Dacii – Ce limba vorbeau dacii?

Aproape 200 de cuvinte din limba română își au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulți dintre oamenii de știință care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviștii consacrați, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse.

Studiul originii limbii vorbite în vremea dacilor pe actualul teritoriu al României este o știință complexă, căreia i-au căutat răspunsul lingviști și filologi renumiți ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Hașdeu. Potrivit istoricilor, circa 160 de cuvinte folosite în limba română provin din fondul geto-dacic, deși urmele certe ale limbii folosite în vremea strămoșilor noștri nu s-au păstrat ori sunt contestate. Oamenii de știință au identificat aceste cuvinte ca fiind folosite de populațiile antice băștinașe de pe actualul teritoriu al României folosind un criteriu eliminatoriu, potrivit lingvistului George Pruteanu. Astfel cuvintele identificate ca fiind autohtone și arhaice nu își au originea în niciuna din limbile cu care limba română avea legătură: latina, greaca, slava, turca, maghiara.

În al doilea rând, ele pot fi regăsite în limba albaneză care ar fi avut origini commune cu cele ale tracilor. George Pruteanu, autor al unui studiu dedicat limbii daco-gete a împărțit cuvintele autohtone, arhaice, în patru categorii: cuvinte considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Hașdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu și cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu. Lista cuprinde următorii termeni:

A: abeș, Abrud, abur, acăța, adămană, ademeni, adia, aghiuță, aidoma, ală, alac, aldea, ameți, amurg, anina, aprig, argea, Argeș, arunca, azugă.

B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată, boare, bordei, bortă, brad, brândușă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burtă, burtucă, burtuș, butuc, butură, buză.

C: caier, cață, căciulă, căpușă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creț, cruța, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură,

D: darari, daș, dărâma, deh, deretica, descăța, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău. F: fărîmă.

G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, gușă.

H: hojma.

I: iazmă, iele.

Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.

J: jilț.

L: leagăn, lepăda, lespede, leșina.

M: mal, maldac, mazăre, măceș, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreț, mișca, mânz, morman, mosoc, moș, moț, mugure, munună, murg, mușat.

N: năpârcă, năsărâmbă, nițel, noian.

O: ortoman.

P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea.

R: rață, ravac, răbda, reazem, ridica, rîmfă, rînză.

S: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, sugușa, șale, șiră, șopârlă, șoric, șut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sîmvea, sarbăd, Sarmisegetuza.

T: tare, traistă, tulei,

Ț: țap, țarc, țarină, țăruș, țundră, țurcă.

U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare.

V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol,

Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zîrnă.

Denumirile antice Potrivit istoricilor, o serie de nume de râuri provin din perioada antică, fără a avea neapărat originea în limba dacilor.

Printre ele se numără: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeș, Crisus – Criș, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureș, useos – Buzău, Naparis – Ialomița, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Someș, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiș. Lor li se adaugă numele de localități și antroponime: Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin”, Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba și multe altele.

De asemenea, conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au păstrat aproape 80 de denumiri dace de plante. Dacii nu foloseau scrierea Cercetătorul Ariton Vraciu susținea că dacii nu foloseau scrierea. „Știm sigur că tracii și ilirii din perioada istorică nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populațiilor antice n-au cunoscut și n-au întrebuințat scrierea înainte de începutul influenței grecești (Russu 1967). Semnificativ este în această privință pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunoștea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte rușinos să folosești scrierea. Limba ilirillor o cunoaștem tot indirect, din fragmentele ce au rămas întâmplător în scriere greacă sau latină. Desigur, de aici nu trebuie trasă concluzia că, într-o perioadă mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au dispărut sau nu au putut fi încă descifrate. Nu este exclus ca așa să stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tărtăria, datînd cu aproximație din anul 3000 î.e.n”, concluziona lingvistul, în volumul Limba daco-geților. Timișoara: Editura Facla (1980).

Istoricii Constantin și Hadrian Daicoviciu susțineau însă că dacii cunoșteau scrisul. Descoperirile arheologice, printre care cea din Sarmizegetusa Regia, a unui vas ștanțat cu inscripțiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine, i-au adus la această concluzie. „Cu multă dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat inscripția de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscripție în limba dacilor, traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înțelesul de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripția DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine. În latinește sau măcar cu litere latinești a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciupercă. Tot așa va fi scrisă și epistola lui Decebal către Domițian, semn că la cancelaria regească de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscută și folosită. Așadar, dacii cunoșteau scrierea. Firește, ea n-a devenit niciodată accesibilă tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”, constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965)

sursa :adevarul.ro