Măcar un cuvințel

MĂCAR UN CUVINȚEL

Radu fu cel dintâi care veni să-l liniștească.

— Lasă, mă, o să treacă și asta !

Fe urmă veni Lia :

— Hai, capul sus !

Apoi Ion.

— Nu te mai necăji. Se întâmplă.

Acum, rămas singur în clasă, se gândește la ei cu duioșie. Ce prieteni buni. Toată clasa s-a grăbit să iasă în recreație, numai ei, ei trei, au simțit câtă nevoie are el de un cuvânt de mângâiere, și s-au oprit să i-! spună. Ei bine, da, abia acum își dă seama cine îi sunt adevărații prieteni și cine nu. Piatra de încercare a fost acest nenorocit de 4, pe care l-a primit la aritmetică. Cei cărora le pasă de el, cei care îi sunt prieteni adevărați nu s-au grăbit s-o zbughească la joacă, ci au venit lângă el și i-au spus : „Lasă, mă, o să treacă", și „Capul sus !" și „Nu te mai necăji"...

...Dar Barbu ? Barbu, pe care-! socotea mai mult decât un prieten, poate chiar mai mult decât un frate, ce-a făcut pentru el ? A fost primul care a țâșnit pe ușă. Ca din pușcă. Nici n-a întors capul spre el... Păi sigur, de ce să-l întoarcă ? Ce avea de văzut ? Un om necăjit. Și puțin îi pasă lui Barbu de un om necăjit. S-a dus glonț să joase bâza, sau leapșa sau — de ce nu — să râdă cu fetele de necazul lui. Bine, domnule Barbu, bine... Va să zică așa știi, așa înțelegi tu să te porți după o prietenie de aproape patru ani, asta ca să nu-l mai socotim pe cel de la grădiniță ! Poate că o să mai vii la mine să împrumuți pompa de bicicletă. Și poate că o să îndrăznești să vii și la televizor, când joacă Rapidul... Pompă n-am. Nu mai am: Ba ca să nu mint, am, dar n-o mai dau. De ce ? Uîte-așa. Se strică. Se consumă. Nici tu n-ai vrut să-ți strici, să-ți consumi recreația ca să te oprești lângă un prieten, și să-i spui un cuvânt, un cuvințel de mângâiere. Atât voiam de la tine : un „Lasă mă, o să treacă", un „Capul sus !" un „Nu te mai necăji !“ Nu-ți ceream să plângi pe umărul meu. Nici să-ți smulgi părul din cap. Un cuvânt, un cuvințel, îmi era de-ajuns... Vrei să vii duminică la televizor ? Nu se poate. De ce ? Uite-așa. Nu-l deschid. Nu mai pot să sufăr Rapidul. Nu mă interesează când și cu cine joacă. Eu de azi țin cu Butoiul-Rahova. Echipă mare. Numai internaționali. Bate pe Rapid când vrea, cum vrea, și la ce scor vrea. N-are probleme. Și când o să-i bată, eu o să râd cu gura până la urechi, o să mă tăvălesc pe jos de râs. Că și tu râzi acum, nu te doare că eu mă perpelesc aici. Îți arde de leapșă ? Bine, domnule Barbu, bineee... Pentru tine aproape patru ani de prietenie au fost nimic — asta ca să nu-l mai socotim și pe cel de la grădiniță. I-ai pus în cântar alături de douăzeci de minute de recreație și recreația a atârnat mai greu. Mă rog. Fiecare cu cântarul lui, cu obrazul lui. Eu, cel puțin, n-am ce să-mi reproșez. Poate doar că am fost atât de naiv să cred în prietenia ta... Cu ce ți-am greșit eu ? Hai, spune cu ce ? Nu-i așa că taci ? Și de ce taci ? Poate că mă vezi necăjit și nu vrei să mă contrazici ? Nu. Nu te doare pe tine de necazul meu. Taci pentru că am dreptate. Și pentru că veni vorba de dreptate. Am de la tine niște timbre. Două Australii ștampilate, din seria cu canguri. Ți le-am lăsat. Spuneai că-ți plac cangurii, că au buzunar. Ei, să nu-ți mai placă. Să nu mai aibă buzunar. Că nici mie nu-mi place cum te porți tu cu mine... Cuțitul pe care ți l-am dăruit de ziua ta, n-avea grijă, n-o să ți-l cer înapoi. Eu însă îți stau la dispoziție oricând, cu cartea pe care mi-ai dat-o tu de ziua mea, și ai scris pe ea : „Cu prietenie". Ai scris cea mai mare minciună. De ce să țin în casă o minciună ? Ca s-o pot răsfoi ar trebui să-mi îmbrac mănușile și pe urmă să mă spăl pe mâini în zece ape. Da, domnule Barbu, da... Trădarea prieteniei se plătește scump ! Nu mai ești un puști. Ai ajuns într-a patra, ești pionier, te-am ales comandant de detașament. Ai putea să știi, și încă prea bine, cum trebuie să se poarte un prieten. Fiindcă, repet, nu-ți ceream nimic deosebit. Un cuvânt doar, un cuvințel. Radu, Lia, Ion, cum au găsit ? Numai tu...

Ușa trântită îl face să tresară. A intrat Barbu transpirat, gâfâind :

— S-a făcut. Totul e în regulă. Record mondial la sprint. Am alergat până la tata să-i spun să nu mă mai aștepte la trei, ca să mergem să-mi ia pantofi. Vin după masă la tine și până nu-ți intră în cap descompunerea numerelor, nu mă las. Se poate, mă ? Patru ? Tu și patru ? Păi nu-ți crapă obrazul ? Ce faci mutra asta ? Poate că ai vrea să-ți spun : „Lasă, o să treacă, nu te mai necăji !“ Ba necăjește-te, frățioare, necăjește-te, că n-ai nici un motiv să sări în sus de bucurie... Ai mâncat ? Nu ? Hai că am o tartină. O facem juma-juma.