Mircea cel Batran – domnitorul Tarii Romanesti – referat
Aa
Mircea cel Bătrân a fost Domn al Țării Românești între anii 1386-1418
Mircea se trăgea din dinastia Basarabilor, fiind fiul lui Radu I, domn al Țării Românești (1377-1383). Acesta a avut doi fii: pe Dan I, cu doamna Ana și pe Mircea, cu doamna Calinichia. Asupra originii mamei sale, Calinichia, opiniile istoricilor sunt divergente, existând mai multe ipoteze:
Doamna Calinichia ar fi cea de-a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești târzii, din secolul al XVII-lea.
Doamna Calinichia este, în opinia lui Nicolae Iorga[6], o prințesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc și de la ea ar fi moștenit Mircea titlul de despot. P. P. Panaitescu argumentează că acest nume este unul monastic ortodox, iar Mircea este despot în virtutea stăpânirii sale în Dobrogea
Doamna Calinichia ar fi una și aceeași persoană cu doamna Ana, schimbându-și numele în momentul călugăririi.
Doamna Calinichia ar fi originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele moșii pe care le deținea acolo.
Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), însă odată cu evoluția limbii a ajuns să-și piardă sensul inițial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupune, în general, în limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume. Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în occident, Mircea a primit acest nume pentru a fi deosebit de Mircea Ciobanul care a domnit în secolul al XVI-lea.
Soția lui Mircea a fost doamna Mara, al cărei chip se păstrează la schitul Brădet. Știri directe asupra ascendenței acesteia nu au parvenit, însă prin interpretarea altor documente, în care este înfățișată ca mare proprietară de terenuri în Ungaria, majoritatea specialiștilor acceptă descendența acesteia din familia de Cilly, de origine germană din Carintia.
Domnia
Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, Armatei, Administrației și Bisericii.
Târgoviște se dezvoltă rapid, în primul rând datorită construirii drumului comercial care făcea legătura între Brașov și portul Brăila, situat în extrema estică a statului muntean, iar în cel de-al doilea rând datorită poziției strategice a orașului, devenit în anii 1368-1369 refugiu al familiei domnești și principalul centru de comandă al operațiunilor militare din timpul războiului dintre Vladislav Vlaicu și regele Ungariei, Ludovic de Anjou, conflict finalizat prin înfrângerea oștilor maghiare pe frontul de luptă de pe valea Ialomiței.
Economia țării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Se înființează noi surse de venit în urma deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare cresc.
În timpul lui Mircea, monedele erau folosite mai ales de către străini și negustori. În țară, tranzacțiile se făceau însă preponderent în natură, iar moneda Țării Românești era ducatul de argint. În vremea lui Mircea cel Bătrân s-au emis mari cantități de monedă având un număr însemnat de sigle diferite. Pe fiecare dintre acestea pe lângă legenda obișnuită, era trecută câte o literă, pentru a putea identifica meșterul monetar care le-a bătut. Ducații de tipul I au pe avers stema dinastică a domnitorului, iar pe revers un coif pe care se află acvila valahă. Ducații de tipul al II-lea au pe avers stema dinastică a lui Mircea, timbrată cu un coif peste care se află stema țării, iar pe revers reprezentarea lui Mircea în costum bizantin, cu lancea în mâna dreaptă și globul crucifer în mâna stângă. Pe lângă aceste tipuri de ducați, realizați din argint, a fost bătută și o serie redusă din aramă amestecată cu argint.
Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din țărani, și oastea cea mică sau curtea. Este de semnalat faptul că Mircea păstrează dreptul de oaste asupra satelor scutite și se pare că reactivează această obligație pentru ohabele create de domnii anteriori. În paralel, înzestrează armata cu arme și întărește sau înființează cetăți în punctele strategice ale țării.
Pe plan extern, în paralel cu organizarea și întărirea țării, Mircea a pus bazele unor alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența Țării Românești. Astfel, el a păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (și ulterior împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană), bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman, aflat pe atunci în plină expansiune spre centrul Europei. Mircea a fost vasal al regelui Sigismund de Luxemburg, dar numai pentru feudele din Transilvania pe care acesta i le-a recunoscut: Făgărașul, Amlașul și Banatul de Severin; în plus, Sigismund i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate.
