Cursele Satanei

Lupta cea mare dintre Hristos și Satana, care a fost dusă aproape șase mii de ani, se va încheia în curând, astfel că cel rău își dublează eforturile pentru a nimici lucrarea lui Hristos în favoarea omului, ca să prindă suflete în cursele lui. Scopul pe care caută să-l îndeplinească este să-i țină pe oameni în întuneric și în nepocăință, până când mijlocirea Mântuitorului se încheie și nu va mai fi jertfă pentru păcat. Când nu se depune nici un efort deosebit pentru a rezista puterii sale și când nepăsarea predomină în biserică și în lume, Satana nu este îngrijorat; căci nu este în primejdie să piardă pe aceia pe care-i duce robi la voia lui. Dar atunci când este atrasă atenția la lucrurile veșnice, iar sufletele întreabă: "Ce să fac ca să fiu mântuit?", el este la lucru căutând să opună puterea lui împotriva puterii lui Hristos și să contracareze influența Duhului Sfânt. Scripturile raportează că, într-o împrejurare când îngerii lui Dumnezeu au venit înaintea Domnului, a venit și Satana în mijlocul lor (Iov 1,6), nu pentru ca să se închine înaintea Împăratului veșnic, ci ca să-și continue planurile lui rele împotriva celor neprihăniți. Cu același scop vine el și în adunare, atunci când oamenii se adună pentru a se închina lui Dumnezeu. Cu toate că este ascuns vederii noastre, el lucrează cu toată puterea pentru a stăpâni mințile închinătorilor. Asemenea unui general iscusit, el își face planurile mai dinainte. Când vede pe solul lui Dumnezeu cercetând Scripturile, el ia notă de subiectul care va fi prezentat înaintea poporului. Apoi folosește toată viclenia și dibăcia lui pentru a conduce împrejurările, astfel încât solia să nu ajungă la aceia pe care-i amăgește chiar în problema aceea. Acela care are cea mai mare nevoie de avertizare va fi solicitat într-o problemă care cere prezența lui sau prin alte mijloace va fi împiedicat să asculte cuvintele care ar fi fost pentru el ca o mireasmă de viață spre viață. Satana vede și pe slujitorii lui Dumnezeu împovărați datorită întunericului spiritual care învăluie poporul. El aude rugăciunile lor stăruitoare pentru har și putere divină, ca să rupă vraja indiferenței, neglijenței și a indolenței. Atunci, cu un zel nou își folosește priceperea. El îi ispitește pe oameni la îngăduirea apetitului sau la alte forme de îngăduință de sine și în felul acesta le amorțește simțurile ca să nu mai audă lucrurile de care au o atât de mare nevoie să le învețe. Satana știe că toți aceia pe care îi poate duce la neglijarea rugăciunii și a cercetării Scripturilor vor fi învinși de atacurile lui. De aceea născocește orice plan posibil pentru a preocupa mintea. Totdeauna a existat o categorie de oameni care mărturisesc că sunt evlavioși, dar care, în loc să înainteze în cunoașterea adevărului, își fac o religie din căutarea de greșeli în caracter sau în credință la aceia cu care nu se potrivesc. Aceștia sunt mâna dreaptă a lui Satana. Pârâtorii fraților nu sunt puțini și sunt totdeauna activi atunci când Dumnezeu este la lucru, iar slujitorii Lui Îi aduc o închinare adevărată. Ei vor da un aspect fals cuvintelor și faptelor acelora care iubesc și ascultă de adevăr. Vor înfățișa pe cei mai stăruitori, cei mai zeloși și mai lepădați de sine slujitori ai lui Hristos ca fiind amăgiți sau amăgitori. Lucrarea lor este să reprezinte greșit motivele oricărei fapte nobile și cinstite, să pună în circulație insinuările și să trezească îndoiala în mințile celor fără experiență. Pe orice cale posibilă, ei vor căuta să determine ca tot ce este drept și curat să fie privit ca nebunie și amăgire. Dar nimeni nu trebuie să fie amăgit cu privire la ei. Se poate vedea cu ușurință ai cui copii sunt, al cui exemplu îl urmează și lucrarea cui o fac. "Îi veți cunoaște după roadele lor". (Mat. 7,16). Calea