vorbește colonelul, cu condeiul în mana, fiindca se fac și acte.
—Ia mainile de la spate, stai drept și raspunde.
Baruțu nu putea sa stea drept și sa-și ia mainile de la spate. Ținea într-o mana bilele și în cealalta un corn.
—Cum te cheama? a întrebat domnul colonel președinte. Baruțu s-a speriat. Unchiul Sesis a uitat cum îl cheama.
—Baruțu! raspunde taraganat Baruțu.
—Ce nume e asta?… Ăsta nu e nume de judecata… Spune cum te cheama legal!
Baruțu s-a uitat la tatuțu, dar tatuțu nu se mai uita la el. Trage cu coada ochiului la maicuța, dar nici maicuța nu se mai uita la el. Întoarce ochii la Tatana, dar nici Tatana nu se mai uita la el. Are de-a face numai cu Sesis, dar nici el nu mai e Sesis, e domnul colonel și domnul președinte.
—Te-am întrebat cum te cheama și nu mi-ai raspuns. Raspunde.
—Nu știu, raspunde Baruțu, și o lacrima îi umple fiecare ochi, în fața marii singuratați în care se simte deodata izolat.
—Cați ani ai? Mai întreaba președintele.
Se gandește, descurajat. Nici asta nu știe. Dar își aduce aminte ce a raspuns odata argatul Petre la aceeași întrebare cand a fost angajat.
—Sunt batran, raspunse Baruțu.

Neașteptatul raspuns a tulburat într-atat auditoriul, încat, la un semnal al domnului colonel, acuzatul a fost repede scos afara și dus la baie, ca sa aiba vreme juriul sa rada.
—Cum ieșim din încurcatura? a zis Sesis. Ne trebuie imaginație.
Dus la baie, Baruțu a plans langa Mițu, care a plans și ea vazandu-l ca plange.
—Ce ți-a facut, manca-te-ar mama? 1-a întrebat Mițu.
—Sesis nici nu mai știe cum ma cheama, a gemut Baruțu, simțind ca traiește o împrejurare care îi da dreptul sa fie disperat.
—Ai spus ca m-am agațat și eu de dulap? l-a întrebat Mițu.
—N-am spus nimic…
—Ai spus ca am cautat cerceii mamii?
Baruțu tagaduiește, facand cu limba în cerul gurii un zgomot cum suge purcelul.
Apare soldatul.
—Sunteți chemați amandoi, zise soldatul. Baruțu face loc soru-sii sa treaca.
—Intra tu întai, zise Mițu.
—Ba intra tu întai, zice Baruțu. Eu am mai intrat o data întai. Ciorovaiala la ușa ședinței face pe Sesis sa o deschida.
—Iar v-ați luat; la cearta? întreaba colonelul, care își scosese sabia și chipiul. Abia ne judecam de dulap…
Fiecare din copii începe o explicație și nu se poate pricepe nimic.
—Stați jos! zice unchiul Sesis.
Baruțu da fuga la maicuța și Mițu la tatuțu. Solemnitatea a degenerat. Nu mai e nici masa în mijlocul odaii, nici juriul încremenit pe scaune. Ii vine lui Baruțu inima la loc.

—Uite ce ne-am hotarat, zice unchiul Sesis. Nu va mai judecam, nu va mai pedepsim! (Copiii sar la el sa-1 pupe.) Va dam voua cheile de la toate dulapurile. (Entuziasm.) Sa le țineți voi, la voi… Cand o trebui ceva din vreun dulap, umblați voi și scoateți voi tot ce trebuie.
Atunci, veriga dupa veriga și snop dupa snop, de prin buznare, de la cingatori și de prin cuie, cheile le-au fost puse gramada pe masa și date în primire: cheile din toata casa, cheile din toata curtea, de la pivinița, de la magazii, de la cotețe, de la muraturi și de la bijuterii, de la lemne și de la haine, de la camara și de la rufarie, de la carbuni și de la dulapurile cu carți.
—De azi încolo, veți avea voi doi grija de toate și tatuțu și maicuța or sa stea și or sa se joace. Voi faceți ceaiul, mancarea, voi puneți untul pe paine, voi o sa lucrați și o sa aduceți parale. Tatuțu și maicuța au demisionat, și chiar acum se duc în curte sa se dea în leagan. Voi sa pregatiți masa, ca mancam la voi.

Gandindu-se mai bine, Mițu și Baruțu ar fi preferat sa fie judecați și condamnați. Erau vreo suta de chei dinaintea lor și le examinau: unele gaurite, altele cu bold. Semanau unele cu altele, dar o strambatura deosebea cheie de cheie.
—Azi facem tot noi masa, zise maicuța. Voi, luați cheile și duceți-va la dulapuri. Vedeți ce-i în fiecare dulap, ca sa știți, și pe urma le țineți la voi. Ia tu patru verigi și tu patru verigi.

Cam codindu-se, dar totuși bucuroși, copiii au încercat la toate dulapurile, și nici unul nu s-a deschis. Au luat cheile la rand și de-a-ndaratele, o veriga dupa alta veriga, au apasat în uși cu genunchiul, au scos limba, ca sa mearga cheile mai bine; degeaba. Au fost chemați la supa:
—La masa, copii!
Cate o veriga cu chei, una dupa alta, a fost adusa la maicuța pe masa, opt verigi pline cu chei mai lungi și mai scurte.
—Uita-le! a zis Mițu.
—Ți le dau îndarat, a zis Baruțu. Nu se potrivește nicaieri nici una.