“Inceputul conflictului cu turcii are loc in anul 1389, atunci cand Mircea il ajuta cu oaste pe Lazar, cneazul sarbilor, in lupta de la Kossovopolje (Campia Mierlelor). Lazar convocase la lupta impotriva “necredinciosilor” toata crestinatatea, insa raspunsurile au fost intarziate sau absente in cea mai mare lor parte. La inceput, sortii au parut a fi de partea crestinilor mai ales ca fanaticul sarb, Milos Obilici, l-a ucis pe insusi sultanul Murad. Fiul acestuia insa, Baiazid Ilderim (Fulgerul), va lua imediat comanda armatei turcesti si va schimba retragerea initiala intr-o stralucita victorie. Crestinii au fost zdrobiti iar cneazul Lazar insusi isi va pierde viata. Asteptandu-se la razbunarea turcilor pentru implicarea sa in lupta, Mircea ia masuri, consolidand linia Dunarii prin ridicarea cetatii de piatra la Giurgiu si prin fortificarea celei de la Turnu (sau Nicopolul Mic). Voievodul va incheia la 10 decembrie 1389 si un tratat de alianta cu regele polonez Vladislav Iagello iar printr-un act semnat la 17 martie 1390, domnul muntean se apropie si de suveranul ungur Sigismund. Intr-adevar, atacul lui Baiazid se produce.”(descopera.ro)
Batalia de la Rovine
Dupa cucerirea Bulgariei, care are loc in 1393, Baiazid decide sa intreprinda o expeditie impotriva lui Mircea. Oastea turceasca asediaza si cucereste mai intai Silistra, de pe malul drept al Dunarii, traverseaza fluviul, ocupa Turnu si inainteaza spre Arges. Alaturi de sultan se aflau vasalii sarbi Marco Cralievici si Constantin Dragasevici. Lupta s-a dat la Rovine, pe malul unui rau inca necunoscut, in ziua de 10 octombrie 1394. Referitor la acest loc – cuvantul “rovine” inseamna “santuri” – exista discutii: unii cred ca ar fi fost langa Craiova, altii il aseaza pe apa Ialomitei in timp ce o a treia versiune il situeaza pe unul dintre raurile Calmatui, Vedea, Teleorman sau Arges.
Bătălia de la Nicopole – Cruciada crestina impotriva Imperiului Otoman
Prin supunerea completă a Bulgariei în 1393, prin faptul că sârbii erau vasali, prin expediția din Țara Românească din 1394-1395, cu toate consecințele ei, ungurii se vedeau direct amenințați de puterea, în plină ofensivă a turcilor. Regele Sigismund hotărăște că e momentul să se întreprindă o mare expediție creștină împotriva acestora spre a-i goni de la Dunăre și dacă e cu putință, chiar din Europa. Tratative în vederea unei asemenea expediții se duceau de câțiva ani.
“Atmosfera fusese pregătită: feudalii din Franța, Germania, Anglia anunțau participarea. Apusul întreg se mișca, întocmai ca în vremurile puternicului entuziasm religios care dusese la cucerirea locurilor sfinte. În luna mai a anului 1396 începuseră să sosească la Buda primii cavaleri francezi și burgunzi. Vin apoi cavalerii germani, sub conducerea lui Ioan de Zollern, burggraful de Nurenberg și cavalerii englezi sub ducele de Lancaster. Veneția dădea ajutor cu flota ei, Bizanțul intra și el în coaliție. În toiul verii, această mândră armata feudală, cu veșminte și armuri strălucitoare, se îndreaptă spre ținuturile noastre. La 13 august, Sigismund era la Orșova. La Dunăre îl aștepta Mircea cu oastea sa. Cu totul, creștinii erau se pare vreo 100.000, dintre care 60.000 cavalerie și 40.000 pedestrași. Vidinul e luat fără greutate; stăpânitorul de aici, Sracimir, se închină și primește o garnizoană de a aliaților. Rahova care era ocupatà de trupe turcești, cade și ea. Armata creștină se îndreaptă spre Nicopole pe care-l asediază, pe uscat și pe apă, timp de 16 zile. Baiazid era, în timpul acesta, la Târnovo. Auzind de sosirea aliatilor, se îndreaptă grabnic cu toate puterile sale spre cetatea asediată.
Întâlnirea celor două armate are loc pe 25 septembrie 1396. O cunoaștem destul de bine, mulțumită, între altele, povestirii unui martor ocular, germanul Hans Schiltberger. Acesta ne spune că mai dinainte de începerea luptei, Mircea făcuse o recunoaștere cu o mie dintre ostații săi spre a-și da seama de numărul turcilor și adusese vestea că aceștia ar fi foarte mulți. El ceruse apoi voia să atace el cel dintâi pe Baiazid. Regele Sigismund i-ar fi încuviintat foarte bucuros această dorință.”(istoriepescurt)
Batalia a fost crunta si sangeroasa cu pierderi uriase de vieti omenesti dar cel mai important eveniment este acela ca Dezastrul de la Nicopole a descurajat pentru o perioada de peste 50 de ani, intentia de a se forma o cruciada crestina impotriva alungarii Imperiului Otoman din Europa.
După victorie, Baiazid desființează statul bulgar de la Vidin, confiscând moșiile bisericești și boierești pe care le-a dăruit spahiilor, și transformă cetățile de pe malul drept al Dunării în puncte de sprijin pentru incursiunile de pradă la nordul Dunării. Aceste măsuri, îndeosebi soarta moșiilor boierești, au consecințe în Țara Românească, unde boierii îl părăsesc pe Vlad I (1396 – 1397), alăturându-se lui Mircea cel Bătrân, care își redobândește tronul.
Data morții lui Mircea cel Bătrân apare în cronicile sârbești: „Anul 6926 (1418), s-a pristăvit marele voievod al Ungrovlahiei, Io Mircea, ianuarie 31”
Biserica mănăstirii Cozia este ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Pridvorul cu stâlpi datează din vremea lui Constantin Brâncoveanu, iar fântâna din timpul lui Neagoe Basarab. Zidită între 1387-1388 pe locul unui vechi lăcaș de cult, mănăstirea a rămas, cu toate adăugirile și prefacerile aduse în veacurile următoare, cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, al cărui portret și mormânt se află aici. Lânga mormântul domnului isi doarme somnul de veci mama a lui Mihai Viteazul, calugarita sub numele de Teofana.