lor se aseamănă cu a Satanei, calomniatorul veninos, "pârâșul fraților noștri". (Apoc. 12,10). Amăgitorul cel mare are mulți agenți, gata să prezinte tot felul de rătăciri pentru a prinde sufletele în cursă – rătăciri pregătite pentru a se potrivi diferitelor gusturi și capacități ale acelora pe care vrea să-i ducă la ruină. Planul lui este să aducă în biserică elemente nesincere, nerenăscute, care vor încuraja îndoiala și necredința și să împiedice pe toți aceia care doresc să vadă lucrarea lui Dumnezeu înaintând ca să avanseze și ei odată cu ea. Mulți dintre aceia care nu au o credință adevărată în Dumnezeu și în Cuvântul Său susțin unele principii ale adevărului și sunt considerați creștini. În felul acesta li se dă posibilitatea să strecoare propriile lor rătăciri ca fiind învățături ale Scripturii. Susținerea că nu are nici o importanță ce cred oamenii este una dintre amăgirile cele mai ascunse ale Satanei. El știe că adevărul, primit în iubire, sfințește sufletul primitorului, de aceea el caută fără încetare să-l înlocuiască cu teorii false, cu fabule sau cu o altă evanghelie. Încă de la început, slujitorii lui Dumnezeu au avut de luptat împotriva învățătorilor rătăciți, nu numai pentru că erau oameni plini de vicii, ci și pentru că strecurau rătăciri fatale pentru suflet. Ilie, Ieremia, Pavel s-au împotrivit cu hotărâre și fără teamă acelora care abăteau pe oameni de la Cuvântul lui Dumnezeu. Acele vederi liberale, care socotesc o credință religioasă corectă ca neimportantă, nu găsesc nici o acceptare la acești apărători sfinți ai adevărului. Interpretarea superficială și fantezistă a Scripturii, precum și nenumăratele teorii contradictorii cu privire la credința religioasă, care se găsesc în lumea creștină, sunt lucrarea vrăjmașului nostru cel mare care caută să încurce mințile, astfel ca ele să nu mai deosebească adevărul. Iar neînțelegerea și despărțirea care există între bisericile creștinătății se datoresc în mare măsură obiceiului predominant de a denatura Scripturile pentru a susține o teorie favorită. În loc să studieze Cuvântul lui Dumnezeu cu atenție, cu inima umilită, pentru a obține o cunoaștere a voinței Sale, mulți caută numai să descopere ceva ciudat sau original. Pentru a susține învățăturile rătăcite sau practicile necreștinești, unii se opresc asupra unor pasaje ale Scripturii despărțite de context, citind pe jumătate dintr-un singur verset, pentru a dovedi punctul lor de vedere, atunci când restul versetului ar putea arăta că înțelesul este cu totul altul. Cu viclenia șarpelui, se ascund în spatele declarațiilor fără legătură între ele, construite pentru a-și urma dorințele lor firești. În felul acesta mulți pervertesc Cuvântul lui Dumnezeu. Alții, care au o imaginație activă, se opresc asupra simbolurilor și figurilor din Sfintele Scripturi, le interpretează pentru a se potrivi fanteziei lor, neținând seama de mărturia Scripturii care este propriul ei interpret și după aceea prezintă aceste capricii ca fiind învățăturile Bibliei. Atunci când se studiază Scripturile fără un spirit de rugăciune, umil și gata să primească învățătură, pasajele cele mai simple și mai lămurite, ca și cele mai grele vor fi denaturate față de înțelesul lor adevărat. Conducătorii papali aleg părți din Scriptură care slujesc cel mai bine scopurilor lor, le interpretează pentru a-i susține și după aceea le prezintă poporului, în timp ce le interzice privilegiul de a studia Biblia și de a înțelege adevărurile ei sfinte. Întreaga Biblie trebuie dată oamenilor exact așa cum se prezintă ea. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi învățat din Biblie deloc, decât să fie interpretate greșit învățăturile Scripturii. Biblia a fost dată cu scopul de a fi o călăuză pentru toți aceia care doresc să cunoască voia Făcătorului lor. Dumnezeu a dat oamenilor cuvântul cel sigur al profeției; îngerii și Însuși Hristos au venit să facă cunoscut lui Daniel și lui Ioan lucrurile care aveau să se întâmple în curând. Aceste probleme importante care privesc mântuirea noastră n-au fost lăsate învăluite de mister. Ele n-au fost descoperite în așa fel încât să încurce și să rătăcească pe cercetătorul sincer după adevăr. Domnul spunea prin profetul Habacuc: "Scrie proorocia și sap-o pe table ca să se poată citi ușor". (Hab. 2,2). Cuvântul lui Dumnezeu este lămurit pentru toți aceia care îl studiază cu o inimă plină de rugăciune. Orice suflet sincer va veni la lumina adevărului. "Lumina este semănată pentru cel neprihănit". (Ps. 97,11). Și nici o biserică nu poate înainta în sfințenie dacă membrii ei nu caută cu stăruință după adevăr ca după o comoară ascunsă. Pretinzând că au concepții largi, oamenii sunt orbiți față de planurile vrăjmașului lor, în timp ce el lucrează tot timpul neabătut la împlinirea scopului lui. Dacă reușește să înlocuiască Biblia cu speculațiile omenești, Legea lui Dumnezeu este pusă deoparte, iar bisericile sunt sub robia păcatului, în timp ce pretind că sunt libere. Pentru mulți, cercetările științifice au devenit un blestem. Dumnezeu a îngăduit ca un potop de lumină să se reverse peste lume prin descoperirile din știință și din artă; dar chiar cele mai luminate minți, dacă nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, se rătăcesc în încercările de a cerceta legăturile dintre știință și revelație. Cunoașterea omenească, atât a lucrurilor materiale cât și a celor spirituale, este parțială și nedesăvârșită; de aceea mulți nu sunt în stare să pună de acord vederile lor privitoare la știință cu declarațiile Scripturii. Mulți primesc teoriile și speculațiile ca fapte științifice și socotesc că Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie probat prin învățăturile "științei pe nedrept numite astfel". (1 Tim. 6,20). Creatorul și lucrările Sale sunt dincolo de înțelegerea lor; și pentru că nu le pot explica prin legile naturale, istoria biblică este socotită ca nefiind demnă de încredere. Aceia care se îndoiesc de autenticitatea rapoartelor din Vechiul și Noul Testament, prea adesea fac un pas mai departe și se îndoiesc de existența lui Dumnezeu și atribuie naturii puterea infinită. Părăsindu-și ancora, sunt lăsați să se lovească de stâncile necredinței. În felul acesta mulți se rătăcesc de la credință și sunt amăgiți de cel rău. Oamenii au încercat să fie mai înțelepți decât Creatorul lor; filosofia omenească a încercat să cerceteze și să explice taine care nu vor fi niciodată descoperite în veacurile veșnice. Dacă oamenii ar cerceta și ar înțelege ceea ce Dumnezeu a făcut cunoscut despre Sine și planurile Sale, ar câștiga o așa viziune despre slava, maiestatea și puterea lui Iehova, încât și-ar da seama de propria lor nimicnicie și ar fi mulțumiți cu ceea ce le-a fost descoperit lor și copiilor lor. Capodopera amăgirilor Satanei este să țină mințile oamenilor în cercetarea și emiterea de ipoteze despre lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a descoperit și pe care El nu intenționează ca noi să le înțelegem. Din cauza aceasta și-a pierdut Lucifer locul din ceruri. El a ajuns nemulțumit deoarece nu i-au fost încredințate planurile ascunse ale lui Dumnezeu, iar el a disprețuit ceea ce-i fusese descoperit cu privire la propria lui lucrare în poziția importantă încredințată lui. Trezind aceeași nemulțumire și în ceilalți îngeri de sub conducerea lui, i-a dus la cădere. Acum el caută să inspire mințile oamenilor cu același spirit și să-i facă să disprețuiască poruncile directe ale lui Dumnezeu. Aceia care nu vor să primească adevărurile lămurite și tăioase ale Bibliei, caută necontenit povestiri plăcute care să