Motive pentru a zambi

Cuvânt înainte

Dr. Buckner Fanning subliniază faptul că o parabolă este o povestire simplă cu un înțeles complex. Și ne împărtășește următoarea parabolă, preluată direct din benzile desenate ale lui Charles Schulz cu personajele „arahide”. Primul cadru înfățișează o noapte întunecată; cățelul Snoopy stă în căsuța lui. Se duce la ușa din față a lui Charlie Brown și o lovește cu laba. Charlie Brown se uită pe fereastră și spune: „Iar te simți singur?” În următorul cadru, Charlie Brown și Snoopy se plimbă împreună, iar Charlie îi spune cățelului: „E un simțământ îngrozitor, nu-i așa?” În următoarea imagine, sunt amândoi în pat, cu păturile trase, iar Charlie Brown încearcă să-și îmbărbăteze tovarășul deprimat, spunând: „Te trezești în toiul nopții și totul pare lipsit de speranță. Ești complet singur.” Snoopy își trage și mai mult pătura peste cap. Charlie Brown spune: „Te întrebi ce sens are de fapt viața și de ce ești aici. Oare îi pasă cuiva cu adevărat? Privești țintă în întuneric și te simți complet singur.” În ultimul cadru, Snoopy se uită la Charlie Brown și întreabă tânjind: „Avem prăjituri de noapte?”

Din când în când, cu toții avem nevoie de „prăjituri de noapte”. Scopul acestei cărți este să vă ofere niște „prăjituri de noapte” și să vă convingă să le dăruiți și altora. „Prăjiturile de noapte” sunt în esență încurajări sau interludii plăcute care pot produce o schimbare în viața oamenilor. Dicționarul american al limbii engleze, Noah Webster 1828 (la care mă voi referi de mai multe ori în această carte) definește schimbarea ca fiind „faptul de a da unui lucru altă formă, alt aspect; modificare, transformare”. A produce înseamnă a face ceva ce nu exista înainte, a crea, a înființa.

Uneori veți produce o schimbare în moduri neașteptate și inexplicabile. În timp ce citiți aceste parabole și aplicațiile lor, vă veți spune adesea: „Dacă el poate, atunci pot și eu”, „Dacă ea poate, pot și eu.” Este primul pas în a produce o schimbare.

Îmi place foarte mult povestea despre o clasă de sociologie care a studiat peste 200 de băieți, majoritatea originari din centrul orașului Baltimore, Maryland. În urma studiului, studenții au ajuns la aceeași concluzie cu privire la fiecare dintre băieți: „N-are nicio șansă.” Douăzeci și cinci de ani mai târziu, un alt profesor de sociologie a întreprins un studiu de urmărire și a reușit să găsească 180 din cei 200 de băieți. Dintre aceștia, 176 deveniseră medici, avocați, oameni de afaceri de succes etc. Când au fost întrebați cum de au reușit să răstoarne prezicerile legate de viitorul lor, răspunsul tuturor a fost în esență același: „Am avut o profesoară…” Profesorul de sociologie a dat de urma ei și a întrebat-o cum reușise să aibă o asemenea influență asupra atâtor tineri. Ea pur și simplu a zâmbit și a spus: „îi iubeam pe băieții aceia.”

Speranța mea este că prin această carte veți intra în contact cu dragostea celor despre care vă vorbesc și cu ceea ce au însemnat poveștile lor pentru atâția oameni. Dacă puneți în aplicare cele învățate și îmi împărtășiți povestea voastră e posibil să o regăsiți într-o viitoare carte.

Introducere

Această carte își propune câteva obiective clare. În primul rând, după cum o spune și titlul ei, dorește să vă ofere un cuvânt zilnic de încurajare, care este combustibilul speranței. De asemenea, vă va oferi motive pentru a zâmbi și, uneori, chiar pentru a izbucni într-un râs sănătos. Fiecare pagină este destinată a împlini o nevoie a voastră, care poate că astăzi nu e evidentă, dar se va manifesta la un moment dat în viața fiecăruia.

Firmele pot folosi pagini din această carte pentru a organiza întruniri de vânzări, ședințe de personal sau întruniri de departament. La aceste scurte întâlniri, cineva poate să citească sau să explice povestea și oamenii pot face schimb de idei despre cum se aplică acele concepte în situația respectivă. Soții și soțiile își pot citi cartea unul altuia, la micul dejun sau la cină, creând astfel o mai mare apropiere între ei. Profesorii o pot împărtăși elevilor, iar în unele companii se pot face copii pentru a le înmâna fiecărui angajat. Oameni de toate profesiile pot împărtăși pasajele preferate prietenilor sau membrilor familiei care au nevoie de un cuvânt de încurajare. Pe scurt, aceste mesaje pot fi folosite în multe feluri pentru a vă încuraja pe voi înșivă și pe alții.

