Iepurii si crabii

Daca stați cuminți și nu va mai ghiontiți în pat, o sa va spui povestea cu iepurii și crapii…

Iepurele ședea langa un snop de sacara și da din urechi ca din doua dește. Era un iepure cum nu s-a mai vazut, cu unsprezece picioare; zece de fugit și al unsprezecelea de ramas pe loc din fuga cea mai mare, ca o frana de picior. Dar fiecare picior era de o culoare, negru, roșu, alb, cafeniu, cenușiu și așa mai departe, labele iepurelui fiind încalțate de Dumnezeu cu unsprezece ciorapi desparecheați, scurți pana la genunchi. Cand fugea, iepurele nu mai semana cu nimic și animalele rapitoare, vazandu-1, se înfricoșau de el, ca de un magar care ar fi umblat prin paduri cu guler și cravata, cu palarie de paie, îmbracat în redingota, și din pantaloni afara, ieșindu-i pe dindarat, coada cu pamatuf.

— Ia sa ma iau eu dupa ființa asta pestrița, a zis un crap de unsprezece kilograme și cinci sute de grame! Vreau sa vad și sa ma dumiresc, ca nu mi se pare lucru curat.

Crapul se întalnise cu el la marginea heleșteului, unde iepurele se dusese sa bea apa, tocmai în locul unde crapul scosese mustațile din balta ca sa soarba aer. Ei s-au ciocnit bot în bot amandoi; peștele s-a scufundat și iepurele a croit-o de-a fuga. Crapul crezuse ca vede apropiindu-se de ochii lui un crap cu par și cu urechile date pe spate, iar iepurelui i se paruse ca vede-n lac un iepure fara urechi și cu solzi, ceea ce nu mai pomenise nici un iepure niciodata.

Sarind din apa pe uscat, crapul facu numaidecat și el cateva picioare și ca sa-1 ajunga pe iepure mai degraba, nu știu cum îi crescusera dedesubtul pantecului și patru roți. Fugea iepurele, fugea și crapul, și au fugit atat de mult unul dupa altul, pana se facu noapte și ratacira drumul amandoi.

— Ia mai bine sa ma culc, și-a zis iepurele, rupt de oboseala. Ticalosul de crap s-a încurcat în maraciniș.

Tot așa zise și crapul.
— Pana la ziua sunt cateva ceasuri; mai bine sa le dorm. Pentru întaia oara ma culc departe de ai mei, pe pamant uscat. O sa ma cam doara oasele fara o saltea de namol. Blestematul acela a fugit mai repede ca mine și cred ca nici nu o sa-1 mai ajung. îndata ce se face ziua, caut un drum mai iute, intru în vreun parau din apropiere, care ma duce repede acasa, în heleșteu.

Culcandu-se crapul, pamantul nu fu atat de tare cum socotise el. Dimpotriva, se simți întins ca pe o perina buna de puf. Crapul nimerise nu se poate mai bine, așternutul subt el era chiar caldicel, Zise: „Doamne ajuta!” și adormi.

Singur iepurele nu se simțea destul de potrivit așezat.
— Parca ma apasa ceva pe spinare, își zise el, și parca miroase a pește. „Doamne ajuta!” șopti și iepurele în gand și adormi.
Cand se lumina de ziua, crapul și iepurele dormeau fara sa știe, unul peste altul. Visand, crapul se bagase în iepure de tot și iepurele ținea pe crap cu labele îmbrațișat. Ochii crapului se deșteptara întai și detera de ochii iepurelui, care se trezi atunci. În tacere și uimiți, ochii lor schimbara cautaturi înspaimantate.
— Poftim! asta mai lipsea, zise fiecare în cugetul lui.
— Eu ma scol binișor și ma duc sa-mi vad de treaba, își zise iepurele, și voind sa se ridice nu putu, ca parca-1 țineau niște legaturi de labele de dindarat. Și cand voi sa se ridice și el, crapul fu lovit în cap cu un manunchi de leuștean.
— Vi s-a facut de duca? racni la ei un om cu caciula. Mai așteptați nițel ca de-abia s-a deschis piața.

Într-adevar, copiii tatii, peștele și iepurele erau în piața de vanzare… Dar voi ați adormit amandoi… Povestea are un succes nemaipomenit.