le liniștească conștiința. Cu cât învățăturile prezentate sunt mai puțin spirituale, cer mai puțină umilință și lepădare de sine, cu atât mai mare este favoarea cu care sunt primite. Aceste persoane își înjosesc puterile intelectuale pentru a sluji dorințelor lor firești. Prea înțelepți fiind, după părerea lor, pentru a cerceta Scripturile cu inima umilită și cu rugăciune stăruitoare pentru călăuzirea divină, ei nu au nici un scut împotriva amăgirii. Satana este gata să împlinească dorința inimii și plasează amăgirile lui în locul adevărului. Aceasta a fost calea prin care papalitatea și-a câștigat puterea asupra minților oamenilor; și lepădând adevărul, deoarece el implică o cruce, protestanții merg pe aceeași cale. Toți aceia care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a studia avantajele și interesul ca să nu fie în contradicție cu lumea, vor fi lăsați să primească rătăcirea cea mai condamnabilă ca adevăr religios. Toate formele de rătăcire ce se pot imagina vor fi primite de aceia care leapădă de bunăvoie adevărul. Cel care privește cu oroare o amăgire, va primi cu dragă inimă o alta. Apostolul Pavel, vorbind despre aceia care "n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți", declară: "Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți". (2 Tes. 2,10-l2). Cu o astfel de avertizare în față, este de datoria noastră să fim veghetori la învățăturile pe care le primim. Printre mijloacele cele mai eficiente ale marelui amăgitor sunt învățăturile rătăcite și minunile mincinoase ale spiritismului. Sub aparența unui înger de lumină, el își întinde plasele acolo unde se bănuiește mai puțin. Dacă oamenii ar studia Cartea lui Dumnezeu cu rugăciune stăruitoare pentru a o înțelege, n-ar fi lăsați în întuneric să primească învățături rătăcite. Dar pentru că ei leapădă adevărul, cad pradă amăgirii. O altă rătăcire primejdioasă este învățătura care neagă dumnezeirea lui Hristos, pretinzând că El n-a existat înainte de venirea Lui în lume. Această teorie este primită favorabil de o mare categorie de credincioși care pretind a crede Biblia; ea contrazice în mod direct declarațiile lămurite ale Mântuitorului nostru privitoare la legătura Sa cu Tatăl, la caracterul Său divin și la preexistența Sa. Această doctrină nu poate fi susținută fără o deformare cu totul nejustificată a Scripturilor. Ea nu numai că înjosește concepțiile omului referitoare la lucrarea de mântuire, dar și subminează credința în Biblie ca o descoperire de la Dumnezeu. În timp ce aceasta o face mai primejdioasă, ea devine și mai greu de combătut. Dacă oamenii leapădă mărturia Scripturilor inspirate cu privire la dumnezeirea lui Hristos, este zadarnic să discutăm această problemă cu ei, că nici un argument, oricât de categoric, nu-i va convinge. "Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuiesc judecate duhovnicește". (1 Cor. 2,14). Nimeni dintre aceia care susțin această rătăcire nu poate avea o concepție adevărată despre caracterul și misiunea lui Hristos sau cu privire la planul cel mare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. Încă o rătăcire subtilă și primejdioasă este credința care se răspândește cu repeziciune, că Satana nu există ca ființă personală și că numele lui este folosit în Scripturi numai pentru a prezenta gândurile și dorințele rele ale omului. Învățătura care răsună atât de larg la amvoanele de astăzi, cum că a doua venire a lui Hristos înseamnă venirea Sa la fiecare în parte la moarte, este un plan de a devia mințile oamenilor de la venirea Sa personală pe norii cerului. Timp de ani de zile Satana a spus: "Iată-L în odăițe ascunse" (Mat. 24,23-26); și multe suflete au fost pierdute prin primirea acestei amăgiri. Înțelepciunea omenească mai învață că rugăciunea nu este esențială. Oamenii de știință pretind