Cum sa fii un tata bun pentru fiica ta

Introducere
Un tată poate uneori să-și iubească prea mult fiica? Destinul de femeie al 
fiecărei fete depinde de relația pe care o are cu tatăl ei. Această relație îi va 
consolida întreaga existență atunci când, din fetiță, ea va deveni adolescentă, 
apoi femeie, iubită sau soție.
A înțelege relația pe care o fată o are cu tatăl ei înseamnă a înțelege rolul 
pe care acesta îl joacă în formarea ei ca tânără și, apoi, ca femeie. Amprenta 
lăsată este pozitivă atunci când fiicele se simt încurajate de dorința taților și de 
nevoia ca aceștia să fie mândri de ele: mândria este un stimulent 
nemaipomenit, fără egal pentru viața profesională, familială și amoroasă, și 
fetele au nevoie să fie motivate de dorința paternă, cu condiția ca aceasta să nu 
fie una superficială sau egoistă. Dar această amprentă poate fi și una negativă 
atunci când, de exemplu, există prea multă iubire sau când relația a lăsat o 
rană adâncă.
În ziua de azi, numeroase femei așteaptă de la un bărbat ca el să fie la 
înălțimea tatălui lor, dar să nu aibă defectele acestuia, ci să le trezească 
admirația și, în același timp, să știe să le dea afecțiunea pe care n-au primit-o 
îndeajuns sau deloc. Oare faptul că așteptările legate de „tatăl ideal” nu le-au 
fost satisfăcute să fie motivul pentru care ele continuă uneori să-l caute mult 
timp? Oare pentru că vor un bărbat care să aibă toate calitățile tatălui lor, 
unele fete nu găsesc „perla rară” care ar putea să se ocupe de ele și să le ajute
să se realizeze în viața lor de femei?
Toți tații au un rol determinant în destinul fiicelor lor, și asta se 
adeverește încă din primele zile, din primele luni de viață. Așadar, cum trebuie 
ei să se comporte pentru a elibera fetei lor acest pașaport de feminitate de care 
ea va avea atâta nevoie mai târziu pentru a-și edifica viața de femeie? Ce 
trebuie ei să facă și ce trebuie să nu facă pentru ca fiica lor, crescând mare, să 
poată fi fericită alături de ei, datorită lor, și nu împotriva lor? Bineînțeles, nu 
putem rezuma povestea unei femei la relația pe care o are cu tatăl ei, dar câte 
satisfacții și insatisfacții feminine pot fi totuși analizate în cadrul ei, dacă ne 
dăm osteneala să ne gândim la acest lucru!
Rolul și funcția taților nu mai sunt aceleași ca acum cincizeci de ani. 
Locul pe care îl ocupă sau pe care ar trebui să-l ocupe lângă fiica lor, încă din 
primii ani de viață ai acesteia, s-a schimbat considerabil. S-a trecut de la un 
model patriarhal, inaccesibil, la un model paternal cu care o fiică poate direct 
să se identifice, cu condiția ca acest lucru să merite efortul. Și, inevitabil, 
relația între un tată și fiica lui s-a modificat din această cauză. Astăzi, un tată 
participă afectiv și concret la formarea fiicei lui încă din primele ei luni de viață; 
toate studiile pe această temă confirmă acest lucru. Ce transformare în doar 
câteva decenii! Astăzi, mai mult decât ieri, fetele se pot identifica cu tatăl lor în 
toate domeniile vieții: în viața școlară, în modul lor de viață, în independența pe 
care o au, în viața afectivă și amoroasă, în reușita socială. Așteptările lor în 
privința tatălui s-au schimbat dintr-o dată în mod profund. Care sunt ele? Cum 
se manifestă și ce semnifică în realitate? Se știe că relația dintre o mamă și fiica 
ei este marcată de ambivalență, că relația dintre un tată și fiul lui este 
dominată de complicitate și rivalitate și că între o mamă și fiul ei predomină 
dragostea și nevoia de distanțare. Dar între un tată și fiica lui ce există de fapt? 
Cum poate fi calificată această legătură și cum pot fi explicate principalele 
dificultăți întâlnite în epoca noastră? Chiar dacă este diferită pentru fiecare 
fiică în parte, inclusiv în cadrul aceleiași familii, cred că povestea care îl leagă 
pe un tată de fiica lui are la bază lucruri nerostite, rezultat a unei pudori la fel 
de puternice ca și sentimentele trăite, dar și a furiei și decepțiilor acumulate 
de-a lungul timpului. Este și cazul fetelor care conștientizează faptul că tatăl 
lor nu s-a detașat suficient de propria lui copilărie și continuă să proiecteze 
asupra tuturor femeilor, inclusiv asupra fiicei lor, imaginea propriei lui mame.
* * *
Caterina de Medici, mamă a trei regi ai Franței*, își datorează energia, 
forța de caracter și gustul pentru putere descendenței ei paterne, care a făcut 
din Florența, în epoca tatălui său, Lorenzo al II-lea, și în cea a bunicului său, 
Lorenzo Magnificul, centrul Europei? Dacă e să judec după Caterina de Medici, 
devenită regină a Franței prin mariajul cu Hen-ric al II-lea (1547), a guvernat 
Franța, după moartea acestuia (1599), ca regină-mamă în timpul domniei celor 
trei fii ai ei: Francisc II, Carol al IX-lea și Henric al III-lea. (N. F.)
Experiența mea profesională, amprenta pe care o lasă un tată asupra 
fiicei lui nu e rezervată doar regilor și prințeselor. Să ne întoarcem la tinerele 
femei de astăzi. Cum să nu considerăm că relația cu tatăl lor le-a marcat, într-o 
anumită privință, existența? Să luăm cazul lui Anaâs. Această tânără femeie 
modernă, căreia îi place independența, nu este mulțumită de relația ei de 
cuplu. Ea spune că ar vrea să se simtă iubită, liberă, susținută și 
„impresionată”. Să-l luăm acum pe tatăl lui Anaâs. Ca mulți bărbați din 
generația lui, era un tată autoritar, uneori coleric, dar care își iubea copiii; un 
bărbat distant, dar care reușise pe plan social; un bărbat foarte implicat, de 
asemenea, în viața lui ex-trafamilială, fie ea profesională sau extraconjugală. 
Când era mică, lui Anai’s i-ar fi plăcut ca tatăl ei să fie mai prezent, să-i 
vorbească mai des, să se intereseze mai mult de ea. Ar fi vrut să simtă că ea era 
totul pentru el, dar tatăl ei nu era genul de bărbat care să-și arate 
sentimentele. Ajunsă la vârsta maturității, această femeie de treizeci de ani, 
inteligentă și debordând de energie, dorește, desigur, ca multe dintre 
contemporanele ei, ca soțul să o ajute, să împartă cu ea bucuriile și dificultățile 
cotidiene, să nu o decepționeze tot timpul, dar ea dorește, de asemenea, mai 
mult decât atât, să poată regăsi în relația cu el unele sentimente pe care i le-a 
trezit tatăl ei. Acest „tip de tată” a suscitat la fiica lui un amestec de furie, 
admirație și pudoare.