Parabolele Domnului

PREFAȚĂ.

Domnul Hristos, Marele Învățător, a prezentat multe dintre învățăturile Sale în timp ce Se plimba împreună cu ucenicii pe dealurile și prin văile Palestinei sau când Se retrăgea pe malul unui lac sau al unui râu. În parabolele Sale, Isus lega adevărul divin de lucruri și întâmplări obișnuite, așa cum se regăseau ele în viața păstorilor, a constructorilor, a agricultorilor, a călătorilor și a gospodarilor. Lucrurile familiare erau asociate cu adevăruri frumoase despre grija iubitoare a lui Dumnezeu față de noi, despre respectul și recunoștința care I se datorează și despre grija pe care trebuie să o avem unii față de alții. În felul acesta, adevărurile înțelepciunii divine și lecțiile practice deveneau convingătoare și impresionau profund.

În acest volum, parabolele sunt grupate în funcție de subiectele abordate, iar lecțiile pe care le transmit sunt explicate și ilustrate.

Cartea este plină de comorile adevărului și le oferă cititorilor posibilitatea unei înțelegeri mai ample și mai profunde a semnificației situațiilor obișnuite din viața de zi cu zi.

Numeroasele ediții ale cărții Parabolele Domnului Hristos, publicată atât în limba engleză, cât și în alte limbi de circulație internațională, dovedesc popularitatea ei. În timpul pregătirii manuscrisului, autoarea a fost îndrumată să dedice veniturile obținute prin publicarea și vânzarea cărții în scopul sprijinirii lucrării din domeniul educațional. Prin efortul comun al autoarei, al editorilor și al membrilor bisericii, activitatea din domeniul educației creștine a beneficiat de un ajutor financiar substanțial.

Dorința noastră sinceră este ca această carte să-și poată continua misiunea de a aduce cititorul cât mai aproape de Mântuitorul, 5 printr-o mai bună înțelegere a învățăturilor Sale.

Editorii și comitetul de administrare a publicațiilor autoarei Ellen G. White.

ÎNVĂȚĂTURA PRIN PARABOLE.

În învățătura dată de Domnul Hristos prin parabole se observă același principiu care s-a evidențiat în întreaga Sa misiune în lume.

Pentru ca noi să putem cunoaște îndeaproape caracterul și viața Sa divină, Domnul Hristos a preluat natura noastră și a trăit printre noi ca om. Divinitatea S-a dezvăluit în natură umană, slava nevăzută, în formă omenească vizibilă. Astfel, oamenii au putut învăța despre lucruri necunoscute, prin intermediul celor cunoscute. Lucrurile cerești au fost descoperite prin intermediul celor de pe pământ. Dumnezeu S-a descoperit, devenind asemenea oamenilor. Tot așa a fost și în învățătura Domnului Hristos: lucrurile necunoscute au fost ilustrate prin cele cunoscute, adevărurile divine, prin lucrurile de pe pământ, cu care oamenii erau mai familiarizați.

Sfânta Scriptură spune: „Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii” (Matei 13,34-35). Domnul Hristos prezenta învățăturile spirituale prin intermediul lucrurilor din natură. El lega experiențele din viața ascultătorilor Săi de adevărurile aflate în Cuvântul scris. Conducând de la lucrurile naturii la împărăția spirituală, parabolele Domnului Hristos [18] sunt niște verigi în lanțul adevărului, care îl leagă pe om de Dumnezeu și pământul de cer.

În învățăturile Sale, inspirate din lumea naturii, Domnul Hristos vorbea despre lucruri făcute chiar de mâinile Sale.

Calitățile și însușirile acestor lucruri erau cele cu care le înzestrase 7

El Însuși. Desăvârșirea de la început a creațiunii era o reflectare a gândirii lui Dumnezeu. Pentru Adam și Eva, în căminul lor din Eden, natura era plină de învățătura divină, prin care Îl puteau cunoaște pe Dumnezeu. Ei vedeau pretutindeni înțelepciunea Sa Parabolele Domnului Hristos și o primeau în inimă, deoarece comunicau cu Dumnezeu prin intermediul lucrărilor creației Sale. Îndată ce perechea sfântă a călcat Legea Celui Preaînalt, strălucirea care se reflecta de pe chipul lui Dumnezeu s-a îndepărtat din natură. Pământul a ajuns degradat și întinat de păcat. Totuși, în ciuda stării lui decăzute, a rămas încă multă frumusețe. Învățăturile înscrise de Dumnezeu în natură nu au fost șterse pe deplin. Dacă este înțeleasă corect, natura încă vorbește despre Creatorul ei.

În zilele lui Hristos, aceste învățături erau ignorate. Oamenii încetaseră de multă vreme să-L mai vadă pe Dumnezeu reflectat în lucrările Sale. Păcătoșenia naturii umane așternuse un văl peste chipul frumos al creației; în loc să-L descopere pe Dumnezeu, lucrările Sale Îl ascundeau, devenind o piedică în calea cunoașterii Lui. Oamenii „au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului” (Romani 1,25). Prin urmare, păgânii „s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Romani 1,21). Tot astfel, în poporul Israel, învățăturile omenești fuseseră așezate în locul învățăturilor lui Dumnezeu. Nu numai lucrurile din natură, dar și serviciul jertfelor și chiar Sfintele Scripturi, care fuseseră date cu scopul de a-L descoperi pe Dumnezeu, erau atât de greșit înțelese, încât deveniseră niște mijloace de a-L ascunde.

Domnul Hristos a căutat să îndepărteze întunericul spiritual care ascundea adevărul. El a venit [19] pentru a da la o parte vălul pe care păcatul îl așezase peste chipul naturii și, astfel, a făcut să se vadă slava spirituală, pe care ar fi trebuit să o reflecte toate lucrurile create. Cuvintele Sale au prezentat într-o perspectivă nouă, atât învățăturile din natură, cât și pe acelea din Biblie, așa încât le-a făcut să fie o descoperire nouă.

Domnul Isus a cules niște crini frumoși și i-a dat câtorva copii și tineri. În timp ce priveau chipul Său senin, care radia de strălucirea feței Tatălui Său, El le-a adresat o învățătură, spu-8 nându-le: „Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp [în simplitatea frumuseții lor naturale]; ei nici nu torc, nici nu țes; totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”. Apoi a urmat o asigurare plăcută, care însemna o lecție importantă: „Așa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor?” (Matei 6,28-30)

În Predica de pe Munte, aceste cuvinte nu le-au fost adresate doar copiilor și tinerilor, ci și mulțimii în care se aflau bărbați și femei, plini de griji și probleme, oameni copleșiți de dezamăgiri și necazuri. Domnul Isus a continuat: „Nu vă îngrijorați dar, zicând: ’Ce vom mânca? Sau: Ce vom bea? Sau: Cu ce ne vom îmbrăca?’