că nu poate exista un răspuns real la rugăciune; că aceasta ar fi o încălcare a legilor naturii, o minune și că minuni nu există. Universul, spun ei, este guvernat de legi fixe și chiar Dumnezeu nu poate face nimic împotriva acestor legi. În felul acesta ei reprezintă pe Dumnezeu ca fiind legat de propriilor Sale legi – ca și când acțiunea unei legi divine ar exclude libertatea divină. O astfel de învățătură este contrară mărturiei Scripturii. N-au fost făcute minuni de către Hristos și apostolii Lui? Același Mântuitor milostiv trăiește și astăzi și este tot atât de binevoitor să asculte rugăciunea credinței ca și atunci când a trăit vizibil printre oameni. Naturalul cooperează cu supranaturalul. Este o parte din planul lui Dumnezeu să ne dea, ca răspuns la rugăciunea credinței, ceea ce nu ne-ar da dacă n-am cere în felul acesta. Nenumărate sunt învățăturile rătăcite și ideile amăgitoare care sunt la modă în bisericile creștinătății. Este peste putință să apreciem urmările rele ale îndepărtării uneia dintre pietrele de hotar stabilite de Cuvântul lui Dumnezeu. Cei puțini care se aventurează să facă acest lucru încep cu lepădarea unui singur adevăr. Majoritatea continuă să îndepărteze principiile adevărului unul după altul, până devin în realitate necredincioși. Rătăcirile teologice din zilele noastre au adus multe suflete la scepticism, care altfel ar fi fost credincioase în Scriptură. Este cu neputință ca cineva să primească învățături care lezează simțul lui de dreptate, de milă și de bunătate; și pentru că acestea sunt prezentate ca fiind învățăturile Bibliei, refuză să le primească ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Și acesta este scopul pe care Satana caută să-l realizeze. Nimic nu dorește el mai mult decât să distrugă încrederea în Dumnezeu și în Cuvântul Său. Satana stă în fruntea marii armate de îndoielnici și lucrează cu toată puterea pentru a înșela sufletele să intre în rândurile lui. Este la modă să te îndoiești. Există o mare categorie de oameni care privesc Cuvântul lui Dumnezeu cu neîncredere pentru același motiv pentru care a fost privit și Autorul lui – pentru că el mustră și condamnă păcatul. Aceia care nu vor să asculte de cererile lui încearcă să-i distrugă autoritatea. Ei citesc Biblia sau ascultă învățăturile ei, așa cum sunt prezentate de la amvoanele sfinte, numai pentru a găsi greșeli în Scriptură sau în predică. Nu puțini ajung necredincioși pentru a se justifica sau a se scuza pentru neglijarea datoriei. Alții adoptă principii sceptice din mândrie și nepăsare. Prea iubitori de comoditate pentru a se evidenția prin îndeplinirea unui lucru vrednic de cinste, care cere efort și lepădare de sine, ei doresc să-și asigure un renume de înțelepciune superioară criticând Biblia. Există multe lucruri pe care mintea mărginită, neluminată de înțelepciunea divină, nu le poate înțelege; și în felul acesta găsesc ocazia să critice. Sunt mulți care par să socotească o virtute să stea de partea necredinței, a scepticismului și a îndoielii. Dar, sub o aparență de nevinovăție, se va vedea că aceștia sunt mânați de încredere în sine și de mândrie. Mulți se delectează când găsesc în Scripturi ceva care încurcă mințile altora. La început, unii critică și judecă greșit numai de dragul contrazicerii. Ei nu-și dau seama că în felul acesta se încurcă în cursa păsărarului. Dar după ce și-au exprimat pe față necredința, simt că trebuie să-și mențină poziția. Astfel se unesc cu cei nelegiuiți și își închid porțile Paradisului. Dumnezeu a dat în Cuvântul Său suficiente dovezi cu privire la caracterul Său divin. Adevărurile cele mari care au legătură cu mântuirea noastră sunt prezentate lămurit. Cu ajutorul Duhului Sfânt, care este făgăduit tuturor acelora care îl caută cu sinceritate, orice om poate înțelege