Furiosii din Amsterdam

Capitolul I.

Un panou cu lumină intermitentă pe care scria „FILE”1 situat deasupra benzii din dreapta a autostrăzii E 10, anunța vehiculele să încetinească la ieșirea de pe drumul 104 ce ducea la Amsterdam.

Tom Wonder, evitând un ambuteiaj, cârmi brusc volanul și se așeză cuminte în șirul de mașini oprite pe banda a treia, dar înainte să intre în coloană, șoferii îl claxonară indignați și îl înjurară:

— Kuttekop! 2

În Olanda, nu îți puteai permite să te joci cu „Codul rutier”, iar Golful alb aproape în întregime, aparținând tânărului american, se vedea cât de colo că nu era autohton, lucru ușor remarcat de olandezul de rând.

În culmea fericirii, Tom Wonder le făcu cu mâna protestatarilor și se angajă pe rampa ce ducea la Haarlemmerweg. Se gândea că se afla foarte aproape de un orgasm pe care îl considera deja ieșit din comun. Acest lucru merita din plin să străbată ca nebunul de două ori pe zi autostrada tristă, netedă ca-n palmă, ce lega Rotterdamul de Amsterdam. Olanda era de trei ori mai mică decât statul Indiana, totul fiind aici atât de descentralizat, încât, practic îți petreceai mai tot timpul la volan. Merse de-a lungul canalului plin de șlepuri. Pe malul celălalt, casele mici și dărăpănate evocau un decor din desenele animate, dar mai puțin vesel. Suburbia Amsterdamului nu era prea veselă nici pe vreme însorită, darămite când mai și ploua…

În urmă cu trei luni. Când venise în Olanda, trimis de NATO. Sergentultom Wonder se gândise că singurele distracții erau muzica pop și jogging-ul. Însă primele săptămâni îi alungaseră previziunile cele mai pesimiste…

La început, a lucrat într-o zonă industrială de o tristețe iremediabilă aflată între autostrada E 36, care ducea la Gudă și la Capelseweg, în partea nordică a Rotterdamului, refugiul depozitelor și al altor birouri exilate în acest colț uitat de lume… Tot perimetrul era înconjurat cu un gard metalic, ceea ce îi imprima vag aerul unui lagăr de concentrare.

În privința portului Rotterdam, Tom nu își mai făcuse nici o iluzie: nu se zărea nici un singur bar cu târfe. Numai câteva „heroine-girls” își făceau veacul prin cafenelele din imensa zonă portuară, gata să se vândă pentru câțiva florini. Erotismul nu prea avea cu ce să fie încurajat. Cât despre bucătăria autohtonă, dacă nu îți plăcea mâncarea indoneziana, erai condamnat să mănânci numai hamburgeri, iar specialitatea olandeză o constituiau cartofii fierți în coajă…

Într-o dimineață în care, Tom Wonder își alunga plictiseala făcând jogging prin preajma biroului, se oprise brusc la vederea unei apariții absolut insolite pentru aceste locuri austere. Era o tânără cu părul ridicat în coc, îmbrăcată într-o bluză elegantă din mătase, sub care jucau sânii orgolioși și cu o fustă crăpată, lucru extrem de rar în Olanda, din care se iveau ciorapii negri cu dungi. Stătea nemișcată într-o stație de autobuz, indiferentă la privirile curioase pe care le stârnea… Tom Wonder se apropie de ea și îi zâmbi. Americanul avea un farmec aparte datorită mustății negre, figurii luminoase și constituției sale atletice. Ziua aceea însemnase pentru el sfârșitul alergatului și începutul unei perioade binecuvântate care mai continua și în prezent. Dintr-o dată, sergentului Wonder i se păru că armata avea și o latură bună… De frică să nu cumva s-o împartă cu camarazii săi, nu pomeni nimănui de cucerirea lui. Decât fratelui mai mic căruia îi trimitea scrisori în Indiana.

Tom Wonder nu era un împătimit al războiului. Intrase în armata americană fiindcă, deși avea diplomă în informatică, nu își găsise de lucru. Familia lui ținuse întotdeauna cu democrații și îi vedeau cariera militară cu ochi critici.

Opri la semaforul de pe Prins Henrikkade, vizavi de marele pod peste canal ce ducea la gara centrală. Fiindcă stopul era destul de lung. Își permitea o mică siestă. Își verifică în oglinda retrovizoare mustața neagră, apoi se uită pe geam. Pe pod era o faună destul de pestriță și periculoasă, formată din vânzători de droguri, traficanți, hoți de buzunare, cerșetori care îi pândeau pe trecători.

Tom aprinse farurile și viră la dreapta, pe Damrak, bulevardul scăldat în lumina neoanelor care ducea la palatul regal. O bandă largă, puțin mai ridicată, destinată tramvaielor, ocupa mijlocul șoselei, ca mai peste tot în Olanda, obligându-i pe șoferi la un joc periculos de-a v-ați ascunselea cu numeroasele tramvaie verzi.

Prin ferestrele fără perdele putea să vadă gospodinele care pregăteau masa sau făceau curățenie. Acest mod de a lăsa trecătorii să vadă ce se întâmplă în casele lor ar putea constitui chiar un sport național, dacă olandezii ar fi avut imaginație. Din păcate, dormitoarele nu aveau ferestrele la stradă.

Nimeri iarăși într-un ambuteiaj… Adâncit în gândurile lui, viră puțin mai la stânga urcându-se pe șinele de tramvai și se angajă în urma garniturii, sub privirile reprobatoare ale unui polițist bărbos, care se mulțumi să-i facă un semn amical cu mâna ca să coboare. În societatea olandeză destul de tolerantă, polițiștii erau buni doar la a aduna în zori de pe străzile Amsterdamului drogații care au murit în urma unei supradoze. Hașișul și marijuana se vindeau practic la liber, iar heroina se cumpăra în văzul lumii. Drogurile soseau la Rotterdam cu vapoarele sau cu hidroavioanele mai mici care le aduceau de pe vapoarele ancorate în larg. După aceea, stupefiantele plecau spre Amsterdam și spre celelalte țări europene.

Sfârșind slalomul printre mașini și tramvaie, Tom Wonder ajunse în piața Dam, în centrul Amsterdamului, chiar în fața falnicului Monument Național. Un interpret insolit la cimpoi își umfla obrajii pe trotuarul din Paleisstraat în fața unei bănci, dar nimeni nu-i dădea atenție. Americanul încetini, examinând postamentul monumentului. Era imposibil să staționeze aici. Puținele locuri de parcare erau deja ocupate de taximetriști. Nu o zări pe fata care îl aștepta și fu nevoit să ocolească piața, evitând sensurile Unice.

Era la al treilea tur, când o siluetă apăru de pe Aert van Nesstraat și îi făcu veselă cu mâna. Tom tresări când văzu picioarele lungi strânse în jeanși și părul în vânt, care îi ajungea mai jos de mijloc