Monarhia absoluta in Franta referat
Aa
Monarhia absolută este regimul în care puterea de stat, absolută și invizibilă, este încarnată de rege ale cărui competențe sunt limitate de legile tradiționale, dar nu pot fi controlate nici de nobilime, nici de reprezentanții corpului social sau politic din Adunarea Stărilor Generale. Ideile sale de bază sunt unitatea și legea, expresie a ordinii și controlului asupra societății. Limitele puterii regale(executivă, legislativă, juridică) rezultau doar din responsabilitatea sa în fața lui Dumnezeu-sursa unică a autorității monarhice. Monarhul este astfel dezlegat (sensul etimologic al termenului absolut) de orice răspundere terestră, liber de a legifera și decide singur.
Absolutismul monarhic se cristalizează treptat îi Spania sub domnia lui Filip al-II-lea (1556-1598) și în Franța, începând cu Henric al-IV-lea (1589-1610).Stăpân al unui imens imperiu colonial, regele Spaniei s-a preocupat de constituirea unei birocrații eficiente, pe care să o poată controla cu strictețe.
Biserica catolică și în special Inchiziția au contribuit la consolidarea acestui tip de guvernare autoritară.
În Franța, arhitecții absolutismului monarhic sunt cei doi cardinali miniștri: Richelieu (1585-1642), ministrul lui Ludovic al-XIII-lea și Mazarin (1602-1661). După moartea celui din urmă, noul rege, Ludovic al-XIV-lea, a decis să guverneze singur.
Ludovic al-XIV-lea și ministrul său Colbert (1619-1683), ilustrează cel mai bine acest regim politic. Economia, statistică populației, armata, religia și politica externă sunt toate controlate strict de către rege, ajutat de consilii. Se dezvoltă, astfel, o birocrație administrativ-funcționărească plătită, legată de stat și devotată intereselor lui. Cu ajutorul intendenților numiți de rege se asigură funcționarea și armonizarea sistemului central de guvernare cu cel teritorial.
Regele a înlăturat din Consiliile de stat, care îl ajutau în guvernare, pe toți aceia care prin prestigiul și rangul ce-l aveau ar fi putut constitui o concurență pentru autoritatea sa. S-a înconjurat în schimb de persoane provenite din rândurile burgheziei înnobilate, devotate statului și având pregătire juridică sau administrativă. În fapt, Ludovic se baza pe un cerc restrâns de colaboratori căci principiul cumulului permitea ca aceiași persoană să dețină mai multe funcții.
Politica lui Ludovic a fost influențată de starea permanentă de război. Aceasta l-a obligat pe rege să găsească mereu soluții financiare, ceea ce a dus în cele din urmă la o centralizare accentuată, în special în domeniul fiscal și economic. În economie, Colbert pune în practică ideile mercantilismului, curent economic ce susținea ideea intervenției masive a statului în activitatea economică și stimularea comerțului extern și a manufacturilor.
Absolutismul francez se caracterizează prin întărirea rolului statului și identificarea lui cu regele, prin încercarea de control și uniformizare a tuturor activităților sociale, de la economie la religie, până la viața intelectuală. Controlul supușilor este punctul său central. Ludovic al-XIV-lea a întărit administrația provincială și centrală, a reorganizat politia și sistemul de statistică demografică. Înregistrarea supușilor însemna a-i controla mai ușor, a percepe mai repede impozitele și a avea o idee clară asupra eventualului potențial militar. Armata franceză devine permanentă, iar dotarea sa este cea mai bună din Europa.
Ludovic a încercat să-și impună controlul și asupra credinței supușilor săi, urmărind ca prin uniformizarea religioasă catolică să-și atingă scopurile politice. Revocarea Edictului de la Nantes a însemnat însă deschiderea unui război intern cu grupările protestante dar și pierderea unui potențial demografic și economic important. Peste 200000 de protestanți vor emigra în Olanda, Anglia și statele germane, unde vor constitui o opoziție intelectuală și politică deschisă și critică la adresa regimului absolut.