Într-o lume atât de negativă, sunt convins că zilnic avem nevoie de ceva care să ne învingă negativismul. Cred că veți găsi cuvinte de încurajare care vor produce o schimbare în viața voastră.

Vă invit nu doar să citiți cartea, ci să o disecați pagină cu pagină. Vă sugerez să țineți un pix la îndemână și să însemnați anumite gânduri și idei. Astfel, când veți avea ocazia sa folosiți o povestire, un exemplu, o ilustrare sau o glumă, banca voastră de date va fi pregătită.

Cu siguranță căultimele gânduri pe care le depanăm în minte chiar înainte de a adormi au o influență asupra noastră. Așadar, chiar înainte de a merge seara la culcare, citiți unul dintre aceste mesaje și concentrați-vă asupra lui. Dacă v-ați uitat la știrile de seară, ați face bine să citiți mai multe pagini și să meditați la cele citite înainte de a stinge lumina.

Urmează liderul

Experiența este un profesor dur. Întâi să testul, apoi predă lecția.

Sunt primul care recunoaște că oile nu sunt cele mai inteligente creaturi de pe pământ, dar uneori mă întreb ce se poate spune despre unii dintre noi, oamenii. Când păstorii vor să-și ducă turma de pe o pășune pe alta, dacă e vreun obstacol pe drum, lasă o capră să deschidă drumul și aceasta va sări peste obstacol. Oile o vor urma în mod conștiincios. Și mai interesant este că dacă dau la o parte obstacolul, oile vor continua să sară ca și cum acesta ar fi încă acolo.

Într-o oarecare măsură, oamenii sunt la fel. La Kuala Lumpur, în Malaezia, s-a organizat un cros pe o distanță de 11 km. După două ore de la începerea cursei, la locul de sosire nu se vedea niciun alergător, așa că organizatorii s-au gândit că poate s-a întâmplat ceva. S-au urcatîn automobile și au pornit în căutarea alergătorilor; i-au descoperit la cel puțin 10 km distanță, alergând într-o direcție greșită. De fapt, unii dintre ei parcurseseră deja peste 16 km. A. J. Rogers, unul dintre organizatorii cursei, a declarat că, aparent, încurcătura s-a produs când alergătorul aflat în frunte a luat-o în direcție greșita la al cincilea punct de control, iar restul alegătorilor l-a urmat.

John Maxwell din San Diego, California, spune că pe parcursul vieții sale, un om obișnuit influențează, direct sau indirect, zece mii de alți oameni. Cei aflați în poziții de conducere influențează cu mult mai mulți. Iată motivul pentru care conducerea presupune o imensă responsabilitate – aceea de a te asigura că te îndrepți în direcția potrivită, că hotărârile pe care le iei sunt bazate pe voință și că ai ales un drum bun. Când iei o decizie, aceasta va influența, direct sau indirect, nenumărate alte persoane. Deciziile potrivite luate de persoanele potrivite pot avea o influență pozitivă asupra oamenilor, așa că… luați decizii bune.

N-ovei lua niciodată înaintea altora atâta vreme cât încerci să fii chit cu ei.

Ambiția – bună sau rea?

Problema este lipsa unui scop, nu lipsa de timp. Cu toții avem 24 de ore pe zi.

Am convingerea că ambiția, alimentată de compasiune, înțelepciune și integritate, este o forță însemnată care ne conduce spre mai bine. Va pune în mișcare forța întreprinzătoare și va deschide ușa posibilităților pentru tine și pentru mii de alți oameni. Dar când e alimentată cu lăcomie și dorință de putere, ambiția e o forță distructivă care, în cele din urmă, poate produce un rău ireparabil celui care o nutrește și celor din preajma sa.

A spune că ambiția ne poate înălța sau distruge este mai mult decât un simplu clișeu. Ambiția ne înalță arunci când auzim cuvintele lui Henry Van Dyke, care a spus: „Există o ambiție mai măreață decât aceea de a sta cu fruntea sus. Este ambiția de a te apleca și a ridica omenirea puțin mai sus.” George Matthew Adams a remarcat că „cel mai sus ajunge acela care-l ajută pe un altul să urce”. John Lubbock a spus-o în felul următor: „Să faci ceva, oricât de neînsemnat, pentru ca oamenii din jur să devină mai fericiți și mai buni este cea mai mare ambiție, cea mai înălțătoare speranță ce poate însufleți o ființă umană.”