aceste adevăruri pentru sine. Dumnezeu a dat oamenilor o temelie puternică pe care să-și așeze credința. Cu toate acestea, mințile mărginite ale oamenilor nu sunt în stare să înțeleagă deplin planurile și scopurile Celui Infinit. Niciodată nu vom putea descoperi pe Dumnezeu doar prin cercetare. Nu trebuie să încercăm a ridica cu o mână îndrăzneață cortina în spatele căreia El Își ascunde maiestatea Sa. Apostolul exclamă: "Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui". (Rom. 11,33). Putem înțelege atât de mult procedeele Sale cu noi și motivele care-L determină, încât putem vedea iubirea și mila Sa nemărginită, unite cu puterea Sa infinită. Tatăl nostru din ceruri rânduiește totul cu înțelepciune și cu dreptate, iar noi nu trebuie să fim nemulțumiți și neîncrezători, ci trebuie să ne plecăm în supunere plină de respect. El ne va descoperi atât de mult din planurile Sale cât este spre binele nostru să cunoaștem, iar mai departe de aceasta trebuie să ne încredem în mâna Sa atotputernică și în inima Sa plină de iubire. Cu toate că Dumnezeu ne-a dat dovezi îndestulătoare pentru credință, El nu va îndepărta toate motivele pentru necredință. Toți aceia care caută cârlige de care să-și agațe îndoielile, le vor găsi. Iar aceia care refuză să primească și să asculte Cuvântul lui Dumnezeu până când toate obiecțiile au fost îndepărtate și până când nu mai este nici o ocazie de îndoială, nu vor veni niciodată la lumină. Neîncrederea în Dumnezeu este manifestarea naturală a unei inimi nerenăscute, care este în vrăjmășie cu El. Dar credința este inspirată de Duhul Sfânt și ea va înflori numai dacă este păstrată cu duioșie. Nici un om nu poate deveni tare în credință fără un efort hotărât. Necredința se întărește când este încurajată; și dacă oamenii, în loc să stăruiască asupra dovezilor pe care Dumnezeu le-a dat pentru a le susține credința, își îngăduie să pună la îndoială și să critice, vor constata că îndoielile lor devin mai puternice. Dar aceia care se îndoiesc de făgăduințele lui Dumnezeu și nu cred asigurarea harului Său, Îl dezonorează; iar influența lor, în loc să atragă și pe alții la Hristos, tinde să-i îndepărteze de El. Ei sunt ca niște pomi neroditori care își întind ramurile umbroase departe, îndepărtând lumina soarelui de la celelalte plante și făcându-le să se veștejească și să moară sub umbra lor cea rece. Lucrarea vieții acestor oameni va apărea ca o mărturie neîncetată împotriva lor. Ei seamănă semințele îndoielii și ale scepticismului și vor recolta un seceriș care nu dă greș. Doar un singur drum de urmat este pentru aceia care doresc cu sinceritate să fie liberați de îndoieli. În loc de a pune la îndoială și de a critica ceea ce nu înțeleg, să ia seama mai degrabă la lumina care strălucește deja asupra lor și vor primi o lumină mai mare. Să îndeplinească toate datoriile care au fost lămurite înțelegerii lor și vor fi în stare să înțeleagă și să îndeplinească și pe acelea de care acum se îndoiesc. Satana poate prezenta o contrafacere atât de asemănătoare cu adevărul, încât amăgește pe aceia care voiesc să fie amăgiți, care doresc să evite lepădarea de sine și sacrificiul cerut de adevăr; dar este cu neputință pentru el să țină sub puterea lui un suflet care dorește cu sinceritate, cu orice preț, să cunoască adevărul. Hristos este adevărul și "Lumina care luminează pe orice om, venind în lume". (Ioan 1,9). Duhul adevărului a fost trimis să călăuzească pe oameni în tot adevărul. Și prin autoritatea Fiului lui Dumnezeu, este declarat: "Căutați și veți găsi". "Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu." (Mat. 7,7; Ioan 7,17). Urmașii lui Hristos cunosc puțin din comploturile pe care Satana și oștile sale le urzesc împotriva lor. Dar Acela care stă în ceruri, va conduce toate aceste planuri pentru