Legendele Olimpului volumul I

ALEXANDRU MITRU
LEGENDELE OLIMPULUI

Volumul 1

ZEII

ZEIȚA GHEEA

SE POVESTEȘTE, IN LEGENDA, că lumea noastră cea de asta-zi : pămîntul, plin de flori și fructe, cu rîuri limpezi și izvoare ,soarele, luna, ziua, noaptea și vînturile, suflînd repezi,
au fost întotdeauna astfel.
Lumea întreagă era-n haos, haos învîrtejit și negru, fără hotare, fără formă. însă, precum cîntau poeții, din haos s-a desprins pămîntul. Pămîntul nostru larg și darnic. Iară pămîntul rupt din haos?era însăși zeița Gheea.
Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintîi bărbat, Uranus. Și el„ Uranus, era cerul, cerul înalt și plin de stele.
„Ce mult își iubea Gheea soțul!… Nu mai puțin o îndrăgise Uranus pe soția lui.
;Ca să-i arate dragostea, zeul îi așternea pe frunte cununi de aur și lumină, atîta timp cît era ziuă, și noaptea o învăluia într-o hlanțidă albăstruie, plină de aștri lucitori. O dezmierda cu ploi și vînturi, și nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui, cît o să fie lumea lume.
Iar ea se-mpodobea pentru Uranus și își punea veșminte scumpe, pe care le țesea anume din frunze și din ierburi verzi. își presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Și îl privea cu ochii limpezi, strălucitori și azurii, ai lacurilor de cleștar.
La vremea sorocită, Gheea i-a dăruit soțului său șase feciori și șase fete, pe care i-a numit titani.
Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos), acela care înconjura, c-un briu de ape scînteietor, întreg pămîntul. Celui din urmă i-au zis Cronos, și’el era cel mai șiret, cel mai dibaci dintre titani.
S-au născut mai apoi ciclopii : trei frați, cu cîte-un singur ochi așezat în mijlocul frunții. Aceștia erau meșteri buni și învățaseră să facă, într-un lăcaș de sub pămînt: fulgere lucii, orbitoare, tunete grele, ce izbeau urechile ca un ciocan, și trăsnete nimicitoare..
După ciclopi s-au mai ivit alți trei feciori : hecantohirii sau centimanii, numiți așa fiindcă aveau pe trupurile lor uriașe cîte-o sută de brațe lungi și monstruoase.
Peste un timp, frumoasa Gheea 2 avea să nască și alți prunci —• urni cu forme-ngrozitoare, enormi, hidoși, necruțători.

Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. Și-așa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat, din locul de stăpîn ceresc, de către unul din feciori.
Din pricina aceasta dragostea lui față de Gheea pălea mereu. Și-nfricoșat se frămînta să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture, degra1″/ primejdia care-l pindea.
Nu avea incredere în nimeni, nici măcar în soția sa. Și-atunci seară chema pe toți copiii-n jurul lui și
i-a zvîrlit in rîntunecosul Tartar.
căzut din cer o nicovală pe pămînt, îi trebuiau cam și nouă nopți, zice legenda. Și tot atîta timp trecea, de-o •1 de pe pămînt în mult prea mohorîtul Tartar. i/lo își făcuse zeul o închisoare cu porți grele. Trei ziduri o împrejmuiau, ziduri puternice de-aramă și-un rîu cumplit de foc și smoală 3.
Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieși. Doar el, Uranus, avea cheia. Era deci liniștit stăpînul și bucuros că a scăpat de orișice amenințare. Zîmbea din nou soției sale și îi spunea că-i este dragă. Dar cum năștea un nou copil, Gheea vedea, plină de spaimă, că zeul i-l smulgea din brațe și-l închidea în temniță.
Mai înainte vreme, Gheea nu îndrăznise să încalce voia soțului ei Uranus — și îndurase făr-o vorbă poruncile și silnicia. Acum însă i-era destul. Se mîniase-n sinea ei.
Cum ? Ea-i năștea atîția prunci și n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închiși în Tartar și n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Asta nu putea zeița să-ngăduie la nesfîrșit. Și-a rugat mai întîi bărbatul, cu umilință și cu lacrimi, să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat.
— îndură-te, fii bun, Uranus, îi cerea ea nemîngîiată, în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Fii bun, Uranus, dă-le drumul ! Nu merită osînda asta niște copii nevinovați. Iți stau chezașă pentru dînșii că nu îți vor răpi puterea, dacă vei fi mai milostiv…
Zeul Uranus era însă crud și neînduplecat. Ținea la stăpînirea lui. Nu se înduioșa deloc, cînd își vedea soția plîngînd. Și s-a răstit către zeiță :
— Vezi-ți de rosturile tale… Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc…

Era teribil cînd striga și cînd se supăra Uranus, și Gheea n-a mai spus nimic. Și-a-năbușit plînsul în piept și și-a plecat, tăcută, fruntea.
— Mă voi supune !… i-a răspuns.
Insă, în gîndu-i, tot atunci s-a hotărît să-l pedepsească pe soțu] său ne-ndurător.

Prin farmece necunoscute, Gheea a scos din sînul ei un diamant strălucitor. Din el zeița și-a făcut o armă ca o seceră. A pătruns apoi, pe furiș, cînd Uranus se odihnea, pînă în Tartarul adînc. A deschis porțile uriașe, ce erau tot de diamant, prin vrăji numai de ea știute. S-a strecurat prin întuneric, pînă La fiii ei, titanii, și i-a-ntrebat cu glas șoptit :
— Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Știți că nu poate fi ucis, pentru că-i zeu nemuritor. în schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. Cine se-ncumetă să fie stăpî-flitor în locul lui ?
Cronos primește lupta cu Uranu?
Toți au tăcut înfricoșați de vorbele cutezătoare. Uranus era tatăl lor. Cum să-și lovească ei chiar tatăl — deși îi pedepsise greu ? Apoi, zeul era puternic, și față-n față nu puteau să îl doboare nicidecum. Iar pe furiș, fiii, titanii, se rușinau să dea o luptă.
Toți au tăcut afar’ de Cronos. El era foarte îndrăzneț și, în același timp, șiret. Și îl ura pe tatăl său, pentru că-l aruncise-n Tartar, deși era nevinovat. Dorea de mult să se răzbune, să pună mîna pe putere, și iată cel mai bun prilej.

S-a apropiat de mama sa și i-a răspuns, tot pe șoptite, că este gata să se lupte și să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit.
Fără să stea prea mult pe gînduri, a luat în mînă secera și, as-•cunzîndu-i, plin de grijă, tăișul ei scînteietor, s-a furișat pe porți afară. Pe urmă, sfătuit de Gheea, s-a ascuns după niște stînci. Din acel loc putea să vadă, în depărtare, orișice ; dar el nu putea fi zărit.
A stat acolo pînă noaptea, pîndind cu dinții încleștați, așteptînd •clipa potrivită cînd va putea să îl lovească pe tatăl său, zeul Uranus.
Știa că lupta-i cu primejdii și mai știa prea bine Cronos că ne-izbînda ar fi dus la pedepsirea lui și-a Gheei. Uranus i-ar fi osîn-dit la chinuri înfricoșătoare.
Deci, trebuia, neapărat, să-nvingă pe cîrmuitorul de pîn-atunci al cerului. Nu mai putea să dea-napoi.

carte download gratis.....