În timpul copilăriei petrecute în Yazoo City, Mississippi, i-am auzit deseori pe mama mea și pe bărbatul pentru care lucram la băcănie cum descriau pe cineva prin cuvintele: „Este un tânăr extrem de ambițios” sau „Are foarte multă ambiție.” După tonul vocii, se vedea că apreciau foarte mult această trăsătură a persoanei. Am înțeles implicit că era vorba de ambiție alimentată de compasiune, înțelepciune și integritate. Pe de altă parte, deseori i-am auzit spunând: „E un om drăguț, dar n-are niciun pic de ambiție.”

Din punctul meu de vedere, faptul că oamenii care au o aptitudine – inclusiv cei care citesc aceste cuvinte – și nu o folosesc reprezintă una din realele tragedii ale vieții. Binecunoscuta butadă din medicină „Funcția creează organul” este cum nu se poate mai adevărată. Pe scurt, ambiția, alimentată de compasiune și de un scop, poate fi o forță însemnată care ne conduce spre mai bine.

„Acolo era atât de frig”, spune un om, „încât flacăra lumânării a înghețat și n-am putut s-o mai stingem.” „Asta nu-i nimic”, spuse celălalt. „Acolo unde eram noi, cuvintele ne ieșeau din gură sub forma unor bucățele de gheață și a trebuit să le prăjim ca să înțelegem despre ce vorbeam.” (revista Courier Journal)

De la fiică de dijmaș la rector universitar

Toți suntem modelați de așteptările celorlalți. Trăim la nivelul a ceea ce cred ceilalți despre noi și despre posibilitățile noastre. De fapt, ceea ce cred alții despre noi este deseori mai important și ne influențează mai puternic decât ceea ce credem noi înșine.

Mama mea avea o vorbă: „De vreme ce lăstarul e strâmb, copacul va crește.” Cred că Ruth Simmons, noul rector al faimosului Smith College din Massachusetts, este exemplul clasic care susține adevărul acestei afirmații. De asemenea, este o personificare a Visului American și o dovadă vie că acesta n-a pierit și e bine sănătos în America.

În copilărie, doamna Simmons i-a spus unei colege că într-o zi va fi rector universitar. Era o afirmație remarcabilă din partea celui de-al doisprezecelea copil al unui dijmaș din Texas. Pe-atunci nu știa că avea să fie vorba despre una dintre cele mai respectate școli din țară. Ea este prima femeie americană de culoare ajunsă în fruntea unui colegiu sau a unei universități de prestigiu. Cum femeile rector – în special cele de culoare – sunt un lucru destul de rar, haideți să vedem ce s-a întâmplat.

Majoritatea povestirilor despre succes încep cu părinții, în acest caz cu mama. Aceasta accentua cât de important este să ai caracter și tărie morală și să prețuiești „anumite lucruri legate de felul în care îi tratezi pe oameni”. Apoi, dra Simmons a spus: „M-am străduit mult în tot ce făceam, dar asta nu fiindcă voiam să iau note bune… nu fiindcă aș fi căutat apreciere sau bogăție… ci fiindcă așa am fost învățată.” Medicul Ross Campbell spune că 80% din caracterul unui copil este deja format la vârsta de 5 ani și povestea drei Simmons pare să confirme acest lucru.

Comitetul de selecție de la Smith College a subliniat faptul că dra Simmons n-a fost selectată fiindcă era o femeie de culoare. Peter Rose, un membru al comitetului, a afirmat: „Am dorit să avem la dispoziție o gamă cât mai largă de opțiuni, pentru a putea selecta cea mai bună persoană. Ceea ce ne-a făcut să ne hotărâm a fost tăria acestei femei. Performanțele ei academice extraordinare. Forța personalității ei.”

Permiteți-mi să vă sugerez că dacă vă educați copiii în spiritul unor valori morale puternice, ca familia Simmons, e posibil să creșteți un viitor rector universitar!

