Omorati-l pe Henry Kissinger

CAPITOLUL I.

Prințul Said Hadj Al Fujallah își introduse mâna în cupa conținând vreo treizeci de ceasuri Piaget, toate din aur masiv și luă unul la-ntâmplare, verificând dacă merge și-l puse la mână.

Încă de când începuse să adune fabuloasa sa bogăție, el avea obiceiul să le arunce pe cele care se opreau. Acum le păstra în această cupă din care valetul său Jafar, le lua și le punea în mers pe măsură ce se opreau.

Prințul întoarse șeaua veche pentru cămilă de care-i plăcea să se rezeme pentru a citi Coranul ridică o perdea neagră de velur și intră în camera vecină, „barul” său, la fel ca-n fiecare casă de bogătaș kuweitian.

Consumul de băuturi alcoolice fiind interzis cu trei ani în urmă, toți cei care aveau posibilități, își instalaseră la locuința lor o cameră, mereu încuiată, unde stocau scotchul cumpărat de pe piața neagră cu patru dinari1 sticla și-l consumau departe de privirile servitorilor lor.

Said Hadj Al Fujallah adăugase la intrarea în această cameră un pat imens foarte jos pentru a combina plăcerea cărnii cu beția alcoolului.

O veioză difuzând o lumină slabă, scotea în evidență o masă de păr blond împrăștiat pe pat. Deși era mai mult frig la acest sfârșit de decembrie, fata blondă dormea dezbrăcată, întinsă pe o parte cu o mână pe covorul din lână bej, cadou din partea emirului din Ohofar către prințul Said. Pereții de marmură roz aveau o blândă strălucire în penumbră. Acesta se aplecă asupra patului, își puse degetele cărnoase pe c… l tinerei fete, urmărind cu blândețe linia care separa fesele agresiv de rotunde, terminând periplul între coapsele fusiforme. Blonda se mișcă, fără însă să se trezească. Fața de vultur plictisit a prințului Said se crispă imperceptibil de dorință. El se gândi că va avea la dispoziție tot timpul să o posede din nou atunci când se va întoarce. Ea se numea Marietta, era englezoaică și o împrumutase pentru o săptămână de la una din cele mai bune agenții de call-girls din Europa. Ea urma să plece cu un Boeing 707 al Kuweit-Airways. Prințul Said o contemplă. Marietta era exact ce-și dorea el: blondă, cu sâni grei și tari, cu coapsele și pulpele grăsuțe și elastice, confortabile ca la egiptene. Prințul Said însă, era snob: el aprecia că sângele său de văr al emirului Kuweitului îi impunea să se distreze cu europene, chiar dacă acestea erau de zece ori mai costisitoare decât o egipteană. Desigur că asta îi punea probleme deoarece lista sa civilă, deși generos garnisită de emir, nu era totuși inepuizabilă. Totuși, acesta din urmă era departe de a fi meschin cu familia sa, plecând de la principiul că atunci când cineva cheltuie, nu se gândește la asasinat, metoda obișnuită de a obține tronul în Golful Persic fiind aceea de a tăia gâtul deținătorului titlului.

Din fericire prințul Said nu era nici ambițios nici fanatic. El se mulțumea să cultive cele trei surse ale fericirii conform părerii sale: aroganța, risipa și venalitatea, fălindu-se în plus cu modernismul lui, cumpărând de fiecare dată când mergea în Europa câte treizeci de costume de haine pe care le arunca după ce le purta odată, ca pe kleenexuri.

Un altul dintre verii lui îndepărtați, emirul Dhofarului, deja dobândise reputația unui suveran luminat înlocuind lapidarea femeilor adultere prin condamnarea la moarte cu lovituri de baston, după ce au fost băgate într-un sac.

Îmbrăcat în continuare în singura sa hlamidă princiară, prințul Said se depărtă de pat cu regret. El nu înțelegea generația precedentă. Tatăl său îi mărturisise că el nu văzuse nici o femeie mâncând și bând, nici chiar pe mama sa. El nici măcar nu-și dăduse osteneala să ridice vălul tuturor soțiilor sale, dându-le în acest fel un omagiu, ceea ce era poate mai bine deoarece ele nu semănau toate cu strălucitoarea Marietta.

Dacă fața ei ar fi fost o idee mai puțin colțuroasă și bărbia mai puțin voluntară, ea ar fi fost perfectă.

Prințul Said luă de jos o dișdașa2 din borangic și se-mbrăcă cu ea pentru a disimula corpul său scheletic. El mânca totuși ca un înfometat pentru a-și susține bulimia sexuală. Sub veșmânt își fixă chiar pe piele o centură de care era agățat un holster conținând un revolver Smith & Wesson de calibru 38 cu țeava de două degete, un mic obuzier, apoi își puse pe cap un kouffieh alb cu o agrafă împodobită cu fir de aur.

Înainte de a pleca, el se așeză pe vine în fața unui cufăr din lemn de abanos pe care-l deschise și băgă în el sticla de J&B începută. Mobila era plină cu băuturi alcoolice de marcă precum J&B, Dom Perignon, trecând pe la coniacul Gaston de Lagrange, Moet & Chardon, votca Laika și chiar o sticlă de, Château-Margaux 1945.

Prințul Said încuie cufărul de două ori. Era inutil să dai idei proaste servitorilor.

Marietta continua să doarmă. Kuweitianul își puse ochelarii negri, își luă portțigaretul și aruncă peste dișdașa o capă mare din mătase neagră.

Sub arcadele curții interioare el fu cuprins de un frison. O ploaie fină și glacială îi biciui fața. Vara, când sufla șamalul – vântul deșertului – afară erau 550, dar o săptămână pe an, termometrul cobora aproape de 00 ca în această dimineață.

Prințul Said, înfrigurat, se uită chiorâș la duzina de Cadillacuri de toate culorile aliniate în garaj.

În urmă cu treizeci de ani, nu existau decât beduini și pescuitori de perle în Kuweit. Acum întors spre Mecca la ora rugăciunii, emirul Kuweitului întreba: „Doamne spune-mi ce trebuie să fac cu toți acești bani!”. Această problemă nu exista pentru vărul său Said Hadj Al Fujallah. Acesta din urmă cunoștea posibilitatea de a transforma petrolul în bucurii foarte pământești și cheltuia cu cea mai mare nerușinare.

După o ezitare de câteva clipe, el se-ndreptă spre un Cadillac Eldorado de culoare galben canar și lansă un ordin cu voce stridentă:

— Jafar!

Servitorul palestinian ieși din casă fugind și se-nclină adânc în fața stăpânului său.