îndeplinirea scopurilor Sale mai profunde. Dumnezeu îngăduie ca poporul Său să fie supus încercării de foc a ispitei, nu pentru că are plăcere de necazurile și suferința lor, ci pentru că acest procedeu este esențial pentru biruința lor finală. El n-ar putea, potrivit cu slava Sa, să-i ocrotească de ispită; căci însuși scopul încercării este să-i pregătească să reziste tuturor ispitelor celui rău. Nici oamenii nelegiuiți și nici îngerii cei răi nu pot împiedica lucrarea lui Dumnezeu sau să alunge prezența Sa de la poporul Săi, dacă ei doresc, cu inimi supuse și zdrobite, să-și mărturisească și să îndepărteze păcatele și în credință să ceară făgăduințele Sale. Fiecărei ispite, fiecărei influențe împotrivitoare, fie pe față sau ascunsă, i se poate rezista "nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oștirilor". (Zah. 4,6). "Ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine?" (1 Petru 3,12.13). Când Balaam, ispitit de făgăduința unei răsplătiri bogate, a folosit descântece împotriva lui Israel și prin jertfele aduse Domnului a căutat să invoce blestemul asupra poporului Său, Duhul Domnului i-a interzis răul pe care a vrut să-l rostească și Balaam a fost obligat să exclame: "Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? O, de aș muri de moartea celor neprihăniți și sfârșitul meu să fie ca al lor!" Când a fost din nou adusă jertfa, profetul nelegiuit a declarat: "Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat și eu nu pot întoarce. El nu vede nici o fărădelege în Iacov, nu vede nici o răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui este cu el, El este împăratul lui, veselia lui. Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov și Israel: "Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!" Totuși, pentru a treia oară altarele au fost din nou ridicate, iar Balaam a încercat să rostească un blestem. Dar de pe buzele ostile ale profetului, Spiritul lui Dumnezeu a proclamat prosperitatea aleșilor Săi și a mustrat nesocotința și răutatea dușmanilor lor: "Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta și blestemat să fie oricine te va blestema!". (Num. 23,8.10.20.21.23; 24,9). Poporul lui Israel era în vremea aceea credincios lui Dumnezeu; și atâta vreme cât ei continuau să rămână în ascultare de Legea Sa, nici o putere de pe pământ sau din iad nu-i putea birui. Dar blestemul, care nu i-a fost îngăduit lui Balaam să-l pronunțe împotriva poporului lui Dumnezeu, a reușit să-l aducă în cele din urmă asupra lor, amăgindu-i la păcat. Când au călcat poruncile lui Dumnezeu, ei s-au despărțit de El și au fost lăsați să simtă puterea distrugătorului. Satana este conștient sufletul cel mai slab care rămâne în Hristos, este mai mult decât un adversar pentru oștile întunericului și că, dacă el s-ar descoperi pe față, ar întâmpina o împotrivire categorică. De aceea caută să îndepărteze pe soldații crucii din fortăreața lor puternică, în timp ce el stă la pândă cu forțele sale, gata să distrugă pe toți aceia care se aventurează pe terenul lui. Numai în încredere umilă în Dumnezeu și în ascultare de toate poruncile Sale putem fi în siguranță. Nici un om nu este sigur nici măcar o zi sau o oră fără rugăciune. Îndeosebi trebuie să rugăm pe Domnul pentru înțelepciune, să înțelegem Cuvântul Său. Aici sunt descoperite ademenirile ispititorului și mijloacele prin care i se poate împotrivi cu succes. Satana este expert în citarea Scripturii și în a-și pune propria lui interpretare asupra pasajelor prin care nădăjduiește să ne facă să cădem. Trebuie să studiem Biblia cu inima umilită și să nu pierdem niciodată din vedere dependența noastră de Dumnezeu. În timp ce trebuie să fim continuu atenți la planurile Satanei, trebuie să ne rugăm continuu în credință: "Și nu ne duce în ispită".

SFÂRȘIT