Mama se plângea de amețeli, așa că tata a dus-o la doctor pentru o consultație. A terminat devreme, s-a dus la cumpărături și apoi i-a spus tatei: „Acum că mi-am cumpărat o pălărie nouă mă simt mult mai bine.” „Bun”, spuse tata. „Ești îmbrăcată din cap până-n picioare și nu mai ai amețeli.” (trimisa la Reader’s Digest de Betty Booher Jones)

Puterea cuvântului

Un comitet este un grup de persoane care separat nu pot face nimic, dar care se întrunesc și hotărăsc că nu e nimic de făcut. Guvernatorul Alfred Smith

Deseori devenim atât de pragmatici încât nu mai reușim să fim eficienți. Cu ani în urmă, redactorul-șef de la Dallas Morning News le-a atras atenția redactorilor rubricilor de sport că nu e bine să folosească diminutivul „Bill” în loc de William și „Charlie” în loc de Charles. Luând-o ad litteram, unul dintre acești redactori, pe vremea când Doak Walter de la Southern Methodist University era în plină glorie, a scris despre un meci important. În articolul lui, spunea că în cel de-al treilea sfert Doak Walter a părăsit jocul cu un „Charles horse”[1]. Cred că sunteți de acord cu mine că povestea și-a pierdut o parte din înțeles fiindcă s-a folosit „Charles horse”.

Poate cea mai mare absurditate este cea relatată într-un articol dintr-o publicație națională, în care autorul povestește ce s-a întâmplat când a pus calculatorul să analizeze discursul lui Lincoln de la Gettysburg. Întâmplător, discursul conținea 362 de cuvinte, dintre care 302 de o singură silabă. Este un discurs simplu și direct, dar plin de forță și foarte eficient.

Însă calculatorul a făcut câteva recomandări despre cum ar fi trebuit să fie ținut de fapt discursul. De exemplu, calculatorul a decis că expresia „peste opt decenii” e prea vagă și a sugerat „peste 80 de ani”. Eficiența în ceea ce privește precizia este evidentă, dar și mai evidentă este pierderea în ceea ce privește efectul, forța, drama și pasiunea. Când Lincoln a spus „Suntem implicați într-un mare război civil”, calculatorul a pus întrebarea dacă este justificat cuvântul „mare”. Și asta în ciuda faptului că națiunea a înregistrat 646.392 de victime, dintre care 364.511 morți. Calculatorul a declarat că frazele erau prea lungi și a criticat afirmația „că nu vom putea uita niciodată ce s-a întâmplat la Gettysburg” ca fiind negativă. Cred că suntem cutoții de acord că elocvența și caracterul dramatic, împreună cu pasiunea, logica și bunul-simț, sunt mult mai eficiente în a-i inspira pe oameni să facă lucruri mărețe decât precizia tehnică.

Gândiți-vă la asta. Știind ce putere au cuvintele, folosiți-le cu atenție. Veți face foarte multe pentru omenire.

În toiul iernii, la stația meteorologică sosește o notă: „Tocmai am îndepărtat de pe alee un metru de cer parțial noros.”

Aspectul contează

Oamenii umili nu se gândesc că sunt mai prejos decât alții; pur și simplu se gândesc la ei înșiși mai puțin decât alții.

Conform unui studiu recent, felul încare arătăm are o influență directă asupra salariului. Cercetătorii au studiat datele de angajare pentru 7.000 de adulți. Au împărțit grupul în trei categorii, după înfățișare, apoi au comparat salariile celor cu posturi similare din fiecare categorie. Cei cu o înfățișare socotită sub medie câștigau mai puțin decât cei din categoria medie. Cei apreciați ca având o înfățișare medie câștigau mai puțin decât cei cu o înfățișare mai plăcută decât media.

Aspectul se referă la multe lucruri. Stilul și caracterul ordonat al îmbrăcăminții, strălucirea pantofilor, dungile de la cămașă, culorile pe care le porți și o sumedenie de alte lucruri influențează evaluarea înfățișării tale. Contează și felul în care vă coafați, machiajul și toate elementele legate de îngrijirea personală. Însă cel mai important factor este zâmbetul, urmat îndeaproape de atitudine și de simțul umorului. Un bun simț al umorului și o atitudine pozitivă sunt deosebit de importante atunci când urci pe treptele cele mai înalte din lumea afacerilor.

