Despre istoria omorurilor in Partidul Comunist Chinez

Despre istoria omorurilor în Partidul Comunist Chinez

Cuvânt înainte.

Istoria de 55 de ani a Partidului Comunist Chinez (PCC) este scrisă cu sânge și minciuni. Poveștile din spatele acestei istorii sângeroase sunt extrem de tragice și rareori cunoscute. Sub conducerea PCC, un număr estimat la 60 – 80 de milioane de chinezi nevinovați au fost uciși, lăsând în urmă familii distruse. Mulți se întreabă de ce ucide PCC.

PCC continuă persecuția brutală împotriva practicanților Falun Gong, iar recent a dispersat cu gloanțe mulțimea care protesta în Hanyuan, iar oamenii se întreabă dacă vor apuca Mărturie foto înfățișând pedepsirea și vreodată ziua în care PCC va învăța să răspundă cu cuvinte, denunțarea unui „contrarevoluționar” nu cu gloanțe.

De către activiști PCC (AFP/Getty Images)

Mao Zedong a rezumat scopul Revoluției Culturale: „. după haos lumea atinge pacea, dar în 7 sau 8 ani haosul trebuie să apară din nou”1. Cu alte cuvinte, o revoluție politică, însoțită de mii de crime este necesară la fiecare 7 sau 8 ani.

În spatele masacrelor înfăptuite de PCC se află o ideologie care le sprijină și niște cerințe practice.

Ideologic, PCC crede în „dictatura proletariatului” și în „revoluția neîntreruptă condusă de dictatura proletariatului”. Astfel că după ce a preluat conducerea în China, PCC a ucis proprietarii de pământ pentru a rezolva problemele legate de relațiile de producție în zonele rurale. A ucis capitaliștii pentru a pune în aplicare reforma comerțului și industriei și pentru a rezolva relațiile de producție din orașe. După ce aceste două clase au fost eliminate, problemele legate de baza economică au fost practic rezolvate. În mod asemănător, rezolvarea problemelor legate de suprastructură2, a necesitat alte masacre. Suprimarea „Grupării anti-Partid Hu Feng”3 și campania Anti Dreapta” a eliminat intelectualii. Uciderea creștinilor, taoiștilor, buddhiștilor și a grupărilor populare a rezolvat „problema” religiilor. Crimele în masă din timpul Revoluției Culturale au consolidat PCC ca lider absolut, cultural și politic. Masacrul din Piața Tiananmen a fost folosit pentru a împiedica o criză politică și a nimicit cererile democratice. Persecuția împotriva Falun Gong este o încercare de a „rezolva” chestiunile de credință și de vindecări tradiționale. Aceste acțiuni au fost toate necesare pentru întărirea puterii PCC și pentru menținerea puterii sale în fața crizei sale financiare continue (prețurile pentru bunuri de consum au urcat brusc după ce PCC a preluat puterea și economia Chinei aproape că s-a prăbușit după Revoluția Culturală), a crizei politice (unii oameni nu urmează ordinele Partidului, alții doresc să împartă drepturile politice cu Partidul) și crizei de credință (dezintegrarea fostei Uniuni Sovietice, schimbările politice din Europa de Est și chestiunea Falun Gong). Cu excepția chestiunii Falun Gong, aproape toate mișcările politice anterioare au fost folosite pentru a reînvia spectrul malefic al PCC și a incita la revoluție. PCC a folosit campaniile politice și pentru a-și testa membrii, eliminându-l pe cei care nu mai întruneau cerințele Partidului.

1 Scrisoarea lui Mao Zedong către soția lui, Jiang Qing, în 1966 2 Suprastructura în contextul teoriei sociale marxiste se referă la modul de interacțiune dintre subiectivismul uman și substanța materială a societății 3 Hu Feng, intelectual și critic literar; s-a opus literaturii doctrinare a PCC. A fost dat afară din Partid în 1955 și condamnat la 14 ani de închisoare.

Omorurile îi sunt necesare și ele tot din motive practice. Partidul Comunist a început ca un grup de criminali și ticăloși care omorau pentru putere. După ce acest precedent a fost creat, nu mai puteau da înapoi. Teroarea permanentă a devenit necesară pentru intimidarea oamenilor și pentru a-l forța să accepte conducerea absolută a PCC din frică.

La suprafață poate părea că PCC a fost „forțat să ucidă” și că numeroasele incidente au iritat cumva spiritul malefic al PCC și prin aceasta au pornit accidental mecanismul de ucis al PCC. De fapt aceste incidente servesc la mascarea nevoii Partidului de a ucide – omorârea periodică este o cerință a PCC. Fără aceste lecții dureroase, oamenii puteau începe să creadă că PCC s-a schimbat în bine și că puteau începe să ceară democrație, asemenea studenților idealiști ai mișcării democratice din 1989. Masacrele care apar la fiecare 7 sau 8 ani servesc la împrospătarea memoriei oamenilor despre teroare și pot avertiza generația mai tânără că cei care lucrează împotriva PCC, care vor să schimbe conducerea absolută a PCC, sau care încearcă să spună adevărul despre istoria Chinei, vor simți gustul „pumnului de fier al dictaturii proletariatului”.

Omorul a devenit una dintre cele mai esențiale căi de menținere a puterii pentru PCC. După ce omorurile s-au acumulat, cuțitul de măcelar nu mai putea fi pus jos, pentru că ar fi încurajat oamenii să se răzbune pentru actele criminale comise de PCC. De aceea PCC nu numai că trebuie să organizeze omoruri masive și totale, dar în plus, masacrele trebuiesc făcute în cea mai brutală manieră, pentru a intimida efectiv populația – această cerință fiind necesară în special la început, când PCC își consolida puterea.

Din moment ce scopul omorurilor era insuflarea unei terori cât mai groaznice, PCC și-a selectat țintele distrugerii arbitrar și irațional. În fiecare campanie politică, PCC a folosit strategia genocidului. Să luăm de exemplu „suprimarea reacționarilor”. PCC n-a suprimat cu adevărat comportamentele” reacționare, ci indivizii pe care îi considera reacționari. Dacă cineva fusese înrolat și servise câteva zile în armata naționalistă a Kuomintang-ului (KMT), chiar dacă nu făcuse absolut nimic politic după ce PCC a câștigat puterea – persoana tot era ucisă din cauza trecutului său reacționar”. În procesul reformei agrare, pentru a înlătura „rădăcinile problemei”, PCC a ucis deseori întregi familii ale proprietarilor de pământ.