Doina iubirii

Doina iubirii
de Vasile Alecsandri
Trece vara cea-nflorită,

Trece vara cea iubită,

Și cu dânsa-n altă lume

Se duc florile din lume,

Se duc toate-n pribegie…

Rămâne țara pustie!

Numai două nu se duc,

Nici se duc, nici se usuc.

Una-i floare de zăpadă,

Una-i floare de livadă,

Una-i floarea crinilor,

Un-a trandafirilor;

Și amândouă-s răsădite,

Și amândouă-s înflorite,

Una-n câmpul raiului,

Alta-n cuibul graiului!

Mândrulițo, draga mea,

A căzut din cer o stea

Și mi-a zis într-un ceas rău

C-am să mor de dorul tău!

Și mi-a zis într-un ceas blând

Că de-i face pe-al meu gând,

Să mă lași a săruta

Două flori pe fața ta,

Una-n câmpul raiului,

Alta-n cuibul graiului,

De murit, eu noi muri,

Ci cu tine m-oi iubi

Cât or crește flori în lume

Și s-or duce-n ceea lume!