Adevărul este că oamenii sunt promovați de oameni. Există multe dovezi că dintre oamenii cu aceleași aptitudini profesionale, îl vom alege pe cel care ne place și nu pe cel față de care avem o atitudine neutră sau negativă. Întrebarea este: „De cine ne place?” Cred că veți fi de acord că oamenii simpatici, veseli și optimiști au mai multe șanse să fie plăcuți decât cei înclinați spre o atitudine severă sau chiar negativă. La fel de adevărat este că o persoană veselă și optimistă va face mai multă treabă și va obține mai multă cooperare din partea tovarășilor săi de lucru decât o persoană negativistă. E o chestiune de natură practică: patronii îi caută pe cei care „corespund”, fac mai multă treabă și sunt niște oameni plăcuți.

Așadar, fie ca hainele cele mai bune să fie însoțite întotdeauna de un zâmbet, o atitudine extraordinară și simțul umorului. Încercați și pot să pun pariu că vă veți alătura celor cu un salariu și un succes în viață deasupra mediei.

Urmați-mi sfatul.

Un optimist crede că paharul este pe jumătate plin; un pesimist crede că paharul este pe jumătate gol. Un realist știe că dacă stă prin preajmă, până la urmă oricum va trebui să spele paharul. (Sindicatul Los Angeles Times în Executive Speechwriter Newsletter)

De ce să ne facem griji?

Viața este în mare măsură ca un cadou de Crăciun. Ai mai multe șanse să primești ceea ce te aștepți decât ceea ce-ți dorești.

Îngrijorarea a fost descrisă ca „dobânda plătită pe probleme înainte de scadență”. Unul dintre cei mai mari dușmani ai Americii este îngrijorarea. Îngrijorarea este ca un balansoar: necesită foarte multă energie și nu te duce nicăieri. Leo Buscaglia a spus: „Îngrijorarea nu alungă amărăciunea zilei de mâine, dar răpește bucuria zilei de azi.”

Întrebare: Aveți obiceiul să vă faceți griji? Americanii iau mai multe pilule pentru a uita de mai multe griji legate de mai multe lucruri decât înainte și mai mult decât orice alt popor din istorie. Mare păcat. După dr. Charles Mayo, „îngrijorarea afectează circulația sângelui și întregul sistem nervos. N-am întâlnit niciodată un om care să moară de prea multă muncă, dar am întâlnit mulți care au murit de îndoială.” Îndoiala produce întotdeauna îngrijorare și, în majoritatea cazurilor, lipsa informației o sporește.

Din punct de vedere matematic, îngrijorarea n-are absolut niciun sens. Psihologii și alți cercetători ne dau de știre că circa 40% dintre lucrurile cu privire la care ne facem griji nu se vor întâmpla niciodată, iar 30% deja s-au întâmplat. În plus, 12% dintre grijile noastre sunt temeri nefondate privind sănătatea. Un alt procent de 10% se referă la diversele frământări zilnice care nu duc nicăieri. Așa că rămân doar 8%. Spus la modul cel mai simplu, americanii își fac griji 92% din timp fără niciun temei real și, dacă dr. Mayo are dreptate, asta ne omoară.

O soluție pentru a reduce starea de îngrijorare este următoarea: nu vă faceți griji în legătură cu ceea ce nu puteți schimba. De exemplu: timp de ani întregi am parcurs cu avionul peste două sute de mii de mile pe an. Uneori zborurile sunt anulate sau amânate. Chiar acum, în timp ce scriu aceste cuvinte, stau pe pista de decolare așteptând să se elibereze poarta. Dacă îmi fac griji sau mă înfurii, asta nu va schimba nimic. Dacă fac ceva constructiv și închei acest capitol, am făcut un pas înainte. Este un mod pozitiv de a folosi energia pe care aș fi consumat-o dând curs unor stări de mânie, frustrare sau îngrijorare.

Mesajul este limpede: Dacă nu vă place situația, nu vă îngrijorați și nu vă frământați – faceți ceva pentru a rezolva problema. Aveți nevoie de mai puține griji și de mai multă acțiune

Ce le-aș spune celor care doresc să fie bogați și celebri: „Mai întâi îmbogățiți-vă și apoi vedeți dacă asta nu e de ajuns” (Bill Murray)

Să-ți legi șireturile

Unii oameni găsesc greșeli de parcă vor fi răsplătiți pentru asta. Alții văd binele în orice problemă.

Roger Crawford nu și-a putut lega șireturile de la pantofi până la vârsta de 16 ani, și chiar și atunci asta s-a datorat firmei Velcro[2]. Dar excela în alte domenii cum ar fi sportul, devenind un jucător de tenis extraordinar. În liceu a fost jucător campion, câștigând peste 95%dintre meciurile jucate. La facultate a continuat în aproape același ritm și a reușit ca jucător profesionist.

Dacă vă uitați la Roger, vă dați seama că are un handicap, însă după cum spune el, handicapurile celor mai mulți oameni sunt invizibile, dar la fel de reale și, în majoritatea cazurilor, mai însemnate decât al lui.

Roger s-a născut cu un picior lipsă de la genunchi în jos. În plus, nu are două mâini întregi, cu cinci degete la fiecare. De fapt, în locul degetelor are numai două falange, pe care însă le folosește pentru a realiza niște lucruri cu totul remarcabile. Roger nu se plânge de ceea ce nu are, ci folosește din plin ceea ce are. Această atitudine i-a permis să devină primul atlet cu handicapuri severe care a concurat într-un sport din divizia NCAA[3].

Roger nu pretinde că ar fi ușor, dar asta pentru cei mai mulți dintre noi viața nu e decât rareori ușoară. În ziua de azi, Roger este unul dintre cei mai buni oratori din țară, un autor de foarte mare succes și tată de familie. Ține discursuri la firme din aproape întreaga lume, de la companii din topul Fortune 500[4] la asociații decomerț și educative. Vă sugerez tuturor să luați exemplu de la Roger Crawford.

Politicienii se laudă că vor să pună economia pe roate. Evident, nu știu să deosebească roțile de butuci.

Liderii acceptă responsabilitatea

Adevărata răsplată pentru un lucru bine făcut este chiar faptul de a-l fi realizat.

Hakeem Olajuwon este centrul profesionist al echipei Houston Rockets, câștigătorii titlului Asociației Naționale de Baschet în 1994 și 1995. Cu un an înainte de a câștiga primul campionat în meciul cu echipa New Yorks Knicks, Hakeem și-a dat seama că fiind liderul echipei are o responsabilitate mai mare decât oricine altcineva. A recunoscut că stilul său de joc avea o deficiență, și anume lovitura de la 5 metri. Gândiți-vă numai! Câștiga milioane de dolari pe an și fusese campion profesionist timp de șase ani la rând. Însă avea sentimentul că echipa sa nu avea să câștige un campionat până când nu-și va îmbunătăți lovitura de la cinci metri.

Înaintea sezonului 1993-1994, s-a dus la sala de gimnastică în fiecare zi și a exersat 500 de lovituri de la cinci metri. A fost un test incredibil pentru a-și clădi forța, rezistența și a-și îmbunătăți performanțele. În 1994, când Houston Rockets a învins New York Knicks în șapte meciuri, într-un singur meci diferența de scor a fost de peste cinci puncte. Reluările au relevat faptul că dacă Hakeem nu și-ar fi îmbunătățit procentul de lovituri reușite de la cinci metri, în locul echipei lui ar fi câștigat New Yorks Knicks.

Iată câteva întrebări la care să vă gândiți: în primul rând, credeți că Hakeem se bucură de popularitate în rândul colegilor datorită efortului suplimentar pe care l-a făcut ca să asigure victoria echipei sale? În al doilea rând, credeți că Hakeem a fost emoționat când a câștigat acel campionat mondial? Iar în al treilea rând, înțelegeți de ce a primit o mărire de salariu semnificativă atunci când i s-a reînnoit contractul?

E adevărat: puteți obține tot ce vreți de la viață dacă ajutați suficienți oameni să obțină ceea ce vor. Hakeem și-a ajutat colegii de echipă, șefii și fanii să câștige acel campionat. Câștigul lui a fost enorm, fiindcă și el făcea parte din echipa câștigătoare și, de fapt, a fost numit jucătorul cel mai valoros datorită eforturilor sale extraordinare.

Dacă dosulpantalonilor ți se tocește înaintea tălpilor de la pantofi, înseamnă că nu valorifici partea potrivită a corpului. (Anonim)

Prevenirea – cel mai bun „remediu” pentru dependență

Dacă oamenii nu au un comportament responsabil în viața personală, e foarte posibil să fie iresponsabili și la lucru. Stephen F. Arterburn

Fostulrege al drogurilor William Bennett afirmă că putem face ceva pentru a-i împiedica pe copiii noștri să folosească droguri. După părerea lui, copiii care comunică bine cu părinții, care merg la biserică în mod regulat și se implică în activități extrașcolare (sport, formații muzicale, grupuri de discuții etc.) rareori încearcă să se drogheze. Ne îndeamnă să-i implicăm tot timpul într-o activitate și să le reamintim că sunt ființe morale și spirituale. Ne îndeamnă să le spunem că abuzul de droguri reprezintă o degradare a caracterului și a spiritului, ceva nedemn de ei.

Iată și alte câteva idei interesante de la specialistul în droguri dr. Forest Tennant. După părerea lui, în viața unui om ordinea este extrem de importantă. Ne recomandă să avem o structură și un program centrat pe activități pozitive. Pentru tineri, lucruri cum ar fi prânzul în familie, orele regulate de trezire și de culcare și un timp bine stabilit pentru studii pot fi de mare ajutor. De asemenea, subliniază faptul că îi putem învăța pe copii ceea ce știm, dar ei vor copia ceea ce suntem. Dacă luați droguri, sunt șanse mult mai mari ca și copiii dvs. să încerce să consume droguri și eventual să devină dependenți.

Mai precis,dr. Tennant spune că atunci când copiii vă văd consumând bere sau cocteiluri, ei cred că o faceți pentru a vă reorganiza gândirea. Vor privi acest lucru ca pe ceva de dorit, iar conceptul de a se droga li se va părea ceva perfect acceptabil. Dr. Tennant scoate în evidență faptul că tutunul și alcoolul sunt în mod invariabil drogurile „ușoare” care conduc la droguri ilegale. Acest fapt este susținut de un articol din U.S. News & World Report, unde se afirmă că rareori se întâlnesc persoane care să consume droguri interzise și care să nu fi început cu tutun și/sau alcool.

Sfaturile lui William Bennett, împreună cu gândurile doctorului Tennant, sunt niște sugestii extraordinare și demne de a fi luate în seamă de orice părinte.

Familiile, companiile și vecinii ar trebui să se adune la un loc. Nu uitați,banana poate fi decojită doar când nu se mai află în mănunchi.

…Cade, dar se ridică

Trecutul este important, dar nu îndeajuns de important pentru a vă controla viitorul.

A murit de trei ori în drum spre spital, după o coliziune frontală a motocicletei sale cu o mașină care îi tăiase brusc calea. Vorbesc despre un tânăr deosebit pe nume Billy Wright, dar să n-o iau înaintea poveștii.

Pe când era la facultate, Bill l-a convins pe tatăl lui să-i semneze o notă de plată de 125.000 de dolari pentru o afacere de vândut motociclete. După ce a semnat nota, și-a dat seama că nu are experiență în vânzare directă. S-a dus la librării, a cumpărat o grămadă de cărți despre vânzare și motivație și le-a studiat. A hotărât că metoda cea mai bună de a pune pe picioare o afacere erau vânzările repetate, așa că s-a implicat în vânzarea directă și a cultivat relațiile cu toți clienții săi. În primul an a câștigat 250.000 de dolari, iar după opt ani câștiga 1,5 milioane de dolari pe an. Circa 80% din vânzări erau pentru clienți care mai cumpăraseră și altă dată. Totul mergea bine – și apoi a urmat accidentul.

Billy a fost în stare de inconștiențătimpde patru luni și jumătate. Rănile sale erau atât de grave încât medicii au spus că dacă ar fi fost fumător și n-ar fi avut o condiție fizică atât de bună n-ar fi supraviețuit.

În cursul celor patru luni și jumătate de comă, a pierdut 35 de kilograme. În primul an după ce și-a revenit, a urmat ceea ce el numește cea mai însemnată perioadă educativă din viața lui. Soția i-a adus cărți și casete, iar în următoarele 12 luni Billy a învățat mai multe decât în toți ceilalți 27 de ani ai vieții sale. Era un punct de cotitură și l-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze.

Trauma și cheltuielile au fost imense și a pierdut aproape totul, inclusiv soția, banii și afacerea, dar nu și-a pierdut atitudinea pozitivă și voința de a învinge. În ziua de azi își construiește o carieră de succes în domeniul afacerilor cu automobile.

Perfect adevărat. Omul care nu se dă bătut nu poate fi învins. Adoptați această idee și păstrați-vă atitudinea potrivită.

Soțul către soție: „De 16 am de când suntem căsătorițin-am reușit să fim de acord cu nimic.” Soția răspunse: „De 17 ani.” (Executive Speechwriter Newsletter)

Puterea atitudinii

Nu încheiați o întrunire până când n-ați încredințat fiecare problemă unei persoane potrivite și nu ați stabilit un termen. O decizie fără un termen de finalizare este o discuție fără rost.

Prietenul și asociatul meu John Maxwell spune: „Nu subestimați niciodată puterea atitudinii. Este ceea ce vom deveni. Rădăcinile sale sunt în interior, dar roadele sale în exterior. Este prietenul nostru cel mai bun sau cel mai rău dușman. Este ceva mai cinstit și mai consecvent decât vorbele noastre. Felul în care se manifestă în exterior depinde de experiențele noastre din trecut. Este ceea ce îi atrage pe oameni către noi sau îi respinge. Nu e mulțumită până când nu se exprimă. Este bibliotecarul trecutului, oratorul prezentului și profetul viitorului nostru.”

Mulți oameni au afirmat că atitudinea este mai importantă decât faptele, iar cercetătorii au stabilit faptul că circa 85% dintre motivele pentru care obținem slujbe și progresăm în aceste slujbe sunt legate de atitudinea noastră. Din nefericire, printre foarte mulți tineri din ziua de azi, când se discută despre atitudine, în general e vorba de o atitudine proastă.

Atitudinea este cheia educației. Este cheia unei bune înțelegeri cu ceilalți și a progresului în viață. Pentru elevul cu o atitudine potrivită, dorința de a învăța reprezintă mai mult decât obiectivul de a trece anul. Un muncitor cu o atitudine bună va învăța să-și facă treaba mai bine și cu mai multă plăcere. Soțul sau soția cu o atitudine potrivită va trata situațiile dificile într-un mod mult mai eficient, ceea ce va îmbunătăți semnificativ relația. Medicul cu o atitudine bună îi va putea ajuta mai bine pe pacienți.

În orice situație de egalitate sau când există îndoieli, antrenorul îl va alege întotdeauna pe atletul cu cea mai bună atitudine. Așa vor proceda și patronul, și bărbatul sau femeia care își caută un tovarăș de viață. Mesajul: Construiți-vă o atitudine de învingător.

Când i s-a cerut să facă curai în camera sa, adolescentul răspunse, simulând descurajarea: „Ce spui? Vrei să stric echilibrul ecologic natural al mediului meu de viață?” (Dorothea Kent)

Conducătorii sunt manageri

Vino cu idei și tratează-le regește, fiindcă unele dintre ele pot fi adevărați regi. Martin Van Doren

Auzim o mulțime de discuții, citim o sumedenie de articole și vedem un număr uluitor de cărți despre conducere și management. Deși sunt funcții diferite, liderii trebuie să știe multe amănunte despre management, iar managerii, la rândul lor, trebuie să știe multe despre conducere. Peste 98% dintre companiile americane sunt compuse din mai puțin de 100 de persoane. Marea majoritate nu au mai mult de 50 de angajați. Aceasta înseamnă că rolurile de conducător și de manager deseori cad pe aceiași umeri. Prin urmare, este absolut necesar ca fiecare dintre acești oameni să știe câte ceva despre conducere și despre management. E un lucru valabil și în cazul familiilor.

În lumea afacerilor, managerul este cel care stă în tranșee și în linia întâi și-și murdărește mâinile. Pe umerii lui cad responsabilitățile zilnice ale lucrului eficient cu oamenii. El se asigură că ceea ce trebuie făcut va fi îndeplinit într-un mod eficient și la timp. Pe de altă parte, conducătorul îl încurajează pe manager, iar managerul pune în aplicare programul conducătorului

Acesta este înconjurat de o aură care deseori este asociată cu faptul de a fi capul organizației. Managerul își expune defectele în discuțiile zilnice cu oamenii săi și folosește disciplina atunci când e necesar. Acesta e unul dintre motivele pentru care conducătorul trebuie să-l susțină tot timpul pe manager și rolul său, astfel încât mesajul să ajungă integral la întreaga echipă. În plus, conducătorul trebuie să înțeleagă că așa cum îi tratează pe manager îi va trata și acesta pe oamenii lui, iar aceștia îi vor trata la fel pe clienți.

În cazul ideal, conducătorul sporește eficiența managerului, iar acesta sporește eficiența conducătorului. Conducătorul oferă managerului responsabilitate, autoritate, sprijin și încurajare. Se poate spune că cei care conduc sunt sclipirea de încurajare ce aprinde flacăra speranței în cineva care, la rândul său, o va da mai departe. Dacă aspirați la poziția de conducător, puneți în aplicare această idee.

Băiatul meu adolescent s-a împăcat, în fine, cu sine însuși, dar se luptă în continuare cu toți ceilalți. (Family Life)