De ce-as fi trist

De ce-aș fi trist, ca toamna tîrzie mi-e frumoasa ?
Pridvoarele-mi sînt coșuri cu flori, ca de mireasa.
Fereastra mi-este plina
De iederi împletite cu vine de glicina.
Beteala și-o desface la mine si mi-o lasa,
Cînd soarele ramîne sa-l gazduiesc în casa.
O prospețime noua surîde și învie
Ca de botez, de nunta și ca de feciorie.

De ce-aș fi trist ? Ca pacea duioasa si blajina
Ma duce ca o luntre prin liniști de lumina ?
E un surîs și-n vraful de carți, sa ma alinte.
Vieți noi tresar vioaie din foste oseminte.
Vad frunza ca scoboara din ramuri cîte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud și grînguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scaparatori, i-adun
Din cerul ca o coada deschisa de paun.
Singuratatea-mi doarme, culcata-n somn alaturi,
De-a lungul, între paturi.
Ma-ntreba cîteodata, trezita dintr-un vis :
-,,Ești tot aici cu mine si tot cu mine-nchis?,,
Nu ma sfiiesc de dînsa, nici ei nu-i e rușine
Ca fuge sa se-ascunda de lume lînga mine.

De ce-aș fi trist ? Ca nu știu mai bine sa framînt
Cu sunet de vioara urciorul de pamînt ?

Nu mi-e cladita casa de șița peste Trotuș,
În pajiștea cu crînguri ? De ce-aș fi trist